1 copil 1 an 1 vis

burtica-de-gravidaCeasul meu biologic face tic tac din ce in ce mai tare, asta stiti deja, ca v-am tot spus-o, ba chiar, pentru ca la capitolul imaginatie si visare stau bine de tot, am scris si o scrisoare fiicei mele nenascute. De vreun an tic tacul e cel mai puternic zgomot pe care il aud in urechi. E cel mai dulce vis care imi umple noptile. Imi doresc un copil, mai ales cand il vad pe

Mr SF cum se uita cu ochii plini de lumina la nepoteii nostri si ar fi in stare sa renunte la mancare si la somn numai ca sa le stea in preajma. Imi spun ca e cazul, am gasit un barbat care pare ca va fi un tata si un sot bun, am gasit in mine maturitatea de a renunta la mine (persoana pe care, recunosc, am pus-o pe primul plan o gramada de ani) pentru binele altcuiva, am abandonat o meserie frumoasa, superba, care ma punea insa pe drumuri 3 saptamani pe luna in favoarea uneia monotone si neatragatoare care insa ma lasa sa dorm, noapte de noapte, in patul meu. Colac peste toate pupezele, am implinit 35 de ani.

Ma straduiesc sa invat sa produc reduceri, sa caut promotii, fac economii, invat si spun si la altii cum sa faci singur diverse lucruri, ca sa rezulte, din nou, economie. Pe urma vine cea de-a doua jumatate a lunii in care mereu raman fara bani si ma intreb cum si cu ce o sa cumpar eu pampers si lapte si cate si mai cate pe are nu pot momentan decat sa mi le imaginez si stiu ca realitatea va bate la fund orice incercare de imaginatie. Imi spun ca un copil dorit merita toate sacrificiile din lume, dar stiu deja ca numai daca se intampla o minune am sa pot oferi copilului asta macar strictul necesar. Imi spun ca pe mine mama m-a crescut cu greu, cu lipsuri si uite ca am iesit om ca lumea ( sunt plina de mine, ce vreti?) si ca daca ea putea, pot si eu. Dar parca atunci cand am fost eu copil lucrurile erau mai simple.
Si ma bag in pat seara langa barbatul meu si visez la nume de fete si baieti si adorm intrebandu-ma in continuare daca fac bine ca imi doresc sa aduc pe lume un pui de om intr-o lume rea, daca e acceptabil nivelul modest, mai mult decat modest in care o sa il cresc, daca nu cumva o sa regret si o sa consider apoi ca l-am adus pe lume ca sa il chinui cu lipsurile, care vor fi, stiu bine.
Observati ca nu imi pun problema decat la modul material. Pentru ca altfel, da, am ce oferi: am un locsor unde sa-i fac o camaruta numai a lui, am liniste, am un om bun. Va invata echilibrul odata cu primii pasi, va sti cum arata dragostea odata cu primul zambet. Din acelea ma laud ca am. Poate ca asta e esentialul. Oare este?
Umblu pe bloguri pe la oameni dragi si va citesc si va invidiez in sinea mea vazand cum povestiti de copiii vostri si iar aud tic tac ceasul acela…si tot ma intreb: e bine sa vrei sa aduci pe lume un pui de om in conditiile astea? Cred ca nici macar nu e complet realist sa va rog sa imi raspundeti, nu vad posibil ca vreo mamica sa vina sa imi spuna: nu, nu merita, nu e bine, pentru simplul fapt ca postura asta te impiedica sa mai poti spune, obiectiv, daca ai face la fel luand-o de la capat. Sau nu?
Va adresez totusi intrebarea voua, nu pentru trafic, nu ca sa smulg comentarii…pur si simplu pentru ca nu stiu. Imi doresc si nu stiu daca fac bine ca imi doresc.


44 COMENTARII

  1. Dana, meseria de părinte e cea mai grea meserie din lume!!! A fi părinte eşti permanent într-o stare de alertă, nu ai odihnă, oscilezi între agonie şi extaz, te gândeşti tot timpul ce să-i oferi şi cum să-i oferi, cum să-ţi împarţi timpul, cum să-l educi, uneori priveşti cu jind la cei care au numai pentru ei tot timpul din lume şi îşi permit să facă toate nebuniile. Şi totuşi, nimic nu stă în picioare în faţa bucuriei de a fi părinte, a mândriei pe care ţi-o oferă un ghemotoc de om, dragostea lui. Ce să-ţi spun! Cum mă simt când Maria mă ia în braţe şi îmi spune că mă iubeşte pănă la planeta Marte!!! Nu există suficiente cuvite pentru aşa ceva!
    Din tot ce ai scris aici, la renunţări şi altele, sunt convins că poţi fi o mamă extraordinară! Doamne ajută să te bucuri de această fericire!

    • Adrian, imi merg la inima cuvintele tale si sunt convinsa ca ghemotocul de om in cauza merita toate sacrificiile din lume, anticipat.

  2. laliciule licuriciule oare îţi aminteşti tu botoşeii aceia de argint despre care am povestit eu cândva ascunzând timid în spatele poveştii dorinţa mea de a fi părtaşă, chiar şi numai imaginar, visului tău?
    eu spun doar aşa: dacă este să te bucuri de aceast dar al vieţii, vei vedea că totul, dar aboslut totul se va aşeza curgător, firesc, iar răspunsurile la toate aceste întrebări ale tale vor veni. se vor naşte alte întrebări, mai însemnate.
    eu nu sunt părinte şi nici nu voi fi vreodată, dar cred cu tărie că bucuria aceasta a vieţii duse mai departe este prin ea însăşi o minune ce nu are nicio legătură cu lumea.
    aşa că îţi spun: te rog, lasă-mă să îţi pun în palme primii botoşei ai pruncului tău. 🙂

    • O minune ce nu are legatura cu lumea…of, Doamne, cum le spui tu si nu stie nimeni sa cante la aceleasi corzi.
      M-am dus la tine acasa si am cautat condurii…si mi-am amintit cu o lacrima cat de puternic am stiut ca aceea este povestea mea…sau si a mea.
      Cum sa nu te las? Cum sa fac sa te las? 🙂

    • este doar a ta. în fapt m-am foloist de dorinţa cumnatului meu de a avea şi o fetiţă, însă teodor nu are încă un anişor… deci mai aşteptăm…

  3. Dana, eu voi fi scurt, si iti raspund din postura de tata dar si de barbat simplu. Vrei un copil? Pai ia barbatelul bun de tata de mana, dute in dormitor sau la o cabana, incuie usa, arunca cheia pe geam si dai si lupta pana se intampla… Moment potrivit va fi exact acela in care se va intampla… Nu mai amana, ca maine e miercuri, poimaine e joi si urmeaza un nou weekend, apoi altul si altul. Timpul trece, nu are prea multa rabdare in fata ezitarilor noastre.

    Daca vei fi o mama buna? Nu stiu, depinde cat de cuminte va fi copilasul… 🙂

    • Traian, sfatul e bun, uite acuma plec sa il aplic.
      Stiu sigur ca voi fi o mama buna, nu sunt increzuta, dar simt. Ceea ce nu stiu eu este daca nu ma vo condamna tot eu ca ama adus pe lume un prunc fara sa ii pot oferi nici jumatate din ce visez…

    • Cand devine realitate devi alt om, poti musca dintr-o bucata de bordura, esti un sofer mai atent, poti chiar sa-ti iei slujbe suplimentare, tocmai pentru ca vrei sa-i oferi… orice. Incearca si-ai sa vezi. Daca visezi, deschide ochii, pune visul pe hartie si sparge-l in etape mici, cu tinte fixe de atins… Oare ce se poate intampla? Astept impresii…

  4. După ce vine un copil pe lume, toată optica noastră despre viață se rotește la 180 de grade. Nimic din ce era important înainte nu pare să mai aibă vreun rost. Ca și cum tot ce am trăit până acum a fost doar o expectativă. Ceea ce este cu adevărat important în viață, abia acum urmează. Inclusiv sentimentele noastre devin cu adevărat profunde și permanente.
    Și nici măcar nu am menționat momentele de fericire cu adevărat unice.

