Tare te-am mai iubit. Pe tine, cel care imi surazi in coltul mintii, pe tine, care mi-ai lasat o data, pe cand iti tarai valiza, o zgarietura in parchet, da, chiar si pe tine, asta care citesti acum si surazi. Te-am iubit pentru totdeauna, nu asa trebuie sa fie? Am fost si am oferit, pe rand, rai si iad, m-am scaldat in fiecare aici, pe pamant si amandoua m-au ars intru neuitare.
Una dintre cele mai patimase iubiri din viata a dat peste mine intr-o toamna la fel de calda si de surprinzatoare ca si barbatul de care m-a unit. Iar daca azi spun ca nu ma mai mira nimic, e pentru ca mi-am adunat, pe existenta asta, suma mirarilor, nu mi-a mai ramas nimic de adaugat, nimic nebifat.
Oricat as incerca sa-l descriu pe B., nu reusesc, cuvintele nu se aduna. Era orice si oricum, dar numai comun nu. Era rafinat fara a incerca catusi de putin sa fie astfel, calm intr-un mod neostentativ, complet natural se opunea agitatiei lumii prin care trecea, tumultului care era in jur. Era atat de…plin, de complet, de naucitor de barbat, iar eu eram atat de tanara…Orice avea legatura cu el ma intriga…si a simtit asta.
Am incercat sa rad si l-am contrazis. Imi placea tot la el, de la hainele pe care le imbraca….sau le dezbraca, pana la muzica care-i era draga, gaseam fascinant siragul de ganduri pe care le insira urechilor mele chiar si atunci cand navala pasiunii disparea si ne lasa sa ne odihnim cast, alaturi.Lucrurile pe care le atinsese pareau impregnate de prezenta lui chiar si cand nu era intr-o incapere. Fiecare obiect care ii colora casa era aparte, se inconjurase de decoratiuni inedite, carora le imprumutase parca din personalitatea sa mladioasa. Fiecare era o adevarata declaratie de stil, spunea o poveste numai a ei, de la mana in forma de cuier care iti retinea haina la intrare, la ceasul risipit pe perete in forma de pata si pana la ceasul modelat ca un pantof stileto, rosu.
Ai sa obosesti intr-o zi, esti prea tanara sa traiesti intr-o continua mirare, mi-a spus sarutandu-mi palma si sarutul lui mi-a patruns pana la tample, ca o sageata de sange fierbinte. Surprinderea nu aduce prea multa siguranta, ti-o spune un lup batran. Iar pe tine te vad femeia care are nevoie de siguranta ca de aer.
– S-a infuriat pe tine vreuna pe care n-ai iubit-o si ti-a infipt pantoful in perete. iar tu, original cum esti, ai vrut sa pastrezi amintirea frumoasei furioase si ai construit din el un orologiu, sunt sigura, radeam eu…
– N-a fost nici una pe care sa nu o iubesc…si nici una nu m-a pastrat totusi….Dar ma supraevaluezi, desigur, crezand ca am avut atata succes. Istoria pantofului rosu e mult mai simpla…
…iar mana lui imi mangaia soldul. Si imi povesti despre decoratiunile sale cu pasiune, cu dragoste. Despre iLUX, despre Antartidee, despre creatorul lor, un italian talentat si excentric care nu a vrut sa inteleaga ca lucrurile nu sunt doar lucruri, ci opere de arte in miniatura si nu valoreaza cat rasina din pulbere de marmura din care sunt modelate, ci cat emotia pe care ti-o trezesc. Adica enorm.
Emotie…Intelegem asta prea bine pentru ca plutea intre noi emotia asta si ne insotea fiecare rasuflare cat eram impreuna…iar cand nu a mai facut-o, am stiut amandoi, probabil in aceeasi secunda, ca timpul de ramas bun ne-a ajuns din urma.
Iti daruiesc ceva ce n-o sa mai dea nimeni, niciodata. E cel mai frumos din cate cadouri pentru femei s-au oferit vreodata…si tu ai nevoie de el…
…a spus B., scotand din cutia eleganta un obiect pe care, naucita, mi-au trebuit secunde pline sa il vad, sa il inteleg,…sa il cuprind cu mintea. Ochii mei au imbratisat rotunjimile dulci ale fascinantului ceas care de atunci si pana azi, imi vegheaza, de pe etajera de langa pat, somnul. Omul asta si in despartire era inedit, cum fusese si in dragoste, ma gandeam, admirand gheata aurie, care curgea, formand un cadran original pentru acele care indicau orele.

Interesant mod de a-mi da papucii…sau ghetele…L-am privit cu doar jumatate de zambet, mangaind conturul splendid al ceasului cu valenta de metafora, cum ii mangaiam lui umarul, candva, intr-o vreme care acum imi parea cumplit de departata.
Timpul nostru s-a scurs, iubito. Colinda, viseaza, iubeste…si lasa anii sa curga peste tine linistita. Stiu ca ai ramane, daca ti-as cere-o…si de aceea nu o fac. Nu lasa pe nimeni, niciodata, sa iti spuna cum si cat si cand sa fii. Alege tu. Eu asta iti daruiesc: TIMPUL.