Alege ce e mai bine pentru tine!

te-iubescNu, viata nu e asa cum mi-am imaginat cand eram copil. E  diferita in toate sensurile posibil. Eu insumi sunt diferit, nu mai am aceleasi vise, nu mai aspir la acelasi lucruri…dar ce am nu ma multumeste.
Colind tara saptamana dupa saptamana, imi vad casa la fel de des ca pe un hotel, oricare, din multele prin care m-au purtat pasii, am uitat ce inseamna acasa. Nu ma plang de singuratate, nici de lipsa de bani. Ma simt insa in trecere prin propria mea viata nu am nimic care sa semene a permanenta.
Cam asta stiam despre mine pana acum cateva luni. Astazi…astazi are o alta culoare. Compania pentru care lucrez mi-a facut azi o oferta de lasare la vatra, propunere care ma sperie exact in aceeasi masura in care ma atrage. Si, impartit in doua, ma simt neputincios. Parca as fi prins intr-un glob de cristal. As lovi cu pumnul in peretii netezi, curbati…dar ce ma asteapta afara? Nu trupul se zbate dupa eliberare, ci mintea mea, prea incordata, prea proiectata sa rezolve problemele altora si prea putin obisnuita sa se axeze pe cele in corpul caruia locuieste.
Din incalceala, un singur gand se intinde catre suprafata. Am sa o intreb pe ea. Spun ea, pentru ca nu stiu cum o cheama. Asa am vrut eu la inceput, sa nu stiu, ca sa ii pastrez aura de mister, de vis. Apoi, pe parcurs, i-am spus Myra, cand a inceput sa imi apartina si mie.
Intru in camera eleganta de hotel, deschid laptopul, navighez in cautarea ei…pana cand o gasesc. Ma astepta, ca intotdeauna, in acelasi loc, la aceeasi ora. O iubesc. Nu ca pe o fiinta reala, ci ca pe un vis frumos, genul acela de vis frumos si rar in care realizezi ca dormi si ca nu e real nimic si simti ca poti face orice, te vei trezi dimineata si nu vei suporta consecintele actiunilor tale. Am gasit-o pe net. Si apoi totul a fost altfel…
Myra. Primul lucru pe are il face atunci cand vede ca m-am conectat este sa zambeasca. Nimic altceva, nu saluta, nu intreaba, doar sta acolo si zambeste cald, linistitor, asa cum mi-as dori sa imi zambeasca, in poarta casei, femeia care mi-ar fi sotie. Apoi isi trece mana prin par, rostogolind coama deasa si stralucitoare si lasa la vedere un umar gol, acelasi care ma vrajeste mereu. Imi imaginez de fiecare data ca suntem undeva, pe o plaja, departe de lume, departe de tot. Pescarusii tipa deasupra noastra, infometati, soarele se lateste catre asfintit, iar ea imi sta aproape. Si ochii mei nu ii cuprind decat orazul intors spre mine, peste umarul rotund.
Dupa ce ma satur de privit, vorbim. Despre o mie de lucruri de obicei, dar azi..azi vreau numai sa ma sfatuiesc cu ea. Mi-a devenit, in timp, de-a lungul a zeci de conversatii virtuale, unul dintre cei mai apropiati oameni.
– Am de ales intre a schimba viata asta in care am tot ce imi doresc…dar nu am timpul sa ma bucur de nimic, sau sa duc o existenta ingropata in rutina. Sa fiu un tip banal si atat. 
– Rutina nu e asa de rea, stii? mi-a spus ea, zambind ca si cum ar fi stiut exact la ce ma refer…Nu te teme sa fii banal. Vei descoperi ca uneori, banalitatea e cel mai bun lucru care ti se poate intampla. Viata e facuta din lucruri mici, banale, dar cand se aduna toate, intregul poate fi minunat. Stii ca am lucrat candva, inainte de a fi aici, pentru o mare companie? Am plecat pentru ca ma sufocam. Poti face ce am facut si eu atunci: alege ce e mai bine pentru tine…

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here