    • Tot ce spui tu aici si o spui cu atata sufelt, eu numai visez si sa stii ca in visele mele lucrurile stateau exact la fel. Da, tot ce am trait e doar expectativa, stii ce puternic anticipez asta?

  5. Dana, dacă e să faci calcule despre ce şi cum niciodată nu este momentul potrivit pentru a face un copil. Pentru că întotdeauna vei constata că banii nu sunt de ajuns şi că ar mai fi altele de rezolvat înainte. Poate de aia e mai bine să te încumeţi să faci pasul ăsta când eşti mai tânăr şi deci cu o doză mai mare de inconştienţă. Crezi că m-am gândit, cumva, acum 26 de ani că am trei rate şi că o femeie care să stea cu odrasla mă costă cât avansul pe o lună? Nici vorbă! Mi-am dorit şi gata!
    Nu este uşor, dar nici imposibil nu este. Iar sentimentele care vin o dată cu naşterea unui copil îţi dau aripi.
    Îţi doresc să îţi împlineşti visul. O să fii o mamă minunată!

    • Cred ca e mai simplu cum spui tu, cand esti tanar, sa iti doresti si gata…nu reusesc sa nu ma impart in o mie si una de griji. Dar,. cred ca ai atins esentialul, ala de care aveam eu nevoie: nu e imposibil. Pai daca nu e imposibil, inseamna ca se poate: greu, usor…SE POATE!

  6. Danuta, inca din clipa in care o femeie afla ca va fi mama, perceptia ei asupra lumii se schimba total. Nu te mai poti gandi la altceva, nu iti mai pasa de nimic din ceea ce iubeai inainte. Dupa ce apare copilasul, toate gandurile, toate actiunile si toti banii sunt pentru el. Chiar si cand ai bani putini, uiti ca iti placea sa folosesti parfumuri scumpe, sa pleci saptamanal la petreceri sau mai stiu eu ce… Ca ai bani multi sau putini, toti devin proprietatea puiului. Eu nu am reusit niciodata se le inteleg pe femeile care spun ca nu fac un copil pana cand nu au casa, masina, afacere, venituri cu nu stiu cate zerouri. Copilul mic nu are nevoie de bani, ci de dragoste.
    Cauta pe blogul meu articolul A mea, a mea…

  7. Se merită! Nu mai aştepta 🙂 copilu tău o să aibă poate de o mama super cool! Aşteptăm vestea cea mare 😀

  8. Ma bag si eu, desi parerea unui mascul nu e defel importanta in genul asta de discutie :). Eu n-am cunoscut inca femeia care sa-si doreasca copil si sa fie oprita de probleme materiale. Daca ar fi fost asa dispaream ca specie :D. Oricum, eu fiind mai clasic, consider ca problemele cu asigurarea traiului familiei sunt apanajul exclusiv al barbatului din cuplu. Mamele trebuie sa aiba doar grija copilului (ca si asa sunt multe si grele). Mai ales cand e foarte mic. Frica zilei de maine e crucea noastra. De asta, eu consider ca o femeie nu trebuie sa considere genul asta de aspecte cand alege daca sa faca sau nu un copil. Altele, da. Gen sanatatea ei, sanatatea copilului (in caz ca stie ca exista probleme genetice posibil mostenibile), cariera, dorinta ei interna de a avea sau nu un copil (unele nu vor, dar sunt impinse de presiunile babelor din familie). Tot fiind clasic eu consider ca femeia hotareste ca vrea un copil (nu cred ca s-a inventat barbatul ala care sa-i schimbe ideea asta odata intrata in cap) iar sotul/iubitul n-are drept de veto. In schimb pune mana si asigura conditiile. Asta daca iubeste femeia mai mult decat se iubeste pe el. E un test interesant :D. Eu unul m-as simti foarte prost in sinea mea daca femeia mea si-ar face genul asta de griji. As simti brusc nevoia sa-mi suplimentez veniturile.

