El o priveste pofticios, usor jenat, asa cum ii sta bine unui mire cu bun simt. Suvitele atent gelate ii cad pe frunte fara dubiii, ochii indreptati tinta spun o intreaga poveste. De dragoste. Papionul i se stramba discret cand incearca sa-si ia in brate aleasa, pentru fotografia care va marca momentul de aur, cel de imortalizat, pus in albumul familiei si aratat nepotilor mai tarziu cu un oftat gen pe vremea mea, maica, ehehe…Pare ca o mare parte din viata lor s-au pregatit pentru clipa asta.
Ea e vesela. Rochia alba de mireasa descopera, deloc discreta, un morman de carne, dar unul fericit impodobit, zambetul se strecoara printre niste falci de buldog hamesit, iar degetelele, incordate ca niste carnaciori de bere in contact cu uleiul incins, strang posesiv buchetul. Buchet casre devine personajul principal in compozitia fotografica.
Hai ca asta e prea mult, am gandit in prima clipa, nedumerita intai, apoi socata si, in final, amuzata. In secunda imediat urmatoare m-am trezit ca ma simt…cum sa spun, cuprinsa de un sentiment discret de cu musca pe caciula.
Pentru ca, trebuie sa recunosc: iubesc shaorma. O iubesc pasional si nerusinat, as transforma-o in aliment sacru, as inventa o religie in care sarbatorile cele mai mari sa fie intercalate, simetric, cu cele in care ai parte de dezlegare la magicul preparat. Am scris despre ea cu frecventa si pasiunea cu care scrii despre lucruri pe care le adori. Am cautat retete sa o fac si acasa, am gasit condimentele ideale, am avut fantezii cu ea in perioadele in care, la dieta fiind, mi-am interzis-o. Dar uite, exact fantezia asta nu am avut-o niciodata, desi, cumva…nu pare extrem de departe de mine.
Daca asta vrei, asta primesti la nunta. Pe banii tai, chiar poti sa faci ce ai visat mereu. Unele se viseaza printese, e adevarat, dar pana la urma…de gustibus non disputandum. Poti alege varianta clasica sau…varianta nuntii shaorma.
Daca iti doresti o aparitie diafana, tii dieta o viata inainte de marele eveniment, iar in timpul fericitei petreceri Doamne fereste ca buzele tale sa atinga altceva decat cupa de sampanie si obrazul stafidit al babelor din familia voastra, ca rochita sa cada bine pana cand se va juca gaina si apoi, imbrobotita si presupus inlacrimata, tu, mireasa vei sfarsi prin a-ti lua ziua buna de la tot clanul. Iar toate astea vor fi imortalizate de un fotograf pentru eternitate sau…pana cand moartea sau divortul va va desparti.
Fotografia care insoteste postarea asta am primit-o pe mail de la o prietena, deci nu ii cunosc prea bine sursa originala. Dar m-am distrat. M-am distrat atat de tare incat m-as fi considerat o scorpie egoista daca nu v-as fi aratat si voua. Si dupa ce am terminat cu rasul, am stat si m-am uitat cu mai mare atentie la buchetul de nunta si mirii care-l insotesc. Si mi-am dat seama nu am dreptate de fapt sa rad. Oamenii astia doi se potrivesc. Sunt sinceri unul cu altul si amandoi fata de lumea din jur. Sfideaza cumva toate prejudecatile, prin candoare, prin naturalete, prin curajul de a se arata exact asa cum sunt. Lucru care pana la urma este complet laudabil.
