Prapastia intre generatii

prapastia-intre-generatiiMi-am regasit de curand pe Facebook o prietena din adolescenta. O prietena, o tovarasa a multor aventuri zanatice si partasa a iubirilor mele de-o vara, urmate de suferinte pe care nu le prindea prima bruma. Dupa ce am terminat liceul, eu, desteapta gastii de cartier in care ma invarteam, am dat admitere la Litere, ca asta mi se parea mie ca se potriveste cel mai bine cu ceea ce imi placea sa fac. Ea a optat pentru o postliceala sanitara, ca doar acolo ar fi intrat din prima. Sa nu va imaginati ca era vreo proasta! Dimpotriva. Faceam insa amandoua parte din generatia pentru care a nu intra din prima era echivalent cu o nenorocire si dintr-un mediu incare o facultate particulara parea un vis interzis. Absolvente de liceu teoretic, nu stiam sa facem nimic, asa ca singura sansa a unui job stabil era…o alta scoala.

Eu am luat bursa (invatam si pentru ca imi placeau materiile si pentru bani, ca erau singurii  pe care ii aveam si ii puteam gestiona dupa plac), ea a chiulit cat a putut si si-a bagat si dosarul si a incasat ajutorul de somaj.  Cine avea o viata mai simpla? Meserie am invatat amandoua imediat ce am terminat scoala, nicidecum in ea.

Cand salariile de bugetare ne-au dat peste cap visele, eu mi-am depus CV-ul pe unde am putut si am prins de-o aripa o multinationala unde semnez si azi statul de plata si imi achit creditele, ea a prins din zbor o ocazie si a plecat sa munceasca in Italia unde pana la urma s-a stabilit, s-a casatorit, a devenit mama si continua sa lucreze ca asistenta medicala si mai e si apreciata.

Povestile noastre, paralele, m-au pus pe ganduri. Nu stau sa analizez care dintre noi e mai realizata, are mai multe sau are lucrurile esentiale. Pentru unii nemultumiti (din care nu fac parte) mereu in locul altuia e mai bine. Ma gandesc numai  ca pentru cineva care nu a facut prea mult caz de scoala, are un job multumitor. Adica binisor platit si sigur. Si ma mai gandesc, asa cum a facut si mama mea acum 20 de ani: catre ce domeniu sa imi indrept copilul astfel incat sa aiba cele mai multe sanse profesional vorbind? Adica sa ii si placa sa si castige cat sa poata trai decent. Limbi straine, calculatoare? Cumva astea par astazi implicite. Dar daca va vrea invatamant, ca mine, ca mama, ca bunica si strabunicul meu, cum sa ii explic ca pasiunea nu tine de foame? Si presupunand ca reusesc, fac bine? Prapastia dintre generatii vine, cred, din dorinta de a impune alegerile tale unui pui de om, din convingerea ca sunt mai bune decat ale lui; copilul, care tocmai este pe punctul de a-si dezvolta alegerile proprii, le respinge implicit, pentru ca vin de la “batrani”. Si nici una din parti nu iese in castig.

24 COMENTARII

  1. O, ho, ho, ce întrebări, Dănuţa dragă! Dac-ai şti tu, cât de bine le cunosc???. Mihnea desenează(dar vara ia pauze) şi când mi-a spus tata la telefon, că speră să nu îl încurajăm cu desenatul, că artiştii mor de foame, mi s-a pus un nod în gât. Toată seara aceea am fost supărată pe el, că nu apreciază munca şi înclinaţia copilului, pe care-l iubeşte ca pe ochii din cap. Dar asta nu înseamnă că nu îi şi dau dreptate, când nu sunt şi eu în faze de revoltă faţă de autoritatea părintească(da, chiar şi la vârsta asta). În mintea mea, cea de idealist, am concluzionat că-mi voi impune să nu mă bag în alegerea lui. Dar dacă m-ar întreba, eu l-aş vedea arhitect. Şi dacă l-ar întreba pe taică-su el l-ar vedea medic. Dar nu cred că ne va întreba. Eu l-aş învăţa să se bucure de ce face, adică de ce-şi alege. Dar şi bucuria trece, şi astfel că nu mai ştiu.
    Şi nici nu suntem siguri niciodată, de nimic. Pe vremea mea, tot de-aia în care nu aveai opţiunea particularei, a fi profesor era onorabil, din toate punctele de vedere. În primii ani de după Revoluţie, toată lumea vroia Drept. Acum aflu de la o nepoată că nu mai este o mare înghesuială, întrucât toate examenele ulterioare(magistrat, notar, Barou), devin din ce în ce mai grele. Sunt mode, şi mode, şi nu ştii ce va avea căutare, mai târziu.
    Mai am întrebări şi răspunsuri, dar ar fi decent să mă mai şi opresc!
    Cu muuuult dragQ

    • Mi-ai raspuns minunat, undeva ma simt bine cand vad ca aceleasi intrebari pe care mi le pun eu bantuie si pe la altii. Nu, nu suntem siguri de nimic. Si inca eu mai am timp sa ma gandesc pana cand vine bebele meu cel dorit.

