Vreau sa dansez

DANSVreau sa trec prin viata dansand. Sau macar sa mai dansez o data.

Vreau ca in preajma timpanelor soarta sa-mi cante o melodie nemaiauzita si sa pasesc usor in miraculos. Vreau sa ascult cum imi bubuie in urechi toba indracita a inimii si sa imi misc corpul ritmic, dupa bataile ei.

Candva, acum aproape o viata, cand nu implinisem inca 16 ani, o colega de scoala generala si-a serbat ziua. A organizat ceva ce noi numeam atunci “ bairam”, adica o sufragerie la dispozitie pentru vreo 20 de tineri, dans, un set de melodii lente, blues, ca sa ne infierbantam unii pe altiisi prezenta parintilor discreta, din bucatarie, ca sa se poata vedea de departe cantitatea de alcool consumata de tinerii invitati si sa se opreasca din fasa faptele “interzise” care ar fi putut debuta sub acoperisul lor. Vremea Lambadei trecuse, dansurile latino inca nu erau in voga, asa ca ABBA si Boney M erau considerati muzica buna chiar si de pustii ca noi.

Iar cel care avea sa devina si sa ramana pana azi (si pana la moarte probabil) dragostea vietii mele, fusese si el invitat.

Mama ma interogase inainte destul de rautacios in legatura cu musafirii masculini, sau asa imi suna mie atunci tonul ei, poate ca tot ce spuneau “cei mari” mi s-ar fi parut rautacios, poate ca suntem facuti atunci sa nu ne imaginam ca parintii nostri au fost si ei ca noi, au iubit ca noi si se prefac a nu baga in seama aceste trairi tocmai pentru ca le considera trecatoare si se tem ca recunoasterea din partea lor le-ar putea directiona mai precis…cine stie unde…iar prietena mea, cea cu petrecerea, facuse deja doua intreruperi de sarcina…deci nu trebuie sa incurajezi o adolescenta, care prin definitie face lucruri exagerate. Dar eu dadeam acelor trairi un nume si niste brate puternice care ma strangeau noapte de noapte, pana cand adormeam, la fel ca eroii din filme din copilarie, si in plus, acum, umbra din visele mele isi mai apropia si gura de fata mea, intr-atat incat ii simteam rasuflarea fierbinte pe fata, desi nu ma saruta niciodata… nu puteam oricat as fi incercat sa imi imaginez un lucru de care nici macar nu fusesem aproape in realitate. Feminitatea mea se trezea stangace …

L-am cautat cu ochii o eternitate, iar cand l-am vazut am simtit ca nu mai pot nici macar inainta, ca o sa ma fac de ras, ca nu stiu ce caut eu acolo si ca toata lumea aceea din jur stia ca el venise pentru ca eu imi dorisem sa il vad, si toti ma aratau cu degetul si radeau si tot sangele mi s-a urcat la cap, atunci am inceput sa am starea aceea de panica care se repeta din cand in cand si acum, tamplele care imi ard si nu pot articula cuvintele, imi imaginez si acum ca asa trebuie sa te simti cand te musca nu stiu ce sarpe a carui venin iti da paralizie si mori sufocat pentru ca toate organele iti sunt inerte. Cineva mi-a dat un pahar si am baut cu sete, unul si inca unul pana cand am putut nu sa ma misc, ci sa plutesc prin camera si stiu ca am iesit la un moment dat pe balcon si el m-a urmat. As da nu stiu cat sa imi mai amintesc ce mi-a spus atunci, cuvinte banale cu adevarat, dar cred ca ele s-au pierdut apoi in anii care au trecut si in cavalcada de senzatii care au urmat. Pentru ca m-a invitat la dans.

M-a tinut prudent, politicos la inceput, in brate, cu o distanta apreciabila intre noi, eu nu aveam curajul sa ma incolacesc de gatul lui, nu ma strangea si nu cred ca mi se parea posibila pe lume minunea ca el sa ma stranga. Pana cand am spus ceva…oare ce am spus eu atunci? Cred ca i-am spus ca arata bine si a ras si camera s-a umplut de rasul lui, Doamne, rasul lui nu s-a schimbat deloc de atunci, este gutural si masculin, mai masculin decat orice sunet pe care il poate emite un trup de barbat. Emana forta si in ras. Cred ca ceva in mine, in admiratia mea, aceeasi ca si acum, fatisa, lipsita de ascunzisuri, l-a facut sa se simta bine. Cred ca se vedea si el cu ochii mei si ochii mei, ca o oglinda, il aratau atragator si puternic si brutal de senzual…M-a strans o secunda infinita tare in brate, mai tare decat am fost stransa vreodata…incat pentru prima si ultima oara in viata am simtit ca lesin, dar nu de forta imbratisarii, ci de salbatica emotie a clipei.

M-am agatat de gatul lui ca de un unic sprijin intr-o lume care se clatina si m-am gandit in clipa aceea ca nu mai conteaza ce va urma, nu mai conteaza ce se va alege de mine, am fost stransa in brate…

As vrea sa mai dansez o data asa. As vrea macar sa mai pot.

7 COMENTARII

  1. Mi-ai trezit amintiri din adolescență. Și eu mi-aș mai dori un dans asemănător tot cu un astfel de EL: „cel care avea sa devina si sa ramana pana azi (si pana la moarte probabil) dragostea vietii mele.” 🙂 Superb scris!

    • Am povestea asta scrisa de vreo patru ani. Am zis ca e momentul sa o scot la lumina. oare ma insel eu sau am vazut la tine mai demult ceva asemanator, un inceput de roman si tot o petrecere de adolescenti pe acolo? Am visat cumva?
      Iti multumesc mult pentru aprecieri.

  2. Cam asta e iubirea la fel de pura ca adolescenta! M-ai facut sa retraiesc acele chefuri de an ' 80 unde voia buna si dansul cu cel iubit era cam totul. Sarumina, Dana!

  3. Din cauza ca sunt afona (cred), nu am reusit niciodata sa fiu un bun dansator (asta ca sa nu ma fac de rusine spunand ca sunt praf), desi tare mult mi-ar fi placut. Ma uimea extazul pe care il vedeam pe chipurile altora cand dansau. Cu toate astea, dansez ori de cate ori mi se iveste ocazia, daca sunt intre prieteni. :))))

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here