Sunt pretentioasa. Imi place sa mananc bine si sa manac ieftin. Si acasa si oriunde as fi. Pentru acest motiv, cautarea unui loc in care sa mananc pizza buna mi-a luat ore si zile din viata si de multe ori am fost dezamagita. Ador surprizele, dar nu in materie de pizza, niciodata in materie de pizza.
Cand am intrat prima oara de portalul Vreau pizza, am inteles pe deplin ce a vrut Eminescu sa spuna cu sintagma celebra si indelung comentata in anii de liceu “suferinta, tu, dureros de dulce”.
Pentru ca Vreau pizza NU este o pizzerie. Nuuuuu! Este visul mancaciosilor grabiti, paradisul gurmanzilor si dincolo de orice metafore culinare, este un fel de Este un google al pizzelor din tara, locul in care poti gasi toate pizzeriile din localitatea sau sectorul tau, fiecare cu sortimentele disponibile, dimensiunile, ingredientele si ofertele speciale, plus locatie si numere de telefon. La un loc, in sectiunea “Oferte si Promotii” . Adica, serios acum, mai simplu de atat nu se poate. E atat de placut incat devine aproape dureros (uite explicatia sintagmei) sa le ai pe toate la un click distanta si sa trebuiasca sa te hotarasti la una singura.
Si sa va mai spun un secret: eu, de vreo doi ani, caut o anumita pizza. Nu una oarecare, ci una cu totul si cu totul speciala. Pentru ca nu ma tin finantele sa dau o fuga pana in Italia, caut pe aici pe acasa, o pizza cat mai apropiata de a lui Elizabeth Gilbert din “Mananca, roaga-te, iubeste”.
Cum, nu ati auzit de Eat. Pray. Love? Recomand sa cititi cu incredere pasajul de mai jos. Atentie, numai, daca va e foame, mancati ceva intai. Altfel devine dureros.
Giovanni, nu exista nici un dubiu in privinta asta, e napolitan; inainte de a pleca de la Roma, mi-a spus numele unei pizzerii unde e musai sa ajung, pentru ca, spunea el, acolo se gaseste cea mai buna pizza din Napoli. Perspectiva de a manca acolo mi s-a parut deosebit de interesanta daca astai sa te gandesti ca cea mai buna pizza din Italia se manaca la Napoli si ce mai buna pizza din lume se manaca in Italia. Adica in pizzeria asta se mananca… sunt prea superstitioasa, nici nu-mi vine sa spun asta…cea mai buna pizza din lume? Giovanni mi-a dat cu atata seriozitate si convingere numele restaurantului, de parca m-ar fi cooptat intr-o societate secreta. Asa ca am mers impreuna cu Sophie la pizzeria de Michele si am comandat fiecare cate o pizza care ne scoate din minti de placere. Pizza asta imi place atat de mult incat, in nebunia mea, am ajuns sa cred ca si ea ma iubeste pe mine. Am o adevarat relatie, cu pizza mea, am chiar o aventura cu ea. Pizzeria de Michele e un locala mic, cu doua incaperi si un cuptor cu lemen care functioneaza tot timpul. Nu exista meniu. Au doar doua feluri de pizza: normala si dubla, cu mozzarela. Nu au nimic din inventiile New Age, pe care le gasesti in sudul Californiei, de genul pseudopizzelor cu masline si rosii uscate la soare. Blatul are mai degraba gust de naan indian ( n a. naan = paine indiana, nedospita, asemanatoare cu lipia), nu seamana cu nici un blat de pizza pe care l-am gustat vreodata. E moale, consistent si elastic, dar si foarte subtire. Am crezut intotdeauna ca la capitoolul blat de pizza exista doar doua opriuni: crocant si subtire sau gros si consistent. De unde era sa stiu ca se poate si subtire si consistent? Divin! Subtire, consistent, cu caracter, delicios, cu gust si nerv – paradisul pizzelor. Deasupra are un sos de rosii dulce, care se infoaie si face spuma cand se intalneste cu mozzarella proaspata de bivolita- pe care pur si simplu o topeste-, si paful de busuioc aruncat in mijlocul intregii minunatii reuseste cumva sa radieze savoare campeneasca in toata pizza, ca un star de cinema, care, pein simpla prezenta la o petrecere, ii face pe toti cei de acolo sa straluceasca. Bineinteles ca e imposibil sa mananci asa ceva. Incerci sa musti dintr-o felie, dar blatul elastic se intinde si branza fierbinte curge peste tot de parca ar fi lava, ajungi sa te murdaresti si sa murdaresti totul in jur, dar nu mai conteaza.
Artizanii acestui miracol indeasa pizza in cuptorul cu foc de lemne, sau o scot in graba cu lopetile, de parca ar fi fochistii din cala unui vapor enorm, ale carui cuptoare nesatule, ar trebui alimentate cu carbuni.
In viata mea obisnuita, oamanii ma stiu genul de om care, in fiecare dimineata, la micul dejun, manaca iaurt natural din lapte de capra si germeni de grau. Viata mea obisnuita e de mult istorie. Am pornit acum insa intr-un turneu numit: Manca Tot Ce Prinzi. Corpul meu intelege si accepta toate astea, inchide ochii la lucrurile pe care n-ar trebui sa le fac, inchide ochii de parca mi-ar spune: “Bine, puiule, fa-ti de cap, stiu ca n-are sa dureze la nesfarsit. Anunta-ma cand ai terminat cu experimentatul placerilor pure si vedem atunci ce putem remedia”.
Si totusi, cand ma privesc in oglinda celei mai bune pizzerii din Napoli, vad o fata fericita si sanatoasa, cu ochi stralucitori si ten luminos. Nu am mai avut de mult timp ocazia sa ma vad astfel. Spun in soapta “multumesc”.
Unde eram? Nici nu mai stiu, m-am pierdut in fantezii cu pizza. A, iata. va spuneam ca tot caut o anumita pizza, cea care sa ma aduca cel mai aproape de starea descrisa mai sus. Ei, bine, am gasit-o.
Cu noua optiune disponibila pe portalul Vreau pizza, Pizza Finder, poti sa gasesti pizzeria care ofera exact pizza cu ingredientele pe care le vrei tu.
V-as spune mai multe dar asa mi s-a facut o foame…
Am sa dau urgent o fuga pana la La Mosu, pizzeria mea preferata din cartier despre care am scris chiar si un review pe portalul mai sus amintit, desi mi-e greu sa cred ca mai e vreun locuitor din Bucuresti, zona Berceni, care sa nu o stie.
