Cand m-am transformat in gospodina

gospodinaCand m-am transformat din diva in gospodina? Care a fost momentul exact in care am hotarat sa abandonez culoarele elegante ale mallurilor in favoarea raioanelor de produse casnice din hypermarket?

Ma gandeam ca a fost undeva intre kilogramele 5 si 7 de sunculita roz, cu gropite, depuse pe soldurile de serpoaica si pe fundul care ar fi provocat odata o criza de nervi si invidie lui Jennifer Lopez.

Posibil sa se fi intamplat in a doua sute treizeci si patra seara petrecuta cu un caston de chipsuri in fata televizorului, cand am filozofat solitar ca barbatii, daca nu sunt irinei columbeni, isi aleg o curva in pat, dar la primarie merg mana in mana cu tocilara din liceu, care a stat cu burta si pe culegerea lui Gheba si, preventiv, pe enciclopedia culinara a Sandei Marin.

Cel mai probabil totusi, evenimentul s-a produs in clipa in care masculul cu care imi pierdeam timpul pe atunci, spre fundul caruia coborasem insinuant palma mangaietoare, expediindu-i totodata o privire incarcata de promisiuni, menita sa-i explice nonverbal exact ce era in capul meu in clipa respectiva, m-a privit nefericit si incurcat, declarand cu patosul unui stomac chioraind: mi-e foame.
Revelatia dictonului dragostea trece prin stomac m-a lovit in dreptul cupei stangi a sutienului meu de firma, acolo unde inima imi batea a intelegere resemnata. Mi-am privit cu jale mainile fine, degetele incarcate de geluri pentru unghii false si am decis ca, asa cum bebelusul isi aminteste sa inoate chiar si dupa ce este expluzat din acvaticul pantec matern, la fel si abilitatile de gospodina trebuie existe pe undeva latent in genele unei femei – deci si ale mele.  Ca sa ajut natura am hotarat sa urmez, in sfarsit, indemnul cu care mama m-a agresat verbal din scoala primara si pana in prag de maturitate, cand m-a zarit fericita cum