Ratusca cea urata – o poveste de om mare

Fluturele danseaza sprintar, dupa o melodie doar de el auzita si coloreaza cerul in nuante de bucurie in timp ce, sagalnic, se lasa admirat Pare un zambet de inger pravalit pe pamant, aripile lui – o pereche de petale desprinse din buchetul de mireasa al naturii.

Omul cu o tinuta impecabila seamana cu un fluture. Frumos, constient, dar nu mandru de asta, elegant fara a inspira rece opulenta, plin de bun gust, lipsit de extravagante, dar in acelasi timp fara a fi vreodata demodat.

Nu stiu daca ati observat vreodata, dar intre om si haina pe care o poarta se creeaza o relatie de simpatie reciproca. Fiecare s-a obisnuit cu atingerea celuilalt, si-ainsusit-o, si-a facut-o parte. Intre ei se naste un fel de intimitate calda, ca intr-un cuplu batran, sudat in timp, in care membrii se poarta cu naturalete si se pun in valoare reciproc. Atunci abia perechea om-haina devine cu adevarat atragatoare in ochiialtora. Dar, ca aceasta relatie sa se poata stabili, enevoie de timp. Si daca nu stii sa protejezi haina, ea nu iti oferatimpul asta.Nu am sa neg placerea de a purata un lucru nou cumparat, ea este incontestabila. Am sa raman insa realista sceptica in fata posibilitatii unui om obisnuit de a-si achizitiona atat de frecvent articole de imbracaminte, incat sa le inlocuiasca automat pe cele murdare. In lumea mea deja suna a gluma si imi e clar: trebuie sa am grija cat mai mare de lucrurile pe care le detin deja si am fost suficient de prevazatoare incat sa le aleg dupa criteriul calitatii. Haina nu il face pe om, dar contribuie mult la felul in care acesta este perceput de cei din jur.

In fond, daca Dumnezeu ar fi vrut sa nu acordam importanta hainelor pe care le purtam, ne-ar fi lasat sa ne acoperim in continuare goliciunea cu frunze.

adam-eva-si-bosch

Cu 30 de ani in urma, bunica avea o femeie la calcat rufe. Imi amintesc ca o data la doua-trei saptamani, venea tanti Maria si netezea plina de harnicie, tot ce era in casa, de numai garoafele din glastra mai ramaneau, asa cum le facuse Creatorul lor, crete. Casa se umplea de un miros umed, aburind, foarte placut si umerasele cu camasi lasate sa se raceasca stapaneau toate marginile de biblioteca  de care se agatasera.

Eu aveam doar cativa ani pe atunci si imi imaginam ca anumite munci (chiar si in casa) trebuie facute de persoane specializate. Tanti Maria era femeie de serviciu la scoala la care bunica era invatatoare, deci fiecare avea trasate, prin meserie, sarcini clare si in gospodarie. Din perspectiva aceea, viata parea destul de simpla, dar era, vai, o perspectiva gresita.

Tarziu aveam sa aflu ca nu era vorba de nici un fel de repartitie sociala a muncii si ca bunica nu avea nici orgoliul, nici venitul considerabil, care sa ii permita cu usurinta luxul de a-si lua femeie la calcat.

In realitate, o adanca chibzuinta ii revelase faptul ca o costa mai putin sa plateasca pe cineva sa calce rufele, decat sa le inlocuiasca (trecand peste faptul ca la vremea aceea nici nu se gaseau la fel de simplu ca azi). Pur si simplu nu stia sa presteze (la modul acceptabil macar) sus-numita activitate.

arbore-genealogic

Vocatia invatamantului s-a mostenit la noi in familie pe linie materna: si eu si mama am fost profesoare. Din pacate si lipsa vocatiei s-a transmis: toate trei ne-am aratat identic de neindemanatice la calcat rufe. Ca orice organism care, in lipsa unei abilitati, le dezvolta pe cele complementare, aveam un fel de radar sofisticat in cap, care ne permitea, la cumparaturi, detectarea in timp record a materialelor creponate, care se opuneau prin insasi structura lor, calcatului si dezvoltasem strategii complicate, demne de un general de armata pentru intinderea rufelor pe sarma dupa spalare in asa fel incat sa dezvolte cat mai putine cute deranjante ochilor iubitori de ordine. Totusi, viata era obositoare in felul acesta, tinuta departe de a fi impecabila, eu – departe de gospodina perfecta care ma visasem, iar fierul de calcat – un instrument modern de tortura.

Si ma mai deranja un aspect: un barbat cu camasa sifonata este, culmea, compatimit, mai ales daca e insurat: “uite saracul cum  iese pe strada, aia nu are grija de el nici macar cat sa-i calce o camasa…” In opozitie, o femeie cu o haina sifonata asmute asupra ei intreaga haita de guri si toate perechile de ochi rautaciosi ai lumii, devine nu doar neingrijita, ci si batrana, obosita, terna, gen “ce-o fi gasit, domn’le la asta?

trandafir-japonezPrimul barbat din viata mea cu care am impartit o vreme sarcinile gospodaresti mi-a adus la cunostinta ca impecabil nu inseamna sifonat decat in cazul in care Dumnezeu te-a facut trandafir japonez. Lucra intr-o banca in care tinuta curata, apretata si calcata era cel putin la fel de importanta ca si activitatea prestata. Nu putea sa sufere camasile creponate cu care mi-as fi dorit sa-l inzestrez…si ii dadeam dreptate in sinea mea, nu prea se potriveau costumelor din dotarea proprie. Nu mai tin minte cum s-a terminat povestea noastra, dar fierul de calcat a avut rolul sau, in mod cert. Azi e casatorit cu o gospodina perfecta si a ajuns director de sucursala. Eh, oricum nu ne potriveam!

Urmatorul, dupa primele camasi arse, gaurite, incretite iremediabil de temperatura prea mare a fierului de calcat m-a informat ca-si va salva stocul (vizibil micsorat) ramas neatins de proastele mele obiceiuri, cu ajutorul serviciilor pretioase ale mamei personale (aproape-soacra-mea, cum ar veni), lucru care s-a dovedit de nefericita inspiratie pentru relatia noastra, pentru ca femeia, altminteri bine intentionata, a refuzat sa priceapa ca am alte talente care compenseaza stangacia mai sus mentionata si a sapat constant relatia, pana cand aceasta (relatia, ca sa fie clar!) si-a dat obstescul sfarsit pe baricadele scandurii de calcat.

Barbatul care m-a iubit cu adevarat nu si-a masurat buchetele de flori daruite dupa camasile facute svaiter si nici nu m-a lasat sa culeg de pe buzele lui cuvinte de repros. Ma iubea asa cum eram, neindemanatica, si avea intelepciunea a  vedea partile mele bune. In plus, considera el, pentru ca lupul sa isi schimbe, odata cu naravul si parul, trebuie sapat dupa radacina problemei deci (logic, nu?) umblat la cauza, nu la efect. Cand s-a lamurit cu ce/cine are de-a face, a apelat la cel mai simplu truc din lume: dupa un studiu temeinic desfasurat pe piata de electrocasnice mici, mi-a cumparat un fier de calcat. Dar nu orice fier de calcat, ci unul dintre acele minunate produse Bosch, care nu ar fi reusit sa fie mai simplu de utilizat si performant decat daca s-ar fi miscat condus de bagheta magica a unei zane casnice.

Putea sa treaca la fel de usor drept o nava extraterestra in miniatura, atat parea de diferit de ceea ce stiam anterior sub numele de fier de calcat. Cel care il proiectase era, fara indoiala, un artist in felul sau. Solid – cat sa ai incredere ca isi face constiincios treaba pentru care a venit in lumea de oferte electrocasnice, dar in acelasi timp la fel de usor de manuit ca un evantai, Bosch Edition Rosso, fara indoiala, m-a surprins.

Silueta ii era modelata cu grija dragastoasa pentru viitorul posesor, nici o frantura de material in plus sau in minus in fericita contopire de plastic rosu cu metal slefuit. Aluneca ca un abil patinator rus pe minunata gheata a mesei din aceeasi gama special-purpurie Bosch si brusc am cochetat cu ideea de a face din calcatul rufelor o proba la Olimpiada casnica, ignorand concurenta femeilor de pretutindeni. Pentru ca puteam. Am realizat ca nu abilitatile imi lipsisera, ci partenerul de drum.

Un pas mic pentru om, un salt urias pentru omenire, a spus Neil Armstrong, cand Luna s-a asezat cuminte sub talpa lui indrazneata. Cred ca exact la fel au gandit camasile, rochitele si fustele mele, netezindu-se ca prin minune sub Talpa Ceranium Glissée, cu canalele ei pentru aburi cu tot. Cat despre mine, am inceput sa port tot soiul de materiale diafane si aratam cu adevarat impecabil, crisalida devenita fluture. Nu mergeam pe strada, ci dansam sprintar, dupa o melodie doar de mine auzita, coloram cerul in nuante de bucurie. Sagalnic, ma lasam admirata. Paream un zambet de inger pravalit pe pamant, hainele mele – petale desprinse din buchetul de mireasa al naturii.

