Azi m-am vazut nevoita sa explic sefei mele de ce nu mai pot de ceva vreme sa fac ore suplimentare. Nu pentru ca nu vreau, Doamne fereste sa nu vreau sau sa indraznesc sa declar ca nu traiesc pentru job, ca nu ma hranesc si ma hidratez special pentru a ma pastra in forma ca sa pot presta cat mai multa munca in schimbul salariului pe are il primesc.( Uf, m-am mai racorit un pic, de fapt de asta aveam nevoie!). Pur si simplu i-am spus ca mai am un job. Si zau ca n-am mintit.
V-ati pus problema cat timp va rapeste blogul ? Eu da, cu ocazia discutiei de care tocmai v-am povestit. Ma avertizase pe mine o prietena virtuala in urma cu vreo trei luni ca a face blog asa cum visam eu sa fac (si cati ca mine inca, aud?), adica bine, cu cititori si interactiune si comunitate care se strange in jurul unor idei, inseamna a full time job. Eventual si cu ore suplimentare. Si in ciuda orelor petrecute in fata calculatorului, cu ochii lipiti de monitor ( atunci cand nu sunt lipiti de somn) tot nu ma pot declara decat 50% multumita de ce imi iese. Am ajuns sa invidiez pentru timpul liber bloggeritele in sesiune, pe cele in concediu de maternitate sau pe cele la pensie si daca va continua tot asa, o sa ajung sa imi pizmuiesc si pisica.
Hai sa vedem unde se duce timpul meu : cand eram foarte tanara, imi beam cafeaua in 10 minute si ma imbracam/aranjam de strada intr-o ora jumatate. De cand am in mandra mea posesie responsabilitate un blog, imi beau cafeaua intr-o ora jumatate si ma spal, pieptan, machiez, respectiv imbrac in restul de 10 minute pana la plecarea de acasa. In metrou fur o jumatate de ora pentru scris, 15 de minute dus, 15 de minute intors si pentru ca nu am si m-am convins aproape sa nici nu vreau telefon destept (stiu, miroase un pic a vulpe si a struguri), acopar pe parcursul celor sapte statii bucati de hartie cu hieroglife tremurate. Ar trebui sa ma vedeti. Intre o armata de pustoaice cu telefoane smechere si casti din care muzica se aude pana la jumatatea vagonului, eu, imbracata inca in negru, imi scot linistita hartiutele. Cred ca lumea ma crede nebuna. Sau martora a nu mai stiu cui ( oare Iehova era ?). Sau din nou nebuna, oricum nu o pot condamna prea tare. Dupa venirea de la servici, pe la 8 seara, dupa ce imi hranesc jumatatea, ma asez la calculator, unde raman undeva intre trei ore si sase, depinde de cafeaua bauta, chef si inspiratie. In weekend nu mai spun, sunt trup si suflet pe tastatura, mai ales de cand Mr SF mi-a luat de pe umeri o mare parte din responsabilitatea curateniei.
In total dedic blogului aproximativ 40 de ore pe saptamana. Iau timpul asta de la micile placeri, pentru ca recunosc, blogul a devenit o MARE placere, un fel de parte din mine, o conditie sine qua non a echilibrului interior personal. Ce fac in tot timpul asta ? In jumatate din el scriu sau ma straduiesc sa scriu sau stau cu ochii pe pereti gandindu-ma cum as putea eu explica mai bine ce mi-am propus. In restul citesc ce scriu altii, imi notez idei care imi vin si le las si lor un semn al trecerii mele. Incep cu dragii si dragile mele din blogroll. Cu unul mai exact. Acela are si el prieteni in blogroll si arunc un ochi si peste titlurile lui. Cand ma atrage unul intru, citesc, arunc o vorba si din nou ma gasesc la intersectie de titluri, de articole. Si tot asa, cam pana uit de unde am pornit. Mai sunt apoi o gramada de chestii tehnice pe care le studiez, ca inca nu le stiu rezolva si incercarea de a-mi contrui un sistem intern de linkuri si de a lega lucrurile de aici. De a ridica in ochii google casuta mea de poveste prin stradania catre un page rank diferit de zero. Cateva concursuri care imi plac si din care pot castiga din cand in cand si altceva decat apreciere. Cateva reclame pe care le aleg si le afisez sperand ca oamanii sa le le click-uiasca. Business si pleasure la un loc.
Ceea ce incerc de fapt sa spun este ca prietena mea virtuala avea dreptate si o anunt pe aceasta cale. Da, blogul este full time job.
Voua cat timp va rapeste blogul ? De fapt cred ca e impropriu spus rapeste, ca voi ii daruiti, de fapt, timpul acela. Deci cat de generosi sunteti ? Si la ce renuntati pentru blog ?
