Doua zile de absenta pe blog si tot atatea petrecute pe holuri, albe, mizere, de spital, incercand sa sustin cu o privire, cu un umar, cu o vorba, un suflet drag, mi-au implantat in minte o intrebare. Si pentru ca, in mai putin de un an de zile, ea imi revine in minte si in viata a treia oara, am decis sa incerc sa imi raspund si raspunzand sa reflectez si sa o indrept si catre voi: ce ati face daca ati afla ca mai aveti numai o luna de trait? O luna numai, si nu in conditiile ideale, ci in conditii obisnuite de viata. Daca mai e ceva care sa sune a obisnuit in situatia respectiva.
Nu mai poti face nimic pentru a schimba implacabilul. Viata si moartea s-au luptat pentru trupul tau, s-au luptat feroce, cu strigate de triumf uneori, cu lacrimi de resemnare deseori, cu dintii scrasnind de indarjita batalie, pana cand a cazut sec ciocanasul pe lemnul tare: adjudecat. Timp de predare a trupului – bunul material aflat in litigiu: maxim 30 de zile.
Cum ne petrecem sfarsitul de viata? Cum ne petrecem inceputul de moarte?
Cand moare sufletul? In ultima clipa de viata, odata cu ultima rasuflare sau in clipa in care incepi sa numeri si sa bifezi rand pe rand, cu un termen folosit in armata, ce A Mai Ramas….
Cred ca e greu sa stii in ce fel de om te transforma gandul ca nu vei mai fi intr-o luna. Cred ca poti presupune, dar presupunerea poate fi hazardata. E o situatie limita. Ultima. Ma hazardez si eu mai jos…
Daca as sti ca mai am numai o luna de trait, as analiza ce am facut pe parcursul vietii. As incerca macar acum, cand linia e gata sa se traga, sa aflu ce a fost bine si ce nu. Nu imi foloseste la nimic, ati putea crede. Dar, personal, vreau sa stiu ce am facut bine. Vreau ca macar asta sa imi aduca sfarsitul: validarea ca bune sau rele a unor hotarari la care m-am intrebat si m-am tot intrebat pana acum, cand nu se mai poate schimba nimic.
Daca as sti ca mai am numai o luna de trait, mi-am imbratisa barbatul, macar din ochi. In fiecare seara la culcare, in fiecare dimineata la trezire, in fiecare moment in care mi-ar aparea in fata. N-as obosi spunandu-i cat il iubesc, cata bucurie a adus in viata mea. As saruta mana mamei. Mi-as saruta copilul. L-as asigura ca exista ingeri si ei vegheaza nevazuti si nesimtiti de nimani pe dupa umarul nostru si ca asa ma voi alatura lui, imediat ce ochii mei se vor fi inchis.
Daca as sti ca mai am numai o luna de trait, m-as ruga sa ploua, ca sa planga cerul toate lacrimile care mi se inghesuie sub pleoape si eu sa pastrez pentru ai mei cei dragi numai zambetul. Zambet pe care, imediat ce nu voi mai fi printre ei, il vor putea revedea in fiecare curcubeu.
Daca am sti cand vine Doamna cu coasa, am avea poate timp de reflectie si de gandire. Nu ne-ar lua prin surprindere macar. Cum nu stim, nu ar fi o idee buna sa ne purtam in fiecare zi ca si cum ar fi una din ultimele?
Daca as sti ca mai am numai o luna de trait, n-as spune la nimeni…
