stampila-on-line-toamnaA venit, a venit toamna, 
acopera-mi inima cu ceva…

Intotdeauna cand vine toamna ma gandesc la prima zi de scoala, scoala pe care am inceput-o timp de 22 de ani ca elev si inca patru altfel. Vreti sa va povestesc? Povestea mea incepe intr-o zi insorita, undeva in Bucuresti…

Scriau toti in liniste, aplecati deasupra foilor de hartie, seriosi si concentrati. Mi se parea mereu o minune sa ii vad asa: recreatia mare inca nu li se stersese din obraji, dar jocurile le pierisera cu siguranta din minte, si-n locul lor, gandurile ardeau intinzandu-se unele catre altele in observatii, analize si conexiuni.

Soarele de sfarsit de primavara cadea piezis, trimitand o raza pe cate o frunte incretita de concentrare, alinta cate o palma stransa pe stilou, se rasfrangea pe cate o pereche de ochi ce cautau undeva departe, dincolo de tabla, ca apoi sa sa plece ducand cu ea mai multa lumina decat adusese, lumina cunoasterii. Era ultima teza la romana din anul scolar.

Candva, inainte sa imi vand sufletul diavolulului si puterea de munca pe un pumn (mai mare) de arginti, am fost dascal. Mai exact profesoara de romana, iar tabloul de mai sus nu e este doar al amintirii mele. Este, aproape in egala masura si amintirea ta, draga cititorule, pentru ca intr-una din bancile peste care ai trecut adineori cu ochii mintii ai stat si tu candva.

Am fost profesor bun. N-o sa fiu modesta acum. Intre mine si invatamant a fost o dragoste atat de plina ca Dumnezeu insusi ar fi putut deveni invidios, daca nu ar fi stiut ca El o plamadise. Clasa de elevi era pentru mine un corn al abundentei in materie de resurse de multumire sufleteasca: raspunsurile despre rostul meu in lume mi le gaseam acolo si rezerva nu scadea niciodata, ci dimpotriva, se alimenta permanent. Totusi, oricat de idilica ar fi imaginea pe care tocmai v-am prezentat-o, adevarul este ca realitatea are multiple fete, unele dintre ele blande, altele colturoase si m-am lovit de ambele, in egala masura. Sa fii profesor e minunat, dar cand ai 22 de ani si predai unor tineri care sunt numai cu cativa ani in urma ta, in prima clipa ai impresia ca te afli, nu in fata unei sali de clasa cu liceeni, ci a unor balauri care scot flacari pe nari. Adolescentii, inainte de a fi campuri fertile pe care profesorul cultiva seminte de intelepciune si cunoastere, sunt mai intai niste bastioane de cucerit. Iar in aceasta batalie, cunostintele nu sunt suficiente, ai nevoie de ceva in plus.La inceputul carierei didactice, mi se intampla ca nu toata clasa sa ma asculte la fel de atent, unii susoteau, altii se foiau si formau un murmur suparator ca un bazait de musca, care imi acoperea pe alocuri vocea si incercam in zadar sa il alung.
Stiam ca a te impune folosind catalogul, puterea de a da o nota mica, de a scoate la tabla, de a pedepsi cu extemporal puteau sa ma duca spre ridicol sau sa obtin exact efectul invers. Stiam ca a fi ascultat de teama, nu e deloc acelasi lucru cu a fi ascultat cu drag, am realizat ca ca e momentul pentru o strategie, una aparent nevinovata, dar pusa in scena cu minutiozitatea unui general de armata. Toate manualele de metodica predarii limbii si literaturii romane puteau sa se umple de praf: oricum le cunosteam continutul si tot nu imi erau de folos in clipa aceea. Trebuia altceva, ceva ce nu facuse nimeni.
Trebuia sa imi creez o imagine, una rotunda, care sa prinda la tineri, sa le impuna, dar sa ii si amuze si sa sfarseasca prin a-i cuceri. Aveam cunostinte, aveam caldura, aveam tact pedagogic, dar simteam ca mai lipseste ceva. Un fel de semn distinctiv care sa aiba puterea de a ma scoate din anonimat, sa ma ajute sa imi construiesc un fel de brand personal. Unul care sa vanda meseria pe care o fac. Mai ales ca tinerilor le plac brandurile si cand le plac, tind sa se solidarizeze cu ele. Si unde sa cauti o idee despre brand la noua seara in alta parte decat pe internet?

Ma gandisem initial la unul din produsele de papetarie clasice, adica un pix cu o sigla care sa lege disciplina pe care o predam de persoana mea, dar parca era banal. Peste tot gasesti pixuri cu nume de persoane; trebuia altceva, dar stiam sigur ca trebuie sa fie un obiect de birotica. Se facuse tarziu cand am gasit o papetarie on line, de fapt un magazin specializat mai curand pe stampile Trodat, dar care ofereau adiacent si o bogata varietate de produse de birotica si papetarie, unde am avut marea reveleatie. Am sa imbin clasicul cu modernul, mi-am spus, voi crea, cu ajutorul magazinului Stampile on line semnul acela disctinctiv mult dorit.

Marturisesc ca nu m-am hotarat cu usurinta. Oferta variata care ma atrasese pe acest site imi ingreuna sarcina. O gramada de produse, toate minunate si potrivite cu ceea ce aveam eu in minte, dar….pe care sa il aleg? Voiam un pix cu stampila personalizata si erau modele diferite ca forma si culoare, la preturi foarte bune, chiar si pentru un profesor, de a carui salariu nu trebuie sa va spun prea multe, ca stiti si singuri. Si daca s-ar fi terminat problema aici, tot ar fi fost bine, dar ramanea de fapt de ales cea mai importanta parte a ideii mele: amprenta stampilei. Magazinul preciza care este suprafata de amprentare si cate linii incapa acolo, dar designul trebuia sa il fac eu singurica, intr-un program numit Corel.

 stampile-on-line-si-profa

Am lucrat toata noaptea, curband linii, ajustand, comparand si iar ajustand, nemultumita mereu. Daca as fi citit cu mai mare atentie informatiile de pe site, as fi vazut ca ofera, de asemenea suport tehnic gratuit in procesul anevoios (pentru mine!) de machetare al amprentei prin intermediul specialistilor in grafica si design. Am aflat asta abia dimineata cand i-am sunat si mi-am spus povestea:

“sunt o profesoara de romana care a studiat numai Eminescu si Caragiale si altii de genul acesta toata viata, cu Corel nu s-a intalnit niciodata nici in carte nici in scris si…si….sunt disperata… ”

Nu au ras de mine, dimpotriva, le-a placut ideea si m-au ajutat plini de bunavointa cu partea grafica la care ma impotmolisem. Nu stiu cat au muncit cei de la Stampile on line sa puna in aplicare ideea mea, dar sigur nu atat de mult ca mine, ei sunt, in fond specialisti, pana la urma sunt ani buni de cand au aparut pe piata si s-au ocupat numai de asta.

 Pixul cu stampila mi s-a lipit de suflet cum l-am vazut. Era suplu, auriu, arata elegant si nobil. Aluneca placut. Iar cand am apasat pentru prima oara capatul cu stampila in tusiera  si apoi pe coala alba am avut emotii similare cu cele de la absolvirea facultatii. Mi se parea ca se deschide un drum nou inaintea mea si ca paseam pe el increzatoare, plina de vise si detineam armele necesare pentru a le implini pe toate. Eram CINEVA. Am zambit amprentei de pe hartie si ea mi-a intors zambetul, imbujorata.

Cateva zile mai tarziu, fericita posesoare a unui pix cu stampila pe care il si folosisem, de altfel, intram in sala de clasa, cu un teanc de lucrari sub brat si il imparteam elevilor mei, toate corectate atent si semnate. O explozie de surpriza a marcat momentul in care au observat micul semn cu care imi marcasem trecerea peste munca lor de pe foaia de hartie: stampila mea, brandul meu de suflet.

stampila-profa5

De atunci am folosit stampila de multe ori, la toate tezele si lucrarile pe care le-am corectat. Puneam nota si imediat dedesupt stampila mea draga. Nu doar ca imi era mai usor, avand in vedere ca vorbim de cateva sute de lucrari (aveam ore la sase clase de zi si inca pe atatea de invatamant fara frecventa), dar pana si parintii erau multumiti cand imi vedeau stampila prin caietele odraslelor. Cat despre dragii mei elevi? Nu doar ca o considerau o idee buclucasa, dar se si amuzau de ingeniozitatea mea. Pe stampila nu scrisesem profesoara ci profa’, adica exact asa cum imi spuneau ei (cand nu eram de fata, fireste). Evident, nazdravani si receptivi cum erau, au aflat cine ma ajutase si si-au manifestat in felul lor solidaritatea si aprecierea, afisand prin clasa pozele de mai jos. Bineintele ca i-am pus sa le stranga imediat, daca le-ar fi vazut directoarea liceului, cine stie cum ar fi reactionat. De fapt, stiam EXACT cum ar fi reactionat. Si nu voiam sa risc.

stampila-sexy
In scurt timp am devenit celebra cu stampila mea. Asa eram de multumita de munca facuta de cei de la Stampile on line, ca i-am recomandat si colegelor mele, care s-au aprovizionat de la ei cu materialele didactice de care aveau nevoie la clasa: bibliorafturi, caiete mecanice pentru planificari, pixuri, topuri de coli de hartie, lipici si benzi adezive. Si asta e numai o parte de comanda, nu va mai dau toate amununtele, dar lista este luuuunga de tot. Nu degeaba spun cei de la magazin chiar pe prima pagina a site-ului ca la ei gasesti nu doar stampile, ci totul pentru biroul tau. Nu aveti idee cate de multe materiale de papetarie se consuma la scoala, mai ales la clasele primare. Noroc ca am aflat de comanda pe care invatatoarele de la clasa I o pregatisera si am intervenit fix inainte de a o face, ca nu stiau ca toti fanii de pe pagina de pe facebook beneficiaza de o reducere de 10%. Oricum ar fi devenit fane ulterior, dar facand-o inainte, au economisit o suma de bani care nu era de neglijat. Daca s-ar fi hotarat mai repede, prindeau oferta de reducere cu 30 % , special pentru inceputul anului scolar. S-au consolat cand le-am spus ca magazinul are in fiecare saptamana o oferta speciala.  Dat fiind ca toate materialele comandate au depasit cu mult suma de 200 de lei, am avut transportul gratuit, asigurat printr-o firma de curierat rapid.

Chiar directoarea si-a cumparat un set de 3 tavite de birou metalice Memoris, ca avea unele de plastic si i se pareau sub nivelul eu, zicea ca alea prea arata ieftin si in plus si-a mai luat un distrugator de documente. Nu m-am mirat, avea o fire ciudata, mereu se temea ca ii scotoceste cineva prin hartiile aruncate in cosul de gunoi, de parca cine stie ce secrete de stat ar fi ascuns. Ei nu i-am spus de reducerea de 10% , ca nu o aveam prea tare la suflet, prea era severa, mai ales cu fetele incepatoare. Sa puna mana si sa citeasca mai atent, data viitoare. Pe urma mi-a parut rau, cu  banii economisiti putea sa isi cumpere niste placute gravate pentru birou, sa nu mai intre peste ea mereu parintii, crezand ca merg la secretariat si in scoala ar fi fost muuuult mai liniste.

Au trecut mai multi ani de atunci. Am renuntat la invatamant, dar una din elevele mele cele mai dragi imi duce visul mai departe: este la randul ei profesoara la un liceu bucurestean, e tanara si frumoasa si plina de suflet. am si acum pixul cu stampila, asezat cuminte alaturi de tusiera uscata in sertarul unde imi tin, alaturi de amintiri si o bucata de suflet. Iar acum, mai ca imi vine sa imi sun prietenii sa ii rog sa mai faca o stampila, cu ultimul pui al meu: blogul. Bineinteles, sigla si adresa lui ar trebui sa fie puse la loc de cinste. ara care-am fost si despre un prieten care m-a ajutat sa-mi conturez mai clar identitatea, sa fiu mai sigura pe mine, mai buna. Impreuna, semnam mai jos pentru voi.

Dana Lalici si Logo-vectorial-stampile-online

SuperBlog 2013

19 COMENTARII

  1. Profa de română, profa de ștampile, profa de făcut colaje… m-ai amețit! 🙂 Se pare că SuperBlog ne face să ne scoatem la bătaie toate resursele creative. Și-i reușeste. Iar ție, deasemenea, ți-a reușit și provocarea asta!

    • Asta ca sa nu iti spun cat am muncit, nu? Multumesc frumos de apreciere, dar literele tale cu zapada erau mult mai frumoase dupa parerea mea.

  2. Originală idee, doamna profesoară. Mie nu mi-a trecut prin cap în cei 7 ani de învăţământ şi semnam acolo de mână, pe sutele acelea de lucrări. Mi-ai amintit de frumuseţea acelor ani…

    • Mihaela, am uitat ca ne-am jucat in aceeasi zona…Pe unde ai predat mai exact?
      Da, anii aceia au avut o frumusete aparte…

  3. Eu daca-mi fac stampila de-asta o sa zica lumea ca ma dau mare, ca vreau sa-i eclipsez pe aia cu parafa… Mi-as face totusi un antet cu "cine n-are loc de mine sa stea inghesuit sau sa plece!" 🙂

  4. şi eu cochetez cu ideea de a-mi face o ştampilă cu un mâţ pervazier, psi!
    dar… musai să spun: când scrii despre ceea ce îţi este ţie tare drag, ai o aură specială şi o forţă care aproape că mă împiedică să mai spun ceva.
    eşti copleşitoare, profa de română laliciul – licuriciul! 🙂

  5. Foarte faina povestea, mi se parea atat de arida tema asta si pana sa dau de link-uri nici n-am stiut ca este pentru SB, poate si pentru ca este scrisa cu sinceritate 🙂

  6. De cand cu proba aceasta, parca ma bate si pe mine gandul sa imi fac o stampila, chiar daca o voi folosi doar pentru distractie in casa si cu prietenii.
    Ionut al meu avea un profesor pe care il iubeau toti elevii si care chiar le permitea sa ii spuna profu. Are un loc rezervat pe vecie in inima baiatului meu.

    • SI eu am avut un profesor de suflet, care mi-a si influentat intreaga viata profesionala. Sper sa fi fost si eu astfel pentru elevii mei. Stiu sigur un singur astfel de caz….

  7. Nu citesc multe articole de la SB dar acesta chiar e frumos. Asa, pe sufletul meu. Ti-am zis ca mama a fost invatatoare si am slabiciune pentru orice este legat de invatamant. 🙂

    • Atunci ar trebui sa scriu mai mult despre asta, nu? Culmea este ca am iubit atat de mult invatamantul incat, nu stiu de ce, nu mi-e la indemana sa vorbesc despre el mereu…

  8. De data aceasta m-ai intrecut, ai scris mai mult ca mine :))
    Ce de fotografii originale ai pus 🙂
    Felicitari si succes 🙂

    P.S. In loc sa citesc Profa de Romana, citeam Profa de Sex :)))

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here