Am trait alaturandu-mi barbati diversi, incercand sa recuperez in ei ceva din unul singur…

bolnava mi-e nemarginirea
si prinsa-n cuie, pe rotund
ma simt copac cu trunchi de lama
si rad si sec si plang si ud…..

Nu stiu daca toti oamenii au o mare iubire, genul acela care iti influenteaza, definitiv si de neoprit, tot cursul vietii. Pe de o parte, n-am facut nici un studiu in acest sens, dar prea mi-e plina biblioteca de povestile marilor iubiri ale lumii ca sa-mi imaginez ca totul se petrece numai sub cortina fictiunii. In fond, arta e minciuna care ne ajuta sa vedem adevarul, sau cel putin asa ii placea lui Picasso sa spuna si tind sa-i dau crezare.

Stiu, pe de alta parte, din surse de credibila realitate, ca unii au ocazia minunata de a-si privi in ochi marea iubirea a vietii, exact cand ridica a trezire capul de pe perna, dimineata, si ma intreb daca nu cumva in dictionare, la definitia cuvantului norocos, n-ar trebui sa apara trecut, cu majuscule, numele lor. Dar apoi imi dau seama ca norocosi sunt, intr-un anumit sens, toti cei care au cunoscut intr-o bucata de viata de om, Iubirea aceea mare, Unica. Si spun asta privind in oglinda, pentru ca ma numar printre ei.

Am citit undeva ca a scrie inseamna a face o plangere, nu e mare diferenta intre un roman si o reclamatie facuta la posta. M-a surprins sa constat cat sunt de adevarate cuvintele astea, sa simt ca la randul meu, scriind, fac intr-adevar o reclamatie. Reclam dreptul meu la fericire, il cer si il vreau si il construiesc din amintiri, caci randurile mele nu sunt decat o cautare nebuna printre cotloanele unui vis, incercarea de recuperare a unor coordonate mai degraba mentale decat fizice, a ceea ce, cu o sintagma ajunsa banala, numim paradis pierdut.

Am trait alaturandu-mi barbati diversi, incercand sa recuperez in ei ceva din unul singur, reprosandu-le ca nu erau ceea ce n-ar fi putut vreodata sa fie, adica bucati cat mai mari din altul, devenind nefericita ca zi de zi deveneau mai mult ei si mai putin acela….cand eu muncisem atat sa ii construiesc dupa chipul si asemanarea lui. Si fie ca veneau sau plecau din viata mea, eu gaseam in fiecare clipa motive sa ma-ntorc spre acelasi loc comun din mine.

Mi-am gasit linistea cand am inteles ca totul se intampla cu un scop, cand am invatat sa iubesc, impartindu-ma pe nesimtite intre ce sunt si ce as fi putut fi ca femeia altuia, cand mi-am acceptat iubirea, Unica, asa cum iti accepti bratele sau picioarele: fac parte din tine, nu ti le da si nu ti le ia nimeni.

Barbatul vietii mele imi e ciudat de aproape, are o sotie buna si frumoasa, cum bun si frumos e si barbatul meu de azi, cel cu care am ales sa pacalesc soarta. Poate ca pruncii o sa ni se joace impreuna pe trotuarul pe care, odinioara, parintii lor mergeau inlantuiti. Si daca-o fi, vreodata, ca ochii nostri, batrani de viata, sa se intalneasca peste crestetele peltice, lumina lor o sa cada drept si, in ciuda tuturor cuvintelor care nu s-au spus, imbratisata.

Pentru ca el imi va fi mereu brat, am sa ii fiu pururi bucata….

11 COMENTARII

  1. Ciudate sunt potecile … "Barbatul vietii" … cine poate baga mana in foc? Care sa fie criteriile ? De ce el si nu altul ? Cineva imi spunea "sa lasam amintirile asa cum sunt… amintiri".

  2. Eu tind să cred că iubirea aia e mai mult în cărţile siropoase…da, e adevărat, trecem şi noi prin mrejele iubirii veşnice, dar grija, fuga continuă către ceva, nu prea ne lasă să vedem acea iubire pe care o trăim cu sughiţuri atunci când citim. Poate când stăm doar noi cu noi, în liniştea serii, ne dăm seama că omul de lângă noi e dragostea aia mare, unică.

  3. @file din poveste – fiecare are povestea lui, de fapt. Sunt norocosi cei care isi descopera Unica la o intindere de brat aproape. Parerea mea.

  4. @Daniela, ma pot lauda cu putin lucruri in viata, dar stiu sigur ca unul din ele este ca nu m-am ascuns niciodata dupa deget si am iubit adevarul verde in fata. Proiectiile astea pot fi toxice si adauga o deamagire in plus la cele pe care oricum viata ni le ofera.

  5. Minicuna cred că ar trebui să fie minciuna, nu? Ciudat că ieri nu mi-a sărit în ochi.
    Frumos prins în cuvinte adevărul că proiectăm asupra partenerilor imaginea iubitului ideal și căutam apoi în el dovezile care să ne confirme că l-am găsit, iar când nu le găsim pe cât am vrea, suntem dezamăgiți de parcă el ar avea vreo vină că nu e cel din mintea noastră.

  6. Sunt toxice fiindcă sunt făcute inconștient, dar pe de altă parte e imposibil să ai o imagine reală despre celălalt de la început, neîncărcată cu ceva proiecții, oricât de mult le-am conștientiza în relațiile anterioare. Vorbesc din experiența proprie, proiecții se fac în toate felurile de relații.

  7. Puțini. Cred că puțini oameni își întâlnesc marea iubire, sufletul pereche. Pe de altă parte, asta nu-i o problemă: cei care nu-l întâlnesc nici nu plâng de dorul lui, neavând încă intuiția faptului că sunt doar jumătăți în căutarea stării de întreg.

  8. Iubirea aceea intalnita in povestile marilor iubiri ale lumii exista doar ca, de cele mai multe ori, nu e reciproca… Iubeste cate unul pentru amandoi si celalalt se lasa sau nu iubit…
    Finalul articolului m-a lasat cu o usoara nedumerire…

  9. Eu sunt de acord tocmai de dragul conversației 🙂
    Frumos cosmetizat compromisul! Până la urmă, ne place sau nu, cam asta facem toți.
    "Iubirea aceea mare, Unica." e relativă. Uneori iubești, sincer și curat, deși ești convins că nu e "The One" dar te resemnezi cu o alternativă rezonabilă, te mulțumești cu o flacără palidă dar care măcar se obosește să fie. Unii fac asta pentru că oricum nu caută nimic iar alții resemnați să tot caute și/ sau aștepte.
    Alteori întâlnești vulcanul. Un superlativ de flacără. Aici nu știu cum o fi, n-am găsit încă, iar ce-am avut trebuie să fi fost niște vulcani noroioși! 🙂
    Ideea este că indiferent cum ar fi cred că abia sfârșitul poate spune dacă a fost sau nu "The One"! Sfârșitul poveștii sau al… sfârșitului.
    "Barbatul vietii mele imi e vecin, are o sotie buna si frumoasa, cum bun si frumos e si barbatul meu de azi, cel cu care am ales sa pacalesc soarta." Nu cred că functionează!
    Hai că m-am pierdut! Da' revin cu detalii intr-o replica pe blog.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here