Multi dintre bloggerii pe care ii cunosc viseaza sa scrie o carte. Si nu numai sa o scrie, dar sa o si publice. Intre noi, cei cu blogereala, sunt gramezi de scriitori in asteptare si doar cativa care le-au reusit pe amandoua: si sa scrie si sa publice. Catre ei se indreapta de mult admiratia mea, felicitarile mele.Din primul moment in care am auzit de volum, m-a incitat. El prezinta povestea a patru tineri din Medias care au avut curajul sa se ridice impotriva regimului condus de Nicolae Ceausescu. Acest curaj i-a dus, firesc, direct in atentia Securitatii, ajungand sa fie anchetati sub acuzatia de propaganda si actiuni impotriva oranduirii socialiste. Pentru acest gen de fapte inchisoarea era intre 5 si 15 ani. Au fost condamnati pana la urma? Teoretic, avand in vedere ceea ce stim despre regimul comunist si faptul ca Mircea Hodarnau prezinta un caz real, inclinam sa credem ca da. Totusi, cu siguranta veti afla in momentul in care veti citi cartea Sperante pe cartela.
Eu una am de gand sa o citesc, mai ales ca despre epoca de aur stiu prea putine lucruri si, in toate cartile citite, care isi fixau actiunea in perioada respectiva, am descoperit ( fara surprindere!) diferente intre ceea ce imi aminteam eu si parea minunat si felul in care era cu adevarat realitatea.
Am intrebat-o insa pe mama cum se simtea atunci. M-a privit lung si a spus cu o voce care tremura si astazi, la 25 de ani de la Revolutie, de revolta si manie neputincioasa.
Simteam mereu ca merg pe un fir subire, deasupra unei prapastii adanci. Oameni urlau in stanga si in dreapta mea si eu ma straduiam sa merg. Stiam ca orice pala de vant ma poate darama si ca nu trebuie sa cad, chiar daca nu ar fi vina mea daca as aluneca. Dar in cadere i-as trage pe toti cei dragi cu mine. Simteam in fiecare clipa cum ma intepau ochii a lacrimi de furie, de revolta si…nu aveam nici macar voie sa plang. Gura imi intepenise in ceea ce parea un zambet, dar nu era zambet, era rictus. Nu mai aveam nici macar cartela cu sperante. O vandusem pentru a cumpara o bucata de carne pentru copilul meu.
Am sa ii daruiesc si mamei cartea.
