Barbatul care mi-a daruit timpul

You-Never-Stop-Loving-SomeoneTare te-am mai iubit. Pe tine, cel care imi surazi in coltul mintii, pe tine, care mi-ai lasat o data, pe cand iti tarai valiza, o zgarietura in parchet, da, chiar si pe tine, asta care citesti acum si surazi. Te-am iubit pentru totdeauna, nu asa trebuie sa fie? Am fost si am oferit, pe rand, rai si iad, m-am scaldat in fiecare aici, pe pamant si amandoua m-au ars intru neuitare.

Nu sunt o persoana mai mult de cat de cat religioasa. Nu cred in viata de apoi, pentru ca prea insetat am sorbit-o mereu pe asta, cea de dinainte.  Dincolo – mai rau nu poate fi si mai bine nu incape in creierul meu, ca are si el limitele lui viziune. Habar nu am daca acolo sus Dumnezeu chiar este sau numai ironia ne guverneaza soartele si da cu ele de toti peretii din cand in cand. Asa s-a construit viata mea si asta i-a fost ei datul, sa alerg dupa cate unul, fugind de altul in rastimp. Sunt, cumva, nerabdatoare sa ajung la capat si sa trag linie, asa imi plac mie povestile, cu momentele subiectului asezate clasic, la locul lor, ca la scoala, sa fie clar de ce si cum cand ajungi la deznodamant. Sunt fericita ca am stiut sa invat lectia de la fiecare managaiere sau palma pe care mi-a oferit-o soarta si toate m-au daltuit adanc, din fiecare pastrez ceva care ma face sa fiu azi…eu.

Una dintre cele mai patimase iubiri din viata a dat peste mine intr-o toamna la fel de calda si de surprinzatoare ca si barbatul de care m-a unit. Iar daca azi spun ca nu ma mai mira nimic, e pentru ca mi-am adunat, pe existenta asta, suma mirarilor, nu mi-a mai ramas nimic de adaugat, nimic nebifat.

Oricat as incerca sa-l descriu pe B., nu reusesc, cuvintele nu se aduna. Era orice si oricum, dar numai comun nu. Era rafinat fara a incerca catusi de putin sa fie astfel, calm intr-un mod neostentativ, complet natural se opunea agitatiei lumii prin care trecea, tumultului care era in jur. Era atat de…plin, de complet, de naucitor de barbat, iar eu eram atat de tanara…Orice avea legatura cu el ma intriga…si a simtit asta.

Am incercat sa rad si l-am contrazis. Imi placea tot la el, de la hainele pe care le imbraca….sau le dezbraca, pana la muzica care-i era draga, gaseam fascinant siragul de ganduri pe care le insira urechilor mele chiar si atunci cand navala pasiunii disparea si ne lasa sa ne odihnim cast, alaturi.Lucrurile pe care le atinsese pareau impregnate de prezenta lui chiar si cand nu era intr-o incapere. Fiecare obiect care ii colora casa era aparte, se inconjurase de decoratiuni inedite, carora le imprumutase parca din personalitatea sa mladioasa. Fiecare era o adevarata declaratie de stil, spunea o poveste numai a ei, de la mana in forma de cuier care iti retinea haina la intrare, la ceasul risipit pe perete in forma de pata si pana la ceasul modelat ca un pantof stileto, rosu.

Ai sa obosesti intr-o zi, esti prea tanara sa traiesti intr-o continua mirare, mi-a spus sarutandu-mi palma si sarutul lui mi-a patruns pana la tample, ca o sageata de sange fierbinte. Surprinderea nu aduce prea multa siguranta, ti-o spune un lup batran. Iar pe tine te vad femeia care are nevoie de siguranta ca de aer. 

idei de cadouri

– S-a infuriat pe tine vreuna pe care n-ai iubit-o si ti-a infipt pantoful in perete. iar tu, original cum esti, ai vrut sa pastrezi amintirea frumoasei furioase si ai construit din el un orologiu, sunt sigura, radeam eu…

– N-a fost nici una pe care sa nu o iubesc…si nici una nu m-a pastrat totusi….Dar ma supraevaluezi, desigur, crezand ca am avut atata succes. Istoria pantofului rosu e mult mai simpla…

…iar mana lui imi mangaia soldul. Si imi povesti despre decoratiunile sale cu pasiune, cu dragoste. Despre iLUX, despre Antartidee, despre creatorul lor, un italian talentat si excentric care nu a vrut sa inteleaga ca lucrurile nu sunt doar lucruri, ci opere de arte in miniatura si nu valoreaza cat rasina din pulbere de marmura din care sunt modelate, ci cat emotia pe care ti-o trezesc. Adica enorm.