    • Vladimir, parerea unui mascul e importanta in masura in care el (sau altii ca el) sunt mecanisme importante ale procesului tehnologic. Eu nu am avut pe tata aproape, asa incat, dorindu-mi ca pruncul meu sa il aiba, sunt gata sa tin cont de parerea masculului din dotare si chiar si de a celor din jur, atunci cand o mai aud (ca v-am spus, am un ceas care imi ticaie in urechi).
      Barbatul meu munceste din greu la partea cu asiguratul si daca e ceva ce nu face, e pentru ca omeneste e imposibil de facut. Eu cred in impartirea egala a grijilor legate de…tot. Nu imi permit sa fiu clasica, am sentimentul ca traim intr-o societate in care rolul sexelor si diviziunea muncii s-au amestecat teribil. Iar in viata mea barbatul are parte de apreciere daca aduce in primul rand liniste si echilibru si respect. banii? De muncit muncesc amandoi, cine ce asigura depinde de pregatire, de noroc, de…wow, de atat de multe…

    • Ah, incheiam comanetariul si uitam totusi sa iti spun ce incantata sunt de vizita ta. Ma ai printre admiratoare.

    • Unele roluri nu prea se pot amesteca. Gen pozitia mamei in ochii pruncului. Sigur acum, un tata poate prelua rolul mamei daca ea nu exista, dar asta nu-l face mama (macar ca n-are hormonii care trebuie). Bietului bebelus ii va lipsi mereu ceva. Mama e de neinlocuit. Tatal e mai putin important (oricat nu-mi place sa recunosc asta…asta-i situatia).
      N-am vrut sa zic, fereasca sfantul, ca sotul tau nu munceste suficient. Daca asta s-a inteles imi cer scuze. Ce ziceam este ca in opinia mea asta e mai mult problema lui decat a viitoarei mame. Rolurile se poate sa se fi amestecat in societatea moderna, dar horomonii si caracteristicile biologice…nu. Intre altele in unele aspecte (nu multe) societatea actuala mi se pare cam ineficienta si consider ca cel mai mult il au de suferit copiii. Sigur, noi putem sa ne jucam cat vrem de-a egalitatea extrema intre sexe, dar biologia cam zice altfel. Suntem egali, dar nu in fata acelorasi probleme/teste. O femeie este mai priceputa nativ in unele privinte, un barbat in altele. De aceea ne si completam reciproc si suntem eficienti in cuplu. Sper sa nu se inteleaga de aici ca as fi vreun misogin care trimite femeia la cratita. Eu si sotia mea n-avem copii si ea e femeie de cariera, lucreaza in stiinta si isi petrece zi lumina in laborator. Mama mea, medic psihiatru, a facut la fel toata copilaria mea. Deci departe de mine sa ingradesc vreo libertate a femeilor. Doar ce vreau sa zic este ca copilul e premiul vostru si sa fiti fortate sa va ganditi la aspecte plicticoase, aride si neplacute, gen finante, e necinstit.
      Legat de griji, sigur, grijile se impart, dar actiunile in fata grijilor nu. Evident si eu simt nevoia sa ma sfatuiesc cand am belele "barbatesti", dar de suflecat la maneci eu o fac (ma rog, cand sunt incapacitat, desigur ca lucrurile stau altfel). Sau, se impart, dar in functie de aptitudini. Nu m-as baga intr-o discutie diplomatica cu vecina din casa de peste drum, la fel cum nici ea nu s-ar duce sa-i sune la sonerie unuia sa dea muzica mai incet. De blestemat insa, desigur, o facem impreuna :P. Dar in privinta copilului eu sunt adeptul "fii pe faza cand i se nazare si asigura conditiile. Ea are alte griji mai importante".

