Acum doua zile povesteam despre provocarea lansata de Blogal initiative si CineForum de a scrie din perspectiva unui blogger cu superputeri si de a lupta pentru o cauza importanta.
Atunci scoteam din desaga amintirilor, o tanara frumoasa, care mi-a fost eleva pe cand predam Limba si Literatura Romana la liceul bucurestean “Octav Onicescu” si acum preda la randul ei intr-un liceu bucurestean : Raluca. Cred ca e un an de cand am descoperit-o pe Facebook. Am citit cum isi intreba elevii ce au facut la simularea de capacitate. Am vazut in descierea ei ce face si unde.Cu ajutorul ei am hotarat ca batalia mea sa se dea pentru Educatie
Recunosc, am scris si pentru ca mi-e dor de invatamant. Mi-e dor si mi-e ciuda. Mi-e ciuda ca traiesc intr-o tara in care la 18 ani alegeam sa ma pregatesc sa devin profesor pentru ca asta imi placea sa fac. Strabunicul meu fusese invatator, in sat. Bunica a fost invatatoare. Mama este profesoara. Eu nu am vrut sa urmez nici o traditie, dar…pur si simplu m-am nascut in suflet cu asta. La 22 de ani predam unor adolescenti numai putin mai mici decat mine. La 26 renuntasem la visul meu, pentru ca invatamantul nu imi dadea macar sansa sa imi platesc intretinerea. Stiu sigur ca nu voi mai face nimic in viata cu aceeasi dragoste, cu aceeasi pasiune, cu aceeasi dedicare.
Va propuneam acum doua zile sa o votati pe Raluca. Nu pentru mine. Nu imi pasa, pe cuvant de onoare ca nu imi pasa sa castig eu, pentru mine, vreun bilet la film. Nu vi se pare ca nu inseamna mare lucru un bilet la film pe langa bucuria pe care o putem oferi celui de langa noi demonstrandu-i ca ne pasa? Campania asta, orice am alege sa sustinem, nu mai este despre noi si ce putem obtine, ci despre ce putem face pentru ceilalti.
Realizez ca povestea mea nu se compara cu cele ale altor participanti, care lupta alaturi de diferite organizatii. Realizez ca eu fac ceva la nivel mic, de altfel, am si spus in articolul anterior ca nu stiu cum sa lupt pentru cauze mari. Am ales un om care simbolizeaza pentru mine ceva si m-am hotarat sa il transform intr-un exemplu. Pentru ca eu cred ca lucrurile mici pot face diferenta.
Ce castig va avea Raluca din asta? Bilete la un film la care sa mearga impreuna cu elevii sau colegii ei? Posibil, depinde de voi. In mod sigur insa, va vedea ca munca ei de azi conteaza pentru unul, doi, zece oameni mai mult decat credea. Va intra pe poarta liceului mai usoara. Va deschide catalogul zambind.
Daca v-am convins sau macar v-am pus pe ganduri, aveti in articolul anterior un link catre categoriile de pe Iron Blogger. Pe mine ma gasiti la Educatie, povestind despre Profa’ de pe Facebook.
