Nu-mi plac lepsele, din acelasi motiv pentru care nu imi plac nici politistii: imi impun prin simpla lor aparitie sa fac un lucru in numele unei corectitudini discutabile. Asta nu inseamna neaparat ca nu le preiau. Le preiau pe cele la care mi se pare ca am ceva de spus, uneori chiar daca nu imi sunt adresate. Am primit de la un coleg blogger o serie de astfel de provocari, asa incat am ales azi sa raspund uneia, despre codul de conduita al bloggerului.
Dar pana a raspunde, am sa va spun ca mult mai bine decat mine a vorbit despre asta fix la Chinezu acasa, intr-un guest post despre blogging si bloggeri o don’soara, Diana, care mi-a devenit in secunda doi simpatica. Pentru ca are bun simt si spune lucrurilor pe nume intr-un stil in care eu nu reusesc sa o fac, cel putin nu in randurile de mai jos, care, dupa ce le-am citit pe ale ei, imi suna arid. Dar, cum provocarea e provocare, datoria e datorie, iar mie nu imi place sa am datorii, iata:
Atunci cand scrii pe blog, respecti un cod de conduita?Am o singura regula batuta in cuie: incerc sa nu imi barfesc jobul, pentru ca imi da de mancare cat inca blogul nu-mi plateste nici un pachet de tigari pe zi. Ok, de acord, imi comentez colegii, sefii, locul de munca, dar nimic din ce spun pe aici nu am spus in gura mare si la birou. Si in general toate rautatile si bunatatile mele sunt fix verde in fata. Ca altfel nu ma tine.
Vreo regula cu care nu esti de acord?