Emotie…Intelegem asta prea bine pentru ca plutea intre noi emotia asta si ne insotea fiecare rasuflare cat eram impreuna…iar cand nu a mai facut-o, am stiut amandoi, probabil in aceeasi secunda, ca timpul de ramas bun ne-a ajuns din urma.

Iti daruiesc ceva ce n-o sa mai dea nimeni, niciodata. E cel mai frumos din cate cadouri pentru femei s-au oferit vreodata…si tu ai nevoie de el…

…a spus B., scotand din cutia eleganta un obiect pe care, naucita, mi-au trebuit secunde pline sa il vad, sa il inteleg,…sa il cuprind cu mintea. Ochii mei au imbratisat rotunjimile dulci ale fascinantului ceas care de atunci si pana azi, imi vegheaza, de pe etajera de langa pat, somnul. Omul asta si in despartire era inedit, cum fusese si in dragoste, ma gandeam, admirand gheata aurie, care curgea, formand un cadran original pentru acele care indicau orele.

idei de cadouri

Interesant mod de a-mi da papucii…sau ghetele…L-am privit cu doar jumatate de zambet, mangaind conturul splendid al ceasului cu valenta de metafora, cum ii mangaiam lui umarul, candva, intr-o vreme care acum imi parea cumplit de departata.

Timpul nostru s-a scurs, iubito.  Colinda, viseaza, iubeste…si lasa anii sa curga peste tine linistita. Stiu ca ai ramane, daca ti-as cere-o…si de aceea nu o fac. Nu lasa pe nimeni, niciodata, sa iti spuna cum si cat si cand sa fii. Alege tu. Eu asta iti daruiesc: TIMPUL.

7 COMENTARII

  1. O pagină insolită, in preajma așteptării flămâde a lunii mai! Pune-o in buchetul nupțial, alături de floarea sălbatică, furată dintr-o noapte cu lună, intr-o grădină nemțeană.
    Poate ,și îți doresc, or mai fi câteva!
    Cât, desptre text, aduce arome din imnele Sulamitei, în „Cântarea ccântarilor”,( mai ales primul pasaj).
    Eu, in locul tău–dar nu-s– aș ascunde fila asta, într-un sipet cu șapte lacăte, pe care nici Iarba Fiarelor să nu le poată sparge. Nu de alta, dar ar putea declanșa Al doilea război Mondial propriu, care…

    • Mai sunt si altele de unde vine asta, stii tu bine…si daca n-ar mai fi, le-ar face sa fie gandul, care se joaca, nebunul, printre amintiri. Ma bucur ca ti-a placut textul meu. cat despre razboaie, mondiale sau nu, stimatul meu prieten virtual, le-am ispravit pe toate, sau cel putin asa sper si daca nu au fost castigate pe de-a-ntregul e numai pentru ca acum sa am ce povesti.

    • Chiar eram gata să curăț spatiul, când mi-am amintit sfaturile tele despre zorzoanele care atrag cititorii precum sticla colorata pe amerindieni
      Așa că, aș incepe, aici, cu înviorarea titlului.Ce-i aia „mi-a dăruit timpul”?!
      Metafora cu lipici la bagabonții virtuali era „mi-a dat papuci la două ceasuri”, sau „mi-a dat doi papuci la ore aiurea!” Rescrie, că-ți pierzi subvenția.
      Ps. Ce am apreciat prima oară rămâne valabil, dar numai pentru inițiați.

    • Ma bucur ca ti-a placut. Cei care iti daruiesc timp sunt cei de pe urma carora ai de castigat cel mai mult. Si, pana la urma, suntem suma experientelor noastre. Te imbratisez cu mult drag!

  2. Că ne plac acest gen de texte amândurora nu mai e un secret, dar mi-a intrat în mine fiece slovă scrisă de tine aici, dincolo de simboluri și chiar de evidență. Ești amanta cuvintelor și ele știu asta. Te felicit!

    • Adi, ce frumos ai spus " amanta cuvintelor"… M-a trecut asa, un fior pana adanc, in stomac….
      Amante suntem amandoua, draga mea, stim bine…Te imbratisez cu drag.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord