Azi dimineata m-am bucurat maxim ca nu m-am nascut in data de 22 iulie, va rog sa ma credeti, ca altfel ma bulversa total horoscopul citi in ziarul Ring (adica ziarul gratuit de la metrou).
Practic, am aflat ca nefericitii nascuti astazi detin calitati deosebite, motiv pentru care au succesul pe care il merita, succes pe care insa, de fapt, nu il pot avea, pentru simplul motiv ca sunt ghinionisti si insasi tendinta lor spre exagerare este cea care ii indeparteaza de maretele perspective. Dar, din fericire, macar arata bine. Sau, din pacate, arata bine…nu m-am lamurit daca asta cu aratatul bine e o calitate sau un defect.
Ascultati si voi, ca va citez:
Cei nascuti azi sunt dinamici, curajosi si au succes, insa sunt ghinionisti si exagereaza. In plus, majoritatea arata bine. Masa: bufet suedez, dans, tort mascota cu lumanarele.
Eu nu inteleg si pace: ori sunt ghinionist, deci nu am succes, ori am succes, deci nu sunt ghinionist. Asta daca nu cumva scopul meu in viata este sa fiu ghinionist, caz in care, trecand peste absurdul situatiei, e drept ca s-ar mai putea sa am succes in ghinioane. Acum v-ati prins?
E adevarat ca marea majoritate a oamenilor are mai mult creier decat sa creada in horoscop si sa-si conduca pasii dupa asa zisele previziuni citite prin ziare, dar tot o buna bucata din aceasta mare majoritate citeste macar asa, ca sa se amuze. Ei bine, ce-am mai ras! Stramb.
Cand aceeasi publicatie minunata care bate gongul la metrou publica cu litere de-o schioapa declaratia avocatei lui Cioaca dupa nu stiu ce sarut mega comentat : nu e nimic urat in aceasta prietenie frumoasa, am crezut ca au trantit titlul asa, la misto, sa o puna pe fatuca intr-o lumina proasta, dar acum imi dau seama ca redactorilor nu li se paruse aceasta exprimare absolut cu nimic in neregula!
Asta imi aminteste ca o sotietate fara printipuri care va sa zica ca nu le are. Dar are ziare!!