Citeam adineori un articol al Danielei de la Viata de la zero despre comportamentul prea putin elegant (spre revoltator) al unui nene care, desi mananca (dupa numele blogului) capitalism pe paine, se comporta ca-ntr-un Ev Mediu din perspectiva de angajator.
Traim intr-o lume ciudata, pe care nu mi-as fi imaginat-o cu 15 ani in urma. Pe de o parte avem angajati analfabeti care trimit mailuri de serviciu cu greseli de ortografie care te fac sa te intrebi daca nu cumva tu, destinatar serios, esti luat la misto.
La maica-mea la scoala, femeile de serviciu se inscrisesera toate la facultate, la Psihologie, desi stiau sa isi scrie numele si inca putin peste. Zic se inscrisesera pentru ca intre timp mama s-a pensionat, dar sunt convinsa ca alea sunt inca studente. pe de alta parte avem angajatori care comit abuzuri, in orice fel pot, profitand de naivitatea celor care vor sa castige o paine (neagra) intr-un mod cu totul absurd si putin obisnuit pentru Romania: muncind (ce oroare!).
Nu stiu care este adevarul: tara asta are, in grandioasa parte, absolventii cretini pe care ii merita un sistem de invatamant in care profesorii care nu pot pompa meditatii sunt nevoiti sa isi gaseasca un al doilea job sau angajatorii sunt scarbiti de faptul ca diploma celor pe care-i incadreaza nu valoreaza nici cat hartia pe care e tiparita. Probabil amandoua si da, o buna parte din cei care ne inconjoara sunt idioti si isi merita soarta. Dar cum adevarul nu e absolut si in orice dreptate exista, pe langa vinovatii de serviciu, si victime colaterale, asist cu tristete si neputinta la spectacolul tinerilor care isi tocesc coatele invatand (ca mai sunt si din astia), cand singura lor vina este ca sunt numai normali, obisnuiti, nu geniali, ca sa aiba sansa unor studii in strainatate ( de exemplu). Pentru ca acolo li s-ar oferi dupa absolvire sanse reale de a face o meserie cinstit si decent, in conditii care sa le permita macar un minim de viata personala. Daca esti genial sau macar, peste medie, te cumpara unul ca sa te foloseasca si te bucuri. Daca esti doar normal…te vinzi ca sclav. Tertium non datur.
La noi daca esti un om obisnuit si ai ghinionul sa nu cunosti pe nimeni, nicaieri, muncesti de dimineata pana seara, esti sclav pentru un pumn de arginti sau macar pe promisiunea unuia. Daca vrei sa te ridici, trebuie sa te adaptezi. Sau sa pleci unde vezi cu ochii. Dar, realist, intelegi ca ochii tai nu pot vedea caini cu covrigi in coada acolo unde sunt numai javre, cate nu a reusit sa stranga primaria.
Tipa care-mi facea mie manichiura pe vremuri, cand imi mai permiteam asa ceva, era angajata unei multinationale, care insa o platea cu un salariu putin peste minimul pe economie, asa incat a apelat la un curs rapid de calificare (cursuri unghii false). Toata facultatea ei o ajuta enorm, dar enorm, sa pileasca mai bine si sa lustruiasca unghii, dupa ce vine de la jobul clasic. Dar presteaza ceva cerut pe piata muncii si poate sa isi creasca decent copilul. Se cheama adaptare.
Mi-am pus problema spre ce meserie am sa imi orientez copilul (pe care nu il am, dar daca lucrurile evolueaza tot asa mi se face cumpliut de teama sa il fac). Si daca reuseste sa strapunga o idee bezna din capul meu, ce ma fac daca totusi copilul va alege nu domeniul care se cauta si , ci acela care o sa ii placa? Ma-sa, absolventa de Litere, Sectia Romana-Latina, fix asta a facut.
