Sunt doua, mari si late, chestiile care ma irita in multinationale, cel putin in a mea. Dar ma irita cu senzatii din alea extreme, de mi se increteste pielea pe mine si mi se ridica firele de par pe mana daca cumva au ramas neepilate.
Sa nu credeti ca vorba de sefi, de termene limita, sedinte sau de altele de genul asta. Nici poveste. Si daca ar fi, oricum nu m-as incumeta sa le insir aici, ca nu e multinationala lu’ tata si ma tem si eu ca omul, ca mai am credite de platit, de alea cu ipoteca. In plus si sefii si sedintele, bune sau rele, trec, functiile la fel, nu mai traim vremurile in care sa iesim la pensie plecand din acelasi birou unde am pasit cu jde mii de ani in urma, tinerei si plini de elan. Ei bine, chestiile astea doua NU trec, naiba sa le ia si sunt eu sigura foc ca nu se intampla numai in cladirea stravezie unde ma desfasor eu de luni pana vineri cu drag si spor, ci apar peste tot unde e lume multa pusa la o gramada, din care cel putin jumatate se crede mai importanta decat este si cativa nu au la fel de multa treaba cum dau impresia.
Despre una din chestiile astea am scris mai demult un articol in care ma intrebam, complet retoric, daca intr-adevar e nevoie de un manual din care sa invatam comportamentul civilizat in lift. Dupa publicarea lui, unul dintre colegii aia misto si vag antisociali de la departamentul vecin a venit si m-a pupat zgomotos, spunandu-mi ca nu credea, pana a-l citi, ca il intelege cineva si pe el. Evident, cei care m-au inspirat sa insir postarea in cauza nu pierd timp pe sexulslab.ro … si nu l-au pierdut nici sapte ani pe acasa.
A doua chestie o pot rezuma in numai cateva cuvinte: se cheama socializare la buda.
Tin minte ca in toti cei 4 ani de liceu ( hahahat, cand o fi fost si asta) nu cred ca m-am dus de 5 ori la buda de una singura. In vremea aceea se facea asa: luai de o aripa o prietena/colega care iti era simpatica si ii spuneai: ‘hai cu mine la veceu“. Si acolo intrai, iti faceai treaba de stricta necesitate, apoi faceai posta cu prietena o tigara, iti aranjai buretii de la sutien, te dadeai poate cu ruj (valabil pe atunci dupa clasa a X-a, asa), si mai stateai cam 5 minute la o barfa-doua, inainte sa te intorci in clasa, unde sigur intre timp intrase profa’ la urmatoarea ora de curs.
Nu mai stiu daca si acum e la fel, ca au trecut cam 20 de ani si pe mine tot ma umfla rasul cand imi amintesc. Eram toate tinere si proaste. Ba chiar aveam si un baiat in clasa, smecher tare (acum imi este culmea, cumnat!!!), care intra cu noi mereu, daca ne strangeam mai mult de doua, ca nu avea cu cine fuma la buda masculina si se plictisea. Ne obisnuisem si nu ne mai jenam de el nicicum. La vremea aia era chiar o chestie misto asta cu mersul in grup la wc, era viata sociala pura, ca altceva ce era sa faci in pauza, sa repeti lectia? Sa fim seriosi, eram adolescenti!!
Astazi, teoretic, noi, doamnele de multinationala, nu mai suntem tinere si proaste, dar povestea cu socializarea la buda nu s-a schimbat major. Sunt senzori de fum, deci nu prea poti sa fumezi, dar, in schimb, se dezbat probleme de importanta globala in fata chiuvetelor din incinta, se detaliaza copii si retete, in timp ce susurul gingas a uneia care isi face nevoile in una dintre cabinele alaturate asigura fundalul sonor.
Bine ca suntem intr-o multinationala serioasa si nu intr-o carciuma de fitze, ca altfel cred ca se efectuau si poze ca acestea de mai jos, nu ar fi imposibil.
Oi fi eu mai dintr-o bucata, asa, dar astazi buda e buda, nu budoar (oricat ar semana la sonoritate cuvintele), nu degeaba se zice ca e locul in care si imparatul merge singur!
Ma duc la toaleta sa fac niste treburi anume – pe care le stim cu totii – si sa mor daca nu imi e jena de mor sa trag un (ma scuzati!) pârţ, cand, la mai putin de un metru, niste doamne descriu cu lux de amanunte costumul de la ultima serbare de gradinita a copilului din dotare sau reteta bestiala de prajitura pe care au incercat-o weekendul trecut. Dar totusi natura invinge: pana la urma o fac (partea cu pârţul, nu reteta) si apoi stau acolo pitita, rusinata, pana cand pleaca vorbaretele, ca sa nu se vada cine a dat bomba.
Nu am nimic cu socializarea, dimpotriva, o savurez teribil in alte locuri, dar e o diferenta cat de la cer la pamant de la a schimba cateva vorbe politicoase si sta la taclale pe indelete in locul in care cineva poate tocmai a aflat, cu zgomotoasa incantare, ca mancarea de la pranz nu i-a priit la stomac deloc.
Asa ca va rog eu mult, doamnelor, va rog din toata inima mea: vreti sa nu va mai povestiti viata in toaleta de la job?