  2. Cred că cel mai greu lucru pe care trebuie să îl facă un părinte este să țină pasul cu fiul sau fiica sa. Există o inerție înscrisă în gene. La care se adaugă cea dată de educație.
    M-am străduit să țin pasul, nu mi-a fost și nu îmi este ușor. Mi-am lăsat copilul să-și urmeze calea deși uneori am avut îndoieli. S-a dovedit că am procedat corect. Cred că un copil trebuie să facă propriile lui alegeri. Și mai cred că, pentru ca acestea să fie corecte, are nevoie de o bază solidă. Pe care doar familia i-o poate da.

  3. Ce să-ţi răspund eu, Dana! Mi-a lăsat un gust ciudat articolul tău. Poate unde am luptat contra curentului tot timpul? Şi am fost mult timp, robul banului in rolul tehnicianului dentar obosit şi sătul de viaţă? Alegerile uneori par comode, apoi mai ţin de conjuncturi, pe urmă viaţa te loveşte brusc cu decizii ce nu ţi le-ai dorit dar au apărut ca soluţii potrivite. Soţul meu regretă că ai lui nu l-au lăsat sa facă Dreptul sau Literele. Cât despre copii? N-am….personal. Iar cel al soţului meu nu ştiu dacă îmi va da ocazia să observ ce-i place.

    Adriana Tîrnoveanu

  4. Trebuie să ne și placă ceea ce facem. Contează enorm să ne placă ceea ce facem. Cred că e esențial să ne placă ceea ce facem!! Și atunci, de ce să ne încurcăm în chestii care aduc (poate) o grămadă de bani, dar bucurii…nu ?! Adevărata satisfacție e să căștigi făcând o meserie care-ți palce. Iar dacă nu se poate, fă ce-ți place, chiar dacă trăiești ceva mai modest. Dacă Enya mea are talent (talent, nu doar aptitudini), cum să n-o încurajez să plece de la liceul cel mai bun (începe să devină discutabil) și să-și găsească drumul acolo unde are chemare și talent, poate geniu, asta rămâne de văzut. Eu m-am pregătit pentru Geografie-limbă străină, dar uite că am ajuns la arte, iar asta tot pentru că aici era și este sufletul și dragul meu de a face ceva pentru lumea asta și pentru mine.Și chiar dacă stau la bloc, blocul ăla e în centrul unui oraș minunat, așa că n-aș schimba cu vreo periferie străină, doar pentru câțiva euro în plus. Dar fiecare alege cum vrea și cum crede că-i mai bine pentru el.

  5. Știu pe cineva care a făcut arte. Ce viitor să ai din arte? Și pictează pereți de biserici și câștigă enorm. Altul sculptează statui, e cam singurul de pe aici din zonă. Și iarăși face foarte mulți bani.

    Ce-i mai important: să ai bani în viață sau să fie viața ta?

  6. Ai ridicat bine de tot mingea la fileu!!! Şi noi avem o mare dilemă! Să o încurajăm pe Kărluţa să meargă pe uman sau real? Sau talentul ei deosebit la scris, profunzimea şi maturitatea ei, o vor ajuta şi în alt domeniu? Mă găndesc că dacă va fi să scrie în continuare, poate să o facă prestând orice meserie! Pe de altă parte, ea e buna în tot ce face, şi orice şi-ar alege în viaţa va face cu multă seriozitate. Şi totuşi, marea ei calitate se leagă de română, de scris, şi ea e mai degrabă înclinată să meargă pe uman. Ce să facem? Tu ai experienţa "literelor"! Chiar am nevoie de un sfat de la tine!!!!!!!!!!!!

  7. Nu stiu ce as face azi daca mi-ar fi din nou dat sa aleg dar cu siguranta as face altceva. Atunci n-am ales ce ar fi dorit mama care ma visa medic. Dar nu s-a lasat cu scantei, mi-a acceptat cu calm propria alegere.
    Insa concluzia ta cum ca pasiunea nu prea tine de foame e dureros de adevarata. La fel cum unii parinti incearca sa-si impuna cu orice pret punctul de vedere.

