Stiti expresia “a dormi ca boul pe coada?” Eu nu o auzisem pana acum doi ani, am invatat-o de la barbatul meu. El o foloseste ori de cate ori i se pare ca a rupt patul cu atata somn si se simte vinovat ca in vremea asta eu am smotruit de una singura. Mi se pare atat de amuzanta fraza asta in care MR SF face, evident, referire la propria sa persoana, incat imi trece orice suparare. Nu contest ca poate o foloseste pe post de tactica, dar chiar si cu dubiile de rigoare legate de sinceritatea autocriticii, tot ma umfla rasul si functioneaza.
Ei bine, daca as fi dormit si eu ca boul pe coada, poate ca nu as fi ajuns, macar datorita pozitiei verticale, in razboi cu parul meu in ultima vreme, cu care ma culc cum vreau eu si ma trezesc cum m-am visat in cele mai negre cosmaruri. Asa cum in diferite conflicte casnice unul dintre interlocutori nu gaseste nimic mai transant de facut decat sa plece trantind usa, similar am decis sa procedez si eu. Numai ca in/pe capul meu locuiam eu (si toti piticii mei dragi), nu era loc de mai multi recalcitranti, asa ca i-am taiat lui macaroana. Si lungimea.
Nu mai insist pe felul in care am luat hotararea de a ma tunde, picatura care a dat paharul pe dinafara a fost o chestie tipic feminina, intr-o dimineata in care am reusit sa ma simt mizerabil vazand cum toata munca de coafare din ajun si sprijinul unei perii rotative fenomenale au fost distruse dupa ce am dormit ca lemnul, dar nu ca boul pe coada, cat sa nu se strice aranjamentele.
Asa ca de la metrou, in loc sa ma duc acasa ca o bloggerita constiincioasa, am mers doua statii de autobuz in plus si m-am oprit ca un coafor de cartier, unul anume, la care de fiecare data am fost tunsa multumitor.
Intreb daca e cineva liber si mi se indica vreo trei cucoane cu armele pregatite de atac, respectiv foarfeca intr-o mana si pieptanul in alta, in timp ce cu a treia ma invitau sa iau loc. Cantaresc situatia din ochi pret de o fractiune de secunda, o aleg pe cea mai grasa dintre ele, ma trantesc pe scaunul indicat si pornesc a cotrobai dupa poza. Poza? Da, poza, ca eu asa ma duc la coafor, din an in paste, dar cu poza, ca sa vada femeia ce are de prestat ca sa fiu mai fericita decat dupa un orgasm multiplu.
Coafeza era sesizabil fericita ca am preferat-o in mod evident, isi imagina probabil ca ii apreciasem veleitatile profesionale, da de unde, eu cautam una care sa se apropie de suta de kile si astfel, simtindu-se cu musca pe caciula, sa nu aiba tupeul sa rada nici macar in sinea ei ca a venit balena la coafor sa se faca sa arate ca Victoria Beckam. Ca aia era tunsoarea dupa care tanjea capsorul meu, a Victoriei. Nu a iesit chiar asa, dar nici atat de departe incat sa plec cu capsa pusa si acum, la 10 zile dupa fericitul eveniment, declar ca am facut o chestie tare buna. Stiti de ce? Pentru ca ma simt eu cu tunsoarea asta, simt ca ne potrivim, ea ma intinereste si eu o afisez cu mandrie, asa ca o sa fie o relatie de lunga durata. Si sa stiti ca daca nu va place (Georgi, draga mea!!) , eu tot bine cu ea ma simt. Si e cam tot ce conteaza in clipa de fata.
Sa nu credeti ca ma laud. Nu-s frumoasa frumoaselor, n-am fost nici acum 30 de kile, de obicei prefer sa mimez inteligenta, ca am mai mult succes. Dar promisesem aseara unei cititoare dragalase ca ii povestesc despre tunsoare si m-am tinut de cuvant.
Ca sa intelegeti exact despre ce e vorba, uite poze, cu inainte si dupa, recente, in toate am parul aranjat de mine cu peria rotativa, durata efort de coafare, intre 5 si 10 minute, dupa caz. Coafat de gospodina, nu de stilist, dar…rezultatul zic eu ca e rezonabil.
Bine, stiu, am in unele privirea aceea bovina de selfie, dar nu asta conteaza, scopul era altul, remember, si anume sa va arat tunsoarea de care sunt destul de incantata, mai ales ca a costat toata dracia 18 lei plus spaga.
