Cand spun lucruri noi ma gandesc instinctiv la revistele acelea straine cu hartie lacuita si poze stralucitoare, la mirosul lor specific pe care, copil fiind, il asociam unei lumi necunoscute si misterioase pana aproape de neinteles. Preot sa fi fost, tot nu as fi rasfoit Biblia cu mai mare piosenie si adanc respect.
Ma mai gandesc – desi nu-mi place deloc faptul ca neuronii mei continua sa inmagazineze amintirea aceasta in loc sa o acopere cu ceva mai proaspat si placut – la o fosta sefa a mea care mi-a scris intr-una din evaluarile anuale ca « manifest reticenta fata de schimbare si chiar rezistenta » si a avut dreptate. Nu reusesc sa imi dau seama daca am devenit, cu varsta, din ce in ce mai putin adaptabila sau resping instinctiv schimbarile in care nu sunt decat un pion si nu pot interveni cu nimic.
Dar nu pot sa nu constat ca uneori lucrurile noi, atunci cand se aduna, chiar daca sunt, la modul teoretic, placute sufletului tau, tot te pot agresa la nivel constient sau subconstient. Sa va dau un exemplu personal. Cand mi-am renovat casa am schimbat absolut toata mobila. O cumparasem pe cea noua dupa chipul si asemanarea mea, o iubeam, dar… a fost nevoie sa treaca cateva saptamani pana cand sa simt, din strafundul sufletului, ca acasa e iar acasa. Lucrurile noi sunt animale ciudate pe care trebuie sa le acceptam si totodata sa ni le imblanzim pentru a trai comod cu ele.
Parfumul lucrurilor noi il vad ca pe unul unul puternic, agresiv, care te prinde, te inlantuie, de aceea il asociez cu trufasul Poison a lui Dior. Una din autoarele de pe Parfum Parfait ii face o prezentare care mi-a placut atat de mult incat am simtit ca trebuie sa v-o impartasesc si voua, mai ales ca eu nu cred ca as reusi sa il descriu mai bine de atat: « Poison Dior iti place, nu-ti place, nu poti sa faci abstractie de el si de agresivitatea lui legendara. Lipsit de orice masura, insolent, debordant, dezinhibat si defrenat pana la pierderea bunului simt, se impune oricarui nas si o face cu firesc si nonsalanta.”