    • Parintii incerqaca sa isi impuna punctul de vedere…si uneori au dreptate, dar, personal, am preferat mereu sa ma dau cu capul de pragul de sus din vina mea….prefer sa ma acuz ca am ratat pentru ca am fost tampita eu, decat sa ma intreb cum ar fi fost daca NU ii ascultam pe altii.

  8. Cred ca in primul si primul rand rebuia sa face ceva ce ii place. Asta este esential . Restul … ce sa zic, e ca roata norocului. Dar macar atunci cand faci ceea ce iti place suporti mai usor greutatile. Si … adaptabilitatea sa traiasca !

  9. Intotdeauna mi-a placut sa cred ca drumul pe care am luat-o in trecut a reprezentat cel mai bun drum cu putinta. Sigur, daca as avea posibilitatea sa schimb poate ca as face-o…dar nu sunt ferm convins insa.

    Despre deciziile parintilor: ai mei m-au consultat intotdeauna. Si mereu parerea mea, indiferent cat de mic am fost, a cantarit foarte greu pentru ei. Motiv pentru care cred cu tarie ca sunt pe cel mai bun drum cu putinta, pentru ca l-am ales eu, instinctual sau rational.

    • Cred ca tare mai esti norocos. Cumva, ce spui tu aici se ghiceste in spatele articolelor tale… O liniste, o bucurie, o impacare…

  10. Eu cred ca din orice faci cu pasiune faci bani, pana la urma gasesti o nisa poate te faci trainer nu profesor in generala, poate daca esti fotograf faci niste oameni fericiti la ocaziile lor speciale intre doua capodopere… Cred ca orice ai face daca esti muncitor si serios dar mai ales esti un om cu care sa le placa altora sa lucreze iti vei gasi locusorul tau 🙂

  11. Eu am ales prost, manata de incapatanarea de copil tembel la 14 ani. Cand m-am trezit era tarziu si n-am mai avut ambitia si tenacitatea de a schimba de drum.Voi regreta mereu alegerea facuta, e departe de vocatia mea.N-am mari satisfactii profesionale, materiale nici atat dar ma amagesc(sau consolez) ca poate cativa copii traiesc si datorita alegerii mele iar unii chiar isi vor realiza idealurile in viata…E doar o amagire sub care imi ascund esecul.

    • Mai bine înțeleaptă la maturitate decât deloc. 😀 Și poate copiii ăia valorează mai mult. Adică am văzut asistente care sunt foarte faine ca oameni. Nu știu ce ar fi ajuns ca soții de prim-ministru.

  12. cred ca nimic nu mai ofera siguranta si certitudine in timp, in vremurile noastre.
    cred ca nu trebuie sa ne mai amagim cu scoli, care, pe unii dintre noi, ne conduc catre o moderna sclavie.
    parerea mea este ca oamenii trebuie invatati sa se descurce singuri in viata, sa stie sa se ridice atunci cand au cazut, sa faca propriile alegeri si sa traiasca cu ele, sa poata sa o ia de la capat atunci cand au ales drumul gresit. Cand vor putea face asta, cred ca nu mai conteaza scoala pe care ai ales-o cu 20 de ani in urma

  13. Sunt copii care accepta sfaturile si influenta parintilor si sunt copii care vor face intotdeauna invers de cum au fost sfatuiti. Cred ca ii putem ghida usor, ca sa stie de unde sa aleaga, dar alegerea trebuie sa fie a copilului, pentru ca si viata este tot a lui.
    Apoi, sa nu uitam ca pentru unii oameni banii sunt mai importanti decat libertatea si linistea sufleteasca…

  14. Eu cred ca, fiecare tre sa isi aleaga propiul drum in viata, nu tre sa ii alegi tu copilului jobul/jumatatea/orasu in care va sta etc, asa ar face un parinte competent si cu macar cativa neuroni prin cap

    Si iti zic eu PASIUEA tine de foame ba chiar te poate imbogatii, daca muncesti ca sa platesti credite sau sa ai ce manca si nu ai nici o pasiune in ce faci, eu nu pot decat sa compatimesc pe oricine face asta !

  15. dRAGII MEI DRAGI, MI-AM PROPUS SA VA RASPUND TUTUROR PRINTR-UN NOU ARTICOL, DE ACEEA AM FOST MAI TACUTA. ASTA, PLUS CONSERVELE PENTRU TOAMNA.

  16. Indiferent de calea urmata, ocaziile sunt diferite. Asa cum tu si prietena ta ati urmat scoli diferite si drumuri diferite, eu ma uit la colegii de facultate, care mai de care mai diferiti in drumul profesional. Nu stiu cat conteaza specialitatea, ci mai mult omul si cum stie sa se adapteze la viata.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here