Imi placea expresia asta, cunoscuta dupa cantecul lui Joe Dassin, L’Été indien, si era cat pe-aci sa o folosesc ca titlu pentru sonoritatea ei exotica, trecand cu nonsalanta peste metafora pe care o ascunde. Intamplator am dat peste site-ul regretatului meu Pruteanu, care o desface de inteles:
Eram gata sa imi numesc vara indiana, dar de fapt nu e chiar asa. Calendaristic, vara mea s-a terminat, o simt in aerul diminetii care ma insoteste la serviciu, dar toamna care o goneste din urma mi se pare un inceput la fel de bun ca si anotimpul care se lasa alintat izgonit. Paradoxal poate, dar acum ca planurile de concediu au trecut si muraturile din camara se apropie, ma simt exact ca un copil care asteapta un nou an de scola. Entuziasmat de revederile dragi, nervos de ingradirea libertatii, curios ce mai urmeaza, plin de nostalgie si mustind de asteptare. Nu e o asteptare incordata, ci una intrigata. Anul acesta viata mea a avut parte de atatea surprize placute, incat efectiv nu reusesc sa imi imaginez ca lantul s-ar termina aici.
A fost o vara buna, generoasa. Am muncit cum nu o mai facusem vreodata. Pana cand am simtit ca sunt un robot care stie numai sa parcurga drumul de la un birou la altul, de la un calculator la celalalt. Mi se parea ca daca reusesc sa trag de mine, sa imi fortez si depasesc limitele fizice, ale oboselii, daca reusesc sa fac toate lucrurile cum trebuie, voi avea parte de vacanta mult asteptata. Am visat, cum unii stiti, Balcicul. A fost numai Marea Neagra, in mai si in august, cel mai frumos numai si cea mai vrajita mare pe care au vazut-o ochii sufletului meu. Soarele m-a mangaiat in fiecare colt de trup, cand m-am relaxat, in sfarsit, am respirat linistea prin toti porii, bateriile sunt pe plus si o sa o tina asa multa vreme, ca rasuflarea inca mi-e sarata.
Daca rastalmacesc metafora acelei Été indien ..mi-e vara in suflet si anul a inceput cu vara si tot asa simt ca se va sfarsi. Anormal de bine, la cat mi-a fost de rau candva, inexplicabil si demn de uimire de lin si bland.
Later edit: un cititor mi-a surprins starea in doar cateva vorbe. Ma inclin recunoscator in fata lui:
Atunci cand ninge afara, cand e vant si geme napraznic a seara, cand timpul preseaza si zbiara, ma intind peste suflet: e lumina si vara.