  9. Multumesc frumos! 🙂 Dar ce-am facut sa merit asta? Nu ca nu-mi place, ca mie unul imi place grozav sa fiu laudat, dar nu prea inteleg de ce. Mai ales ca in ultima perioada am avut senzatia ca n-am prea facut nimic interesant.

  10. Danule, nu mai intreba, pentru ca oricum stii raspunsul. Esti mai mult decat pregatita si asteptam o burtica pe aici. Ba chiar si o intalnire apoi in parc, tu cu caruciorul…eu cu….eu cu iubu.
    Nimeni nu se naste parinte, invatam pe parcurs si iubim neconditionat.Am fost o mama tanara, sunt mama tanara si probabil voi fi bunica tanara.
    O sa fii si tu! Simt asta…si o simti si tu.

  11. sunt convins ca vei fi o mama extraordinara si ca vei putea oferi o copilarie minunata puiului tau. vei sti sa-i crreezi o lume a povestilor si a poeziei care sa nu poata fi influentata negativ de nevoile zilnice. O viata fericita va doresc @!

    • Iti multumesc, Vali, sper ca intuitiile tale de tatic fericit sa se dovedeasca valabile, ca nu vreau mai mult decat o minune cum ai tu!

  12. drga mea, cum cred ca ai dedus si din ce scriu si povestesc eu, subscriu la capitolul cu dragostea e esentialul. norocull pe care il aduce copilul, toate cele care vor veni odata cu el te vor coplesi incat toate aceste intrebari nu isi vor mai gasi rostul. spun astfel ptr ca la fel a fost si la noi. cel putin sootul meu era cel care punea asttfel problema. cand a venit inssa puiul de om nu ne a intrebat, nu ne a anuntat. a venit , s a culcusit la mine in burtia si toate filosofiile noastre au zbiurat in patru zari. dar e firesc si minunat sa te intrebi. assta inseamna sa iti pese de ce va urma, de ce ii poti oferi in afara de dragoste. conteaza mult. eu iti tin pumnii sa ti se intample si sa numai ai nopti asa de linistite cel [iutin o vreme :).

    • Cel putin o vreme…exact asa imi spunea si Irealia, daca v-ati adunat mai multe pe aceea si parere, e musai sa aveti dreptate. iti multumesc pentru cuvintele calde si pentru experienta personala pe care ai impartasit-o, De asta aveam nevoie, de certitudinea ca…nu vor mai exista aceleasi intrebari si dupa. Altele, da. 🙂
      Ah, abia astepta zarile care sa0mi imprastie filosofiile!

  13. Danuta eu adopt si eu am frici, uneori atacuri de panica. Daca saracim?:D dar imediat vin cu rezolvari si mai stiu ca nu am auzit pe nimeni care sa regrete ca a fost nascut pentru ca are lipsuri. Si mai sunt – daca nu o sa fiu o mama buna? Daca nu o sa fim compatibili? Daca o sa-mi fie greu sa-mi pierd identitatea de femeie si sa devin mama? Si penru ca adopt (daca nu o sa fie acceptat, iubit? daca o sa fie copiii rai cu el?) dar…Dumnezeu stie exact ce e mai bine pentru noi cand e mai bine, si faptul ca vei strange in brate un copil si chiar de va veti juca cu un pet de plastic si nu cu cine stie ce fancy jucarie pentru copil conteaza sa-i fii aproape, sa te joci cu el, sa se poata baza pe voi, sa se simta in siguranta…Copiii au nevoie de foarte putine, de mancare, haine curate, atentie, iubire si sustinere. Dupa cat de frumos vorbesti tu de barbatul tau cred ca va fi norocos un(mai multi) micut sa se nasca la voi in casa. Te imbratisez:)

    • Te urmaresc , Anca, sa stii si iti tin pumnii cu certitudinea ca ai ales un drum pe care numai un om cu adevarata curajos si iubitor de (alti) oamani putea alege.
      Barbatul meu e un om cu totul deosebit. Fara sa fie perfect, este combinatia cea mai fericita de calitati si defecte pe care o puteam gasi. Si merita sa fie tata. Culmea este ca el nu isi face ganduri la fel. El e sigur ca va fi bine. Ca minunea pe care o asteptam ne va schimba viata si ca ne vom descurca cu totul.
      Totusi, ma bucur ca nu sunt singura care imi fac aceste ganduri. Inseamna ca nu sunt eu nebuna. Sau ca suntem o lume de nebune la fel.

