Pentru ca anul care tocmai se duce spre toamna a insemnat pentru mine o crestere oarecare a nivelului de trai (averile nu-mi prisosesc, dar macar nu ma mai imprumut la final de luna), am indraznit sa imi fac planuri de viitor. Iar pe mine partea cu bilantul si visatul la ce-o sa fie peste n-spe luni ma loveste, ca pe ursi hibernarea, odata cu anotimpul mai friguros, nu ca in restul cazurilor normale, pe aproape de revelion. Eu fac revelion in octombrie.Asa ca uite, fac pregatiri in minte pentru anul ce vine (aiurea, nu, in octombrie?), iar daca s-or dovedi planuri ca tiganul, macar voi sti ca am aruncat cu speranta frumos si nu chiar departe de potentialul viitor. Visez, in ordine, un copil, o nunta, o vacanta si o carte, ale mele, dar toate mici, ca spectacolele grandioase m-au ocolit in preferinte mereu si o s-o faca si de data asta fara regrete. Pana si gandul mi-e linistit, nu arzator, ca am invatat de doi ani incoace ca lucrurile se aseaza si pentru pasarea Phoenix si pentru furnica, pentru fiecare in legea lui.
Mi-as dori, fireste, sa castig la Loto si sa scriu lucrurile astea pe 30 decembrie dupa-amiaza, in timp ce beau o cafea pe terasa unei vile albe sau pe un sezlong aruncat pe o plaja insorita…dar daca ar fi asa, ar inseamna ca am fost atenta sa prind si cele mai bune oferte revelion Maroc si pe Dumnezeu de-un picior. In plus, in mod cert as avea mai mult de 15 lei in portofel si plus in loc de minus in conturi, ceea ce nu e cazul in realitate, pe onoarea mea. Le scriu, in schimb, de la biroul meu din sufragerie, de la un computer care haraie de parca s-ar pregati sa decoleze, in timp ce imi astept barbatul sa vina acasa, desi stiu bine ca iar o sa il tina la munca pana la 2 dimineata pentru 5 lei pe ora. Si totusi…zambesc. Atata timp cat mai am putere a ma lupt pentru visele mele, zambesc.
E adevarat, am facut greseli mari si platesc pentru ele exact atata cat trebuie. Zic mersi ca nu e nimic in plus, dobanda pentru mintea venita tarziu e de obicei mai mare. De cand ma stiu, de cum da decembrie, discutia clasica nu mai priveste vremea probabila, ci exasperantul ce faci de revelion? Cu zece ani in urma, daca nu aveam rezervari concrete si tinuta aleasa ca la carte, in concordanta cu locul si ocazia, ma trezeaam ca ma apuca furnicaturile pe langa tample, intr-atat mi se parea covarsitor de important sa detin raspunsul, pentru mine in primul rand, nu pentru cel care ma intreba. Acum, ridic din umeri deloc trist: acasa.
Acasa nu e doar alegerea linistii, ci si a saracului. Dar unul impacat cu conditia lui, care asteapta, munceste, dar nu se revolta. Nu am incetat sa imi doresc tinute de diva si sa visez locuri unde e cald si soare cand la noi e frig si ninge, ba chiar rasfoiesc cu placere reviste de turism si oferte, gandindu-ma cu placere la ce-ar fi daca…Numai ca fac lucrurile astea nu ca fetita cu chibrituri la geamul prin care se vede focul din camin, ci ca un pasager intr-o sala de asteptare a garii. E un stadiu, si asta, ca oricare altul. Iar trenul va veni pana la urma, stiu precis.Pana atunci, va las in compania viselor…