Si dincolo de felul in care aratam, era sentimentul acela care ma stapanea: ratusca cea urata se transformase in lebada. Stiti cat de grandioasa, cat de imbatatoare e senzatia acestei metamorfoze?

” – Cea noua e cea mai frumoasa! E tanara si ce lin pluteste,  strigau de bucurie copiii.
Si lebedele mai batrane plecau gatul in fata ei. Atunci ea se simti rusinata, si isi ascunse capul sub aripa; nu stia singura cum sa mai stea, ca era prea mare fericire pentru ea. Dar nu era ingamfata deloc. O inima buna nu e niciodata ingamfata. Se gandea cum fusese oropsita si batjocorita pretutindeni si iata ca acum auzea pe toti zicandu-i ca-i cea mai frumoasa pasare dintre toate pasarile frumoase. Si socul isi indoia crengile lui spre dansa, si soarele raspandea asupra-i o lumina calda si binefacatoare!
Atunci isi umfla si ea penele, isi inalta gatul frumos si striga din toata inima:

– Atata fericire niciodata n-am visat. Cum as fi putut eu visa atata fericire! Eu care eram bobocul de rata cel urat!”
(Hans Christian Andersen- Ratusca cea urata)

SuperBlog 2013

19 COMENTARII

  1. fluture, om…poate crin al câmpului…de şi-ar călca voia, de-ar netezi fiecare cută a sulfetului, omul ar fi cea mai înaripată fiinţă…

  2. imi plac colajele la nebunie :). dar la fel de mult imi place si sa calc. pacat ca in ziua de azi sunt multe haine care nu se calca. dar pe mine ma relaxeaza asa ca uneori mai intind cate o lenjerie si o calc de ti e mai mare dragul. asta pana cand sare Dante fericit in pat de o face de nerecunoscut :)))
    imi place mult cum ai imbinat povestea cu realitatea.

    • Sincer iti spun ca povestea asta e desprinsa din realitate. Bunica avea femeie la calcat, mama cumpara o haina pe principiul: "se calca, nu se calca", iar eu…am ars ceva camasi la viata mea. Noroc ca al meu poarte tricouri si hanorace, calc numai o data pe luna.

  3. Mama mea a fost mai mult decat fericita in ziua in care am putut tine fierul de calcat in mana. Tatal meu, ofiter MaPN, nu concepea sa iasa pe strada daca nu avea pana si batista proaspat calcata, iar mama niciodata nu reusea sa pastreze o singura dunga pantalonilor sau sa calce manecile camasii fara sa sifoneze pieptii. :)))
    Imi place mult articolul tau! Este sincer, amuzant si are stilul tau inconfundabil, stil care ma face sa regret ca nu ai ramas profesoara. Copiii au nevoie de oameni ca tine! Excelente imaginile, mi-au adus un zambet larg pe chip!

    • Lasa, Vienela, ca va am pe voi daca vreau sa tin cuiva teorii despre…orice. Dar ce drag imi e sa te ascult! Fireste, stiu, esti subiectiva si ma iubesti si de acolo pornesc toate laudele astea…dar tot imi place.

  4. după 14 ani de lucrat în domeniu bancar, cred că ştii că am o impresionantă colecţie de cămăşi. am şi fier de călcat însă nu ştiu cum se face că nici mie nu mi-e tare drag să calc. totuşi o fac… pentru că trebuie.
    şi chiar zilele trecute mă uitasem pe la magazine după un fier de călcat nou. de-ar putea să şi pună cămăşile pe umeraş ce bine ar fi! 😀

  5. Mi-a plăcut mult articolul tău. Cel mai tare este arborele genealogic. Super! I-am aratat si eu jumatatii fiierul. Si i-am spus ca daca ma iubeste mi-l cumpara. Și-l si foloseste in locul meu. 🙂

  6. Tu ai experimentat si barbatul obsedat, eu am avut norocul sa-l nimeresc din prima pe ala care putin ii pasa. Nu e neglijent, dar nici nu prea-si da seama ce arunca pe el. Nici mi-e nu mi-e rusine sa recunosc ca am descoperit destul de tarziu pulverizatorul de apa si beneficiile aferente. Da, barbatii care fac observatii ar trebui sa-si calce singuri rufele.

  7. Ce frumos ai scriiiiiissssss 🙂
    Un articol de 100 de puncte, pacat ca nu castigam un fier de calcat, dar e buna si masuta 🙂
    Succes, desi n-ai nevoie 😀

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here