M-am gandit la alegeri in seara asta, chiar daca ele nu s-au gandit la mine nici acum si niciodata. Nu sunt sigura in clipa asta daca am ales cu adevarat vreodata in viata. Uneori am avut impresia ca, la o rascruce, as putea sa o iau pe mai multe drumuri si atunci am intins degetul catre unul dintre ele, dupa mai mult sau mai putina chibzuinta si am spus tare: asta! si cu el am ramas. Dar oare eu alegeam drumul sau el ma alegea pe mine? Si oricum, chiar daca eu as fi fost cea care-mi dictam vointa, sunt prea putine si neimportante drumurile scurte, cele la care, inca de la inceput vezi linia de final. Cele mai multe isi intind mersul sinuos in fata ta lung si le poti urmari numai pana cand te intalnesti cu linia orizontului, nu si dincolo. Asa ca trebuie sa o iei la pas intr-acolo, ca sa afli finalul.
Psiluneli: un drum, o alegere
Toate drumurile mele au fost cu sens unic. Spun asta in toate felurile in care va puteti gandi, de la propriu la figurat. O data pentru ca la start, la t zero am fost eu, dar pe parcurs acest eu s-a schimbat. Apoi, pentru ca oricat de devreme mi-as fi dat seama ca drumul pe care am apucat e gresit si m-am grabit sa o iau inapoi, nu am mai gasit punctul acela initial, al alegerii, ca sa ma pot reorienta.
Recunosc, uitandu-ma inapoi, nu sunt mandra de alegerile mele. Puteam sa ascult mai mult, puteam sa tac mai mult, puteam sa cantaresc, sa uit, sa astept mai mult. Dar am invatat sa traiesc cu ele. Am invatat sa-mi arunc ochii in egala masura la jumatatea plina si la cea goala. Am invatat echilibrul.