  14. Da' dragostea o planificăm? Nu! Nu? Atunci şi copilul să vină în dragoste şi nu în calcule…şi dacă-s ceva calcule, cu siguranţă că nu-s ale capătului ăstuia de lume, de care ne dăm noi de ceasu' ăla… şi-or veni…de le e a veni… înmuind răceala timpului ăstuia, acum făr' de glăscior de copil, dar atunci cu, încălzindu-l pe sloiul ăsta de-acum, timp când ne vei ruga să-ţi ţinem de urât în nopţile fără somn ale pruncului ce-şi va cere îndestulat şi îndestulând, frecuşurile. 🙂

    • Eeee, vad ca e de bine, vad ca am langa cine-mi petrece noptile fara so,m ale pruncului…asta da veste buna! Ai si tu dreptate, Oli, sunt eu mai obsedata de programare decat ar trebui. Ce sa fac daca viata imi lasa timp? 🙂

  15. * Odată, în viața mea profesională, când doream să-mi schimb locul de muncă, mi-a scăpat o întrebare asemănătoare în fața cuiva care îmi mijlocea o slujbă ce părea bună. "Dar oare voi face față, voi fi potrivită pentru postul respectiv?". În momentul acela s-a hotărât angajarea mea. Faptul că-mi puneam eu însămi problema, mi s-a explicat, arăta că voi face tot ce pot ca să fiu potrivită.

    Concluzia:Te îndoiești deoarece cugeți, cugeți? E de bine.

    * Am avut o perioadă semnificativă de-a face și cu învățământul ba chiar am fost dirigintă la o clasă de gimnaziu alcătuită din copii selecționați dintre cei mai buni din serie ( profil matematică-informatică ). I-am avut pe mână 3 ani. Cel mai relaxat, fericit, cu mintea clară (deși nu lua premiul întâi, tot timpul printre premianti) elev din clasa mea era copilul unei familii în care doar tatal lucrase până de curând când mama se angajase femeie de serviciu la scoala. Nu s-ar fi angajat pentru ca asa era la religia lor, mama tinea casa si avea grija de copii dar fata intrase la liceul de muzica si chiar trebuia sprijinita financiar mai mult. Erau cinci frati și s-au mai nascut copii după ce nu am mai stiut de ei.

    Femeia aceea imi povestea cum nu trece o zi fără să fi stat de vorba cu fiecare copil al ei, cum stie toate problemele fiecărei clase si cum are grija sa le lămurească orice problemă. Micul lor dejun consta in ceai cu paine.
    La o ședință am constatat uimită că dintre toți părinții mămica aceea se detașa clar. Era frumoasă pentru că strălucea de pace și liniște interioară. În sarafanul ei sărăcuț, tricotat, de culoare deschisă, cu părul pieptănat modest, cu savoire-faire-ul la purtător, abandonase un pic măturatul pe culoarele scolii pentru a semna condica la ședința cu părinții dar era de departe cea mai pricepută mamă.

    Am fost invitata la aniversarea a 10 ani de la absolvire a unuia dintre copii. Devenise un bărbat adevărat, cu un fizic de invidiat, hâtru, cald, împăcat, cu un loc în societate. Și mai toată copilăria lui nu mâncase dimineața decât ceai cu pâine.

