Se aude ceva asa…ca un semnal de alarma. Frunze uscate se aduna cu fosnet surd si galgaie duse de vant, pe strada, vrabiile se risipesc care incotro.
Intra dimineata zambind si te uiti la fata ei incercand sa iti dai seama in ce toane o gasesti si te intrebi cum este posibil ca acum temperatura in birou sa fie ca in minunata luna a lui mai, de nici zefirul sa n-adie si exact trei minute mai tarziu sa te bantuie crivatul.
Iti sta efectiv in coasta. Uneori la propriu, alteori la figurat; deseori si una si alta.
Ţipa. Dupa parerea ta ala e tipat, dar daca o intrebi, afirma ca ea vorbeste pe ton normal. Primul lucru care iti trece prin minte e ca nu va aflati pe doua culmi de munte vecine, ci la jumatate de metru distanta, dar il alungi repede, in timp ce incerci sa iti repeti seful are intotdeauna dreptate; pana cand devine obsesiv.
Detii oleaca de sange slav, aprins si aprig, dar constati ca temperatura de fierbere a lichidului respectiv in vene este de cel putin trei ori mai rapida la olteni. Ai de doua ori pe zi tendinte sinucigase si de patru te gandesti cam cu cat ar taxa justitia romana omuciderea simpla, nepremeditata. In concediu o visezi si te trezesti scaldat in sudoare rece.
Te certi cu ea, dar nu oricum, ci fix ca la usa cortului, cu o asemenea frecventa, incat acasa ajungi ragusita, si atat de epuizata, incat sotul din dotare este nevoit sa recunoasca in fata mamei soacre (a ta, deci ma-sa, e clar?) ca s-a insurat cu femeia perfecta, zana minunata care nu il critica niciodata. N-o sa ghiceasca niciodata ca, de fapt, tu nu mai ai putere sa o iei de la capat cu teoria chibritului.
Dar….
…dar niciodata, nimeni nu te-a ajutat asa inca inainte de a deschide gura, cu orice, de la cumparaturi pentru care te imprumuta si pana la un cuvant bun, atunci cand nimeni altcineva nu-ti vede lacrimile din ochi sau din suflet.
…dar fix cand aveai impresia ca nu va vedea niciodata ca esti desteapta, ea te lauda in fata celuilalt sef, ala mare, si o face cu ochii stralucind si cu acelasi ton care inainte ti se paruse tipat, ca o mama care se mandreste cu pruncul ei.
…dar stie sa iti evidentieze poantele, sa le povesteasca celorlalti periodic si sa faca tot biroul sa rada in hohote.
…dar, daca ii spui ca tii la ea, fereste privirea si nu raspunde pentru ca se emotioneaza. Si simti, exact in clipa aceea, ca si ea tine la tine la fel de mult si isi doreste sa fie acceptata si apreciata si valorizata exact la fel cum vrei si tu.
…dar stii ca te-ar apara cu inversunarea unui dulau, daca te-ar ataca cineva si ai avea nevoie de ea. Pentru ca e un om bun, in esenta lui bun, genul acela care nu face un lucru ca sa demonstreze ceva, ci pentru ca vine din suflet. Un suflet inflacarat si generos.
Daca cele de mai sus sunt adevarate si tu chiar ai o asemenea sefa, viata poate sa para deseori nesuferita la serviciu, dar nu, nu ai schimba-o pentru nimic in lume. Sefa.
Orice asemanare cu situatii si persoane reale este pur…neintamplatoare.
