Ne-am infiintat la usa lui intr-o dimineata de vineri, nedormiti si infometati. Cautaseram jumatate de noapte oferte de cazare pe net in loc sa dormim si ne hraneam, de zile bune, numai cu vise si planuri. Eram in plus si transpirati, Mr SF de la geanta pe care o carase pe umar prin jumatate de statiune Eforie Nord, eu de la kilogramele pe care le caram cam peste tot, ca erau la purtator.
– Ce vindeti voi acolo? ne intreaba, aparut de nicaieri, un superb exemplar masculin, un fel de copie mai tanara a lui George Clooney as spune, dar imediat imi amintesc ca George e bun si asa, mai copt…in sfarsit, ati inteles ideea. Ma uit la el nedumerita, ca nu intelegeam faza cu vanzarea. Ii intind debusolata hartia scoasa la imprimanta de pe turism.info, in care se vedea o camera cu un perete intreg din geam termopan:
– Cautam cazare…
– Voi vorbiti serios?
– Nu, e numai o strategie de marketing, imi vine sa-i spun, ca nu prea stiu de gluma la 10 dimineata dupa 4 ore pe drum si pe cafeaua nebauta, nici cand o face sosia lui Clooney, dar ceva m-a oprit. Prea era zambetul lui ca un rasarit de soare la mare, prea limpezi ochii aia…
– Eu sunt Teo, ne-a intins mana proprietarul zambetului, brusc relaxat, intelegand. Eu va gazduiesc bucuros, dar…nu prea am deschis oficial pe anul asta. Nu am decat cateva camere aranjate. O sa va las singuri, voi incuiati seara hotelul, voi il deschideti dimineata. Cum vreti. Haideti sa va arat macar, daca ati batut drumul pana la mine.
Paranteza: Batut drumul era o metafora pentru cele 5 minute de mers pe jos care ne desparteau de centrul orasului Eforie Nord. Strada Marii. Wow, pana si numele te indeamna la vacanta.
Ma laud ca m-am plimbat cativa ani prin hoteluri cat am batut tara asta ca trainer pentru multinationala mea draga, pana cand nu mai stiam cum se simte salteaua din propriul pat. Dar am vazut extrem de putine locuri care sa NU semene a hotel clasic, in care sa dispara impersonalitatea aceea nesuferita care te face sa te simti turist si te impiedica sa respiri parfumul local adevarat. Hotel Vis este unul din ele. Suplu, alb si luminos la exterior, aromat ca un coniac vechi la interior, unde nu practica economia de spatiu, ci detaliile semnificative care fac diferenta si bunul gust. Incaperile prin care ne-am plimbat erau toate variatiuni pe tema cum mi-as decora eu dormitorul daca as avea o multime de bani.
Am vazut si camera pe care o aveam eu pe hartie. Arata exact la fel si avea vedere la mare. De multe ori la hoteluri ma temeam ca nu voi prinde asa ceva si mereu pregateam o atentie pentru receptie. Aici nu era nevoie. Toate aveau aceeasi vedere. Un perete intreg de sticla te despartea de intinderea marii larga, negrait de frumoasa si de aproape. Puteai sa admiri rasaritul exact din pat sau sa faci dragoste in timp ce soarele te priveste si, inrosindu-se rusinat, apune.
La ultimul etaj era un apartament in care o blonda putea intoarce relaxat o limuzina, cu vedere la Lacul Belona si Marea Neagra pe o parte si catre Lacul Techirghiol pe alta. Pentru asta am rezervari pe vara inca din octombrie precedent…notez atenta nuanta discreta de mandrie din vocea lui si decid sa nu o penalizez mental. Omu’ are cu ce, e clar.
Teo era un speculant cu afacerea lui cu tot. Hotelul ala specula visele noastre, a muritorilor de rand care isi proiecteaza toate sperantele de bine, de baterii incarcate, de relaxare si ceva din economiile de peste an intr-un crampei de vacanta. Le lua si ne oferea la pretul lor totul si ceva in plus. In schimb, nu ne mai lasa sa ne mai gandim la altceva peste an. Lua cuvantul miraculos din limba noastra si si-l facea sinonim. Mr SF era mut de admiratie. Eu, mai curajoasa – ma indragostisem definitiv de locul prin care calcam.
Teo ne-a facut o cafea si am stat de povesti. Avea o norocoasa de sotie, doi copii minunati si o afacere frumoasa. Cam tot ce si-ar putea dori un om, probabil de aceea oferea, la randul sau, turistilor, tot ce si-ar putea dori: liniste si confort, rafinament si romantism, spatii de joaca si spectaculozitate. Un paraias artificial pe care pozele de pe net nu il gasisera, ca era nou in peisaj, susura pe langa noi, se prelingea pe pietre, in timp ce noi vorbeam. Inima mea se prelingea odata cu el si ramanea acolo, pe malul Lacului Belona.
Buna cafeaua, simpatic proprietarul, fabulos hotelul. Pretul la momentul vizitei mele, daca sunteti curiosi, era de 90 de lei pe noapte pentru o camera cu vedere directa la mare, destul de modest pentru conditiile oferite si asta o spune un om care a muncit multe zeci de nopti pentru o vacanta de o saptamana, stiu exact ce merita sa cumperi cu banii aia.
Ce sa va mai spun? Venisem pentru a sarbatori in fata Marii Negre cei 40 de ani pe care Mr SF ii implinea in weekendul acela, pentru a chema, in inclestarea noastra de indragostiti, din ceruri, ingerul de prunc pe care ni-l dorim atat de fierbinte. Cu siguranta ar fi fost locul cel mai potrivit. Avea magie. Nu ne-am cazat acolo, totusi, pentru ca raspunderea de a fi singuri intr-un hotel ni s-a parut prea mare. Ziua ar fi fost probabil muncitori, pentru ca se reamenaja spatiul pentru mic dejun din holul de la parter, noaptea pustiu. Dar increderea pe care proprietarul ne-a aratat-o, ne-a flatat. Si ea m-a impins sa scriu astazi ca sa va povestesc.
Am publicat destule advertoriale si pentru ele am fost recompensata cu sume mai mari sau mai mici. Pentru asta, aici, de fata, am primit insa cel mai mult: o caruta de omenie, de ospitalitate. Si nu mi l-a cerut nimeni sa il scriu. In afara de sufletul meu.
Teo, multumesc pentru cafea. Si pentru ca ai fost acolo. Si pentru ca abia astept sa te vizitez din nou.
Mr SF, multumesc ca nu esti gelos, m-ai lasat sa ma indragostesc de un vis. Cand Vis-ul e un hotel la mare.