    * Am crescut un an de zile un băiețel. Pleca de la mine doar în weekend. S-au îndoit părinții, s-a îndoit omul meu, s-a îndoit mama mea că este bine și-n sufletul meu m-am întrebat și eu "oare sunt potrivită ? voi face ceea ce trebuie cum trebuie?"- și nu le-am făcut ca la carte. Ei s-au hotărât să recurgă la mine considerând că nu au ce face și nu pentru că ar fi crezut că așa este cel mai bine. Un an de zile nu s-a îmbolnăvit o singură dată, acum că și-a reluat locul firesc, tot timpul se ivește câte ceva, ba o răceală, ba altă răceală, ba o burtică, este mai slab, și de multe ori mai trist.

    Cel mai important, absolut primordial lucru de care are nevoie copilul tău este CUPRINDEREA.
    Un an de zile, mai pricepută, mai nepricepută, mai odihnită, mai obosită, mai fresh, mai târându-mă l-am privit absolut în fiecare clipă ca pe a opta minune a lumii, am fost acolo pentru el, mi s-au inundat fata si sufletul de caldură si lumină privindu-l. A crescut timp de un an vesel și sănătos. Nici nu mi-am dat seama că m-am descurcat decât acum, prin oarece comparație. Nu aveam timp să mă gândesc. Eu eram acolo pentru el. Așa, în toată nepriceperea mea. Deși avea jucării diverse luate și de părinți și de noi, tot mai bucuros era când stătea cu mine în bucătărie și-l lăsam să meșterească pe la sertarele cu polonice și-alte alea.

    Iertare pentru lăbărțare.

    Să-mi spui biserica. Vin și eu la botez.

    • Ilinca, ce surpriza placuta comentariul tau! De asa labartare, sa tot am eu parte, cagandul bun si sfatul din suflet e primit cu drag si recunostinta! Uite inca o profa…mi-am zis in prima clipa. Care imi insira asa, metodic, o multime de exemple menite sa imi aduca inima la loc si zambetul pe buze.
      Nu pot sa nu admir sufletul tau mare, din care ai pus pe hartie pentru mine gandurile astea. Intr-o lume in care timpul a devenit un bun aproape la fel de pretios ca aurul, iata, un om pe care nu-l cunosc cu adevarat ia de la el ca sa imi dea mie….Iti multumesc, nu am cuvinte suficiente sa iti multumesc.

  16. David s-a nascut in mine atunci cand ma asteptam mai putin. De fapt, nici nu indrazneam sa cred ca in mine se va zamisli un suflet desi imi doream din inima un prunc. Cand l-am simtit totul s-a schimbat, eu, viitoarea mama am devenit o fiara in fata celor care voiau sa-mi dau copilul afara, o puternica in lupta cu neajunsurile ( desi e greu facem eforturi de-a cumpara vitamine pentru sarcina si toate controale lunare), o entuziasta in intampinarea visului implinit. Nu e deloc usor sa stai contra valurilor, dar atat de frumos cand ai pentru cine.
    Copilul e dragoste si se creste cu dragoste, restul sunt detalii.
    Cu toate ca premisele sunt cum sunt, nu renunta la vis, o sa vezi ca va fi cu putinta.

    • Fata draga, am eu sentimentul asta ca voi ajunge sa iti cer sfatul si tare mandra am sa fiu sa se intample asta! Cred ca mi-am dorit inconstient sa citesti si sa imi spui o vorba, aveam nevoie de tine. Tu esti cel mai bun si fericit exemplu pe care l-as putea gasi in clipa asta, pentru ca stiu o parte mica din lucrurile prin care ai trecut…si treci. Cele pe care le povestesti, desi sunt sigura ca mai sunt si altele. David e norocos sa aiba o asemnea mamica.Stiu eu sigur asta.

  17. As zice ca nu sunt recomandate prea multe calcule 🙂 Ai un job, un om bun alaturi si multa iubire de daruit. Nu mai sta pe ganduri! Restul sunt detalii foarte marunte, vei vedea 🙂 Esti mai mult decat pregatita.
    Iti tin pumnii. 🙂

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here