Ma uitam in dimineata asta la un reportaj pe Adevarul.ro despre o fata tanara care si-a luat in cateva luni un Audi TT din castigurile pe care le-a realizat din videochat. Eu nici macar nu stiu cu exactitate ce inseamna asta. La Audi TT ma refer, nu la videochat, dar reportajul m-a lamurit cand a aratat-o pe domnisoara in cauza, care, la volanul unei masinute rosii stralucitoare si supla, si-a spus povestea incantata.
Nu erau multe comentarii la reportajul respectiv, probabil pentru ca el fusese distribuit pe retelele de socializare abia in dimineata aceasta, dar unul dintre cititori se arata revolatat, iar altul recunostea ca din afcerea asta se castiga bani buni.
Tot de povesti legate de studio videochat m-am lovit in ultima vreme cand, pentru ca iubitul mi-a ramas somer, am studiat impreuna zeci de anunturi de angajare, ajungand si la cele de operator calculator. Probabil ca unele dintre ele presupun simple introduceri de date in conditii standard, dar multe sunt poarta de intrare a aceleiasi industrii atat de profitabile: a video-chatului, mascate de o denumire care permite salariatelor chiar sa ia un credit de la banca, fara a afisa ostentativ meseria pe care o practica si care nu, nu este cea mai veche meserie din lume, pentru ca nu faci efectiv nimic cu nimeni, desi starnesti aratand multe din ce ai putea face.
Sexul vinde si asta de cand lumea, el si o mie de alte chestii, dar prea putine reusesc sa o faca in mod atat de profitabil si asta pentru ca veti gasi pretutindeni oameni care sunt gata sa se targuiasca pana la capatul pamantului pentru un kilogram de rosii, dar deschid fara ezitare portofelul in fata promisiunii unui corp dezbracat de principii.
Iar el, corpul in cauza, ar putea sa-si dirijeze miscarile intr-un mod numit onorabil de toate babele cartierului, lucrand la taraba unei multinationale, platit cu 800 de lei pe luna si bonuri de masa, dar atunci se va acoperi numai cu zdrente de la second hand si va folosi cu succes transportul in comun, in locul masinutei din reportajul de mai devreme. Asa incat, zau, alegerea se simplifica.
Sunt numai doi acolo, iar intre ei, tastatura insira dorintele. Alb pe negru. In mijlocul noptii, cineva te invata vise. Ii oferi in schimb litere vechi, S-uri multe, taiate pe mijloc: $$$. Toata lumea e multumita.
Nu am sa spun ca video-chatul este un job ca oricare altul. Pentru ca nu este. In primul rand pentru ca iti permite sa traiesti mai mult decat decent, lucru care nu se intampla azi in multe alte meserii. Este imoral? Oare nu e mai imoral sa vezi in jurul tau cum altii lasa, dupa o masa la un restaurant, banii cu care ai putea hrani lejer o familie nevoiasa timp de o luna sau dau pe o poseta o suma de cel putin o suta de ori mai mare decat alocatia unui copil?
Intr-o societate de o moralitate indoilenica, in care am dubii amarnice ca voi sti cum sa imi cresc copilul drept, video-chatul este o alegere. Pentru cele care il practica ca job este una, fara indoiala, profitabila financiar. Pentru cei care il cauta in ipostaza de clienti, este plina de satisfactii. Nu pierde nimeni nimic. Cu exceptia celor care isi pierd timpul tinand, in legatura cu asta, lectii de morala celorlalti.
