Framantarile politice interne ale unui stat pe cale de a deveni imperiu au constituit conditii favorabile pentru dezvoltarea retoricii la Roma. Avem pe de o parte dezbaterile politice iscate din divergenta de opinii intre diferitele factiuni, celebrele procese ivite din cauza guvernarilor frauduloase (ex. Cicero – In Verrem) si pe cealalta parte influenta greceasca, care adusese in prim plan aceasta noua arta : oratoria.
In spatiul latin elocinta a fost abordata pentru prima oara de Cicero, pe care nu gresim sa-l consideram un adevarat deschizator de drumuri daca ne referim la faptul ca si oratorii români si-au construit tiparele retorice tinand seama de cursivitatea, culoarea si plasticitatea discursului sau. Stilul lui atat de aparte de a convinge si de a manipula un intreg auditoriu a servit drept model celor care s-au incumetat sa faca si sa desfaca deciziile oamenilor prin puterea cuvantului.
Nimic nu-i mai incantator decat sa captivezi prin puterea cuvantului atentia unei adunari, sa incanti mintea auditoriului si sa ii determini vointele intr-un sens sau altul, afirma Cicero intr-una dintre operele sale retorice. Nimic mai adevarat ! Discursul a fost, inca din antichitate, o simpla unealta politica de seductie si persuasiune. Un motiv interesant al succesului acestui discurs este lipsa totala a oricarei legaturi cu constiinta. Nicicand in scolile antice tanarul care deprindea mestesugul oratoriei nu auzea spunandu-i-se ca este nevoie sa fie convins si ca se cade sa vorbeasca potrivit cu propria sa constiinta. I se arata ca exista diferite feluri de procese, cele care sunt si cele care nu sunt cinstite (genera causarum sunt honestum, turpe, etc.), fara sa se socoteasca necesar a se preciza ca ultimele dintre ele trebuie evitate. Dimpotriva, i se atata dorinta de a le prelua , exagerandu-se meritul legat de reusita in astfel de cauze.
Dupa ce fusese invatat cum sa apere si sa salveze un om vinovat, nimeni nu se ferea sa-i arate mijloacele adecvate pentru a compromite unul cumsecade. Silindu-se a fi drept, s-ar fi lipsit de unul dintre elementele succesului pe langa multimea aceeea neastamparata si patimasa care aplauda portretele satirice si invectivele violente. Exista in scolile de oratorie preceptul necesitatii de a nascoci, chiar si in procesele penale, detalii picante si imaginare care inveseleau auditoriul (causa mendaciunculis adspergere), prezentandu-le ca pe niste zvonuri Cicero citeaza cu mari elogii cateva din aceste placute minciuni care, poate, i-au costat onoarea sau viata pe niste bieti oameni al caror nenoroc a fost sa aiba niste potrivnici prea spirituali, si cum el insusi avea, in domeniul acesta, o imaginatie rodnica, nu se sfia defel sa recurga la acest mijloc lesnicios de a reusi . Recititi, va rog , ultimul paragraf, si, daca veti intalni acolo ceva ce nu poate fi si nu a fost aplicat cu succes si in zilele noastre,atunci elocinta inseamna, cum spunea Shakepeare sweet nothing.
Anticii se pricepeau teribil de bine sa manipuleze opinia publica. Calomnia nevinovata, zvonul nu sunt niste termeni atat de moderni cum ne-ar placea sa credem. Ca fenomen psiho-social, zvonul este o informatie neoficiala si neverificata, a carei natura socanta determina raspandirea si amplificarea lui, cu un impact important asupra publicului.Interesul pe care specialistii in comunicare sociala l-au aratat nasterii, raspandirii , amplificarii si dezamorsarii zvonurilor vine din faptul ca acestea sunt arme politice si economice, participand la lupta pentru putere sau o pozitionare mai buna pe piata. Odata oferite gurilor flamande ale publicului , zvonurile produc efecte din cele mai spectaculoase, cu avantajul ca sursa ramane anonima :nimeni nu-si asuma responsabilitatea, dar toti sunt la curent.
Oratorul antic de talent era un actor desavarsit. Avea, in plus, si o alta calitate: isi scria singur discursurile. Omul politic de astazi are in spatele sau o armata de scriitorasi, a caror unica atributie este sa il faca elocvent, si o multime de sociologi si psihologi care ii indica ce anume prinde la public, ce anume il face credibil, iubit, votat !!!!
Scriitorasii se ocupa cu ceea ce Cicero numea officia oratoris si anume actele pergatitoare ale unui discurs: inventio (descoperirea argumentelor cele mai potrivite, a materialului faptic, mai mult sau mai putin real, -nu conteaza cateva amanunte de detaliu- dispositio (aranjarea lor cat mai ordonat si eficient), elocutio (gasirea expresiei cele mai potrivite), memoria (fixarea in memorie a acestor lucruri) si, in final, “eroului-actor “ nu-i mai ramane decat actio, adica sustinerea propriu-zisa. In cadrul acestei sustineri trebuie sa se tina seama de ceea ce lingvistii moderni numesc elemente non-verbale si paraverbale: gestica, mimica, intonatie, pauze. Importanta pe care Cicero o acorda acestor elemente nu este deloc exagerata. Despre cuvant vorbit se spune ca are o pondere mai mare decat cel scris, iar sursele acestei puteri sunt nu doar elementele verbale, ci si cele non si paraverbale. S-a putut constata ca importanta ultimelor doua categorii in cadrul unui discurs depaseste un procent de 60 %. Discursul va presupune intrarea in actiune a anumitor functii ale comunicarii : in primul rand functia conativa , cea care se refera la efectul de convingere pe care mesajul trebuie sa-l aiba asupra destinatarului (docere, flectere ) si in al doilea rand functia poetica, prin care mesajul este pus in valoare ca element in sine , atragand atentia asupra modului in care el este formulat (delectare). Nu in ultimul rand , putem vorbi despre functia emotiva , prin care se exprima starea afectiva a emitatorului, care influenteaza opinia publica, pentru ca farmecul personalitatii unui talentat orator este coplesitor, iar emotiile, credintele, temerile si convingerile sale reprezinta pentru publicul profan un adevarat indicator de opinie.
Trebuie sa recunoastem, totusi, ca urme ale discursului ciceronian descoperim la tot pasul, in viata noastra de zi cu zi. Nu trebuie neaparat sa deschidem televizorul sau sa citim ziarele, concentrandu-ne asupra oamenilor politici. Un comis voiajor care bate din usa in usa, incercand sa vanda produsele inutile ale unei firme obscure, poate sa aiba succes, incepandu-si discursul de prezentare cu o gluma sau un banc menit sa aduca zambetul pe buzele potentialului cumparator. Ce este aceasta, daca nu o umbra de captatio benevolentiae? Profesorul, cand intra in clasa , dupa o scurta activitate organizatorica, are, in planul sau de lectie un moment in care trebuie sa capteze atentia elevilor sai si sa-i pregateasca pentru informatiile care vor urma.
In concluzie, vom remarca faptul ca nu este suficient ca cineva sa detina o arta a cuvantului, ci este necesar ca aceeasi persoana sa aiba o capacitate imensa de convingere, si, de ce nu, de manipulare psihologica. Mintea si cuvantul raman, in final, cele mai puternice si dureroase arme …
