Profesori si motivatii

Ce te face profesor? In mod cert nu o scoala anume: Litere, Matematica, Geografie sau care o fi ea. Ti minte ca in facultate aveam un modul psiho-pedagogic, mai exact cate un curs in fiecare semestru din ultimii doi ani, pornind de la pshihologia copilului si pana la metodica predarii. Fara a urma acel modul nu aveam ulterior dreptul sa predam, iar eu m-am dus si de nevoie si de drag, pentru ca stiam, am stiut de pe la 14 ani ca voi deveni profesor (dovada imi sta jurnalul meu din perioada respectiva, pe care il recitesc uneori si ma umplu de nostalgie) si voiam sa invat cat mai mult despre ceea ce urma sa fie o cariera dorita. La genul acesta de cursuri era cea mai mica prezenta si cele mai mari note.La examen se copia fara discretie, dovada ca pentru unii setea de cunoastere intervenea numai in situatii limita.

Cand am terminat facultatea, unii dintre noi, putini, au intrat in invatamant din placere, din vocatie. Cam jumatate au cautat si au gasit de lucru in alte domenii. Altii, pusi in fata unei decizii, au ales sa predea fara pic de chef pentru ca nu gaseau altceva mai bun. Nu din pura placere, in mod cert nu atrasi de salariu. Ma straduiesc sa nu ii condamn pe cei din urma. Un lucru pe care nu il faci din placere, il poti face bine totusi (chiar daca oarecum mai greu), daca exista motivatia necesara. In invatamant insa, cum bine stiti, aceasta teorie a motivatiei nu functioneaza prea bine. Si daca placere nu, iar bani pana la genunchiul broastei, argumentul “nu am incotro” pe care il repeti in intimitate sau in gura mare, ti se intipareste pe chip in culori amare. In timp, piroanele hotararii care te-a tinut in fata unei clase de elevi de care nu iti pasa de fapt, te acresc, te fac indiferent. Iar un dascal poate fi oricum, numai indiferent, nu. Un dascal adevarat inspira.

Satul de toate, faci meditatii. Credeti ca nu se pot face la toate materiile? Realitatea de azi va cam contrazice. Meditatiile sunt o industrie pentru ca profesorii de astazi au fost pusi in situatia de a le transforma in industrie sau a muri de foame. Cei care nu au facut-o si eventual au mai avut si proasta inspiratie de a-si alege drept partener de viata un coleg de catedra au deseori privirea aceea de caine hamesit. Asprimea sau indiferenta ascunde de fapt o realitate simpla: lipsurile crunte.

M-am trezit scriind toate astea intr-o zi de toamna, cand pe calendar apare toamna cu pasi grabiti si odata cu ea, ma gandesc la scoala, dar nu la scoala unde eram eleva, ci totdeauna la scoala pe care am intampinat-o cativa ani minunati, ca profesor.
Si mi-e ciuda. Mi-e ciuda pentru ca nu pot face nimic sa schimb o stare de fapt care inca nu ma atinge direct, dar ma va atinge atunci cand am sa imi duc pruncul, de manuta, la scoala. Am spus mereu ca eu cred in invatamantul romanesc, pentru ca stiu bine ca printre reprezentantii sai mai sunt si dascali adevarati, oamanei de valoare. Mai sunt, dar afurisit de putini. Oare copilul meu va avea norocul sa intalneasca din acestia?

13 COMENTARII

  1. Eu cred că da! Totdeauna vor fi şi profesori de excepţie. Prietenii noştri cei mai buni sunt profesori. Au 4 copii, au căutat solutii pentru ei, s-au mutat lângă Braşov, şi sunt tare fericiţi. Au bunătatea şi vocaţia aşternute pe chip. De-a lungul vieţii număr cinci profesori pe care nu îi voi uita niciodată. Le mulţumesc şi acum.

  2. Școala nu te face profesor. Nici inginer, doctor sau fizician. Îți dă o bază de cunoștințe și poate determinarea de a îmbrățișa o profesie. În niște vremuri în care cea mai mare avere a familiei mele erau două C.A.R.-uri și o rată la mobilă, pe lângă serviciul de inginer mi l-am luat și pe cel de cadru asociat la un liceu. Așa se numeau "profesorii" care predau materii de specialitate. Mi-a plăcut la nebunie. Mai mult decât munca pe care o făceam cu normă întreagă. Doar salariul m-a determinat să nu fac pasul spre un lucru care îmi aducea satisfacții. În timp am reușit să schimb macazul spre un alt domeniu. Unul în care mă simt în largul meu. Și asta datorită unor dascăli care m-au învățat mult mai mult decât materia la care mă ascultau și îmi dădeau notă.

  3. Dacă aş fi vizionar(şi cred că pot fi), învăţământul nu va mai conta, ca şi acum. Fiecare cu setea lui! Mă tem că cei mai mulţi vor alege să le crape buzele.

  4. Cu toate perspectivele astea sumbre, schimbarile ingrozitor de barbare si de multe si de lipsa acuta de interes, exista ceva ce nu moare in oameni: daruirea. Si intre profesori vor mai fi oameni cu asta calitate rara, aceea care vor putea sa-i determine pe pitici sa-i depaseaca.

  5. Sigur va găsi porofesori pe care să-i îndrăgească şi de la care vor învăţa cu drag!Mai sunt şi profesori care muncesc cu drag şi care-şi fac treaba mai mult decât 100%!

  6. pornind de la întrebarea ta mai am eu una: ce te face om? 🙂 şcoala? oare?
    dar ai dreptate în ceea ce spui: sunt o sumedenie de profesori şi… câţiva dascăli.

  7. Foarte frumos şi adevărat ce spui tu aici! Sunt mulţi profesori care îşi aleg această profesie din vocaţie, din dăruire, dar sunt şi din cei care optează pentru ea, pentru că nu au altă alternativă… Un profesor care se respectă ştie să lase la uşă problemele personale, să nu transforme procesul intructiv-educativ într-o afacere sau industrie şi nu uită niciodată că se adresează unor oameni în devenire…
    Sunt convinsă că profesori adevăraţi vor exista şi de acum înainte, în ciuda tuturor vicisitudinilor şi greutăţilor… 🙂 Numai bine!

  8. Intrebarea pe care mi-o pun uneori este: daca as fi fost profesor, as fi ales sa imi crape burta de foame sau obrazul de rusine? Pentru ca da, micuta Bianca stie ce spune. Sunt profesori care la ore isi pierd timpul cu prostii, ca elevii sa ii ceara meditatii. Acolo nu se mai lasa distrasi de nimic si fac treaba buna.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here