Un parfum de-a dreptul poetic

In biroul meu de la o multinationala oarecare, locuiesc unsprezece oameni. Spun locuiesc pentru ca petrec aici o parte prea importanta din viata pentru a fi considerati numai in trecere. Si traiesc intr-o armonie fragila si relativa, intrerupta, la intervale aproape regulate, de cate o izbucnire a cuiva. Pe rand, fiecare ne evidentiem in fata altora bucuriile, supararile, oboseala, ne varsam frustrarea si succesele. Undeva, dincolo de volumul de munca sau in ciuda sau multumita lui, ne acceptam unul pe altul cu acea intelepciune live and let live care face in asa fel incat raurile sa se aseze la loc in matca si furtunile sa-si dezvolte strict paharul lor de apa. Sau poate acceptarea vine din constiinta faptului ca, daca ne strangem de gat unii pe altii, cei ramasi in viata au un volum mai mare de munca? Nu stiu precis.

Nu a zis nimeni ca trebuie sa ne iubim la job, dar, oricum, ajuta, dat fiind ca petrecem unul cu altul mai mult timp (treji) decat fiecare cu partenerul de viata personal. In spiritul unei bune si cat mai confortabile convietuiri, ne-am dotat cu rabdare, toleranta, frigider, cuptor cu micorunde, prajitor de paine si expressor. Un gratar ne mai lipseste.

 

Duminica trecuta, A., una din dragalasele mele colege, a gatit ceva cu usturoi. Cu tot usturoiul pe care l-a putut gasi, am banuit noi, cand perfida aroma, parasind casoleta ei incalzita la microunde, s-a imprastiat in toate directiile intr-un mod de-a dreptul poetic. Spun poetic pentru ca mi-a amintit de Arghezi, un poem la care nu ma mai gandisem din studentie (sau din ultima mea indragosteala zdravana):

…unde cantecul = parfumul de usturoi, se intelege.

In treacat fie spus, arhitectul care a proiectat cladirea in care ma desfasor profesional, zi de zi, a prevazut-o cu geamuri multe, care insa NU se deschid, posibil de teama sa nu fim tentati sa facem un salt intr-o buna proasta zi, din dorinta de a ne contamina de eternitate (ca sa raman la aceeasi tenta poetica). Asa ca, parfumul de usturoi ne-a gasit nu numai nepregatiti, ci si incapabili sa i ne impotrivim.

Atunci s-au format tabere. Unii taceau, altii strambau, altii trageau pe nas, ca la munte, aerul curat si inmiresmat. Unii sughitau de pofta, altii (eu??) blestemau in gand toate curele de slabire din lume, care te tin departe de asemenea gusturi dumnezeiesti, dar te tenteaza cu mirosul.

Nimeni insa nu carcotea nimic cu voce tare, pentru ca A. este gravida si bebelinul ei iubeste usturoiul si prajeala. Iar noi toti, cateodata, o iubim pe ea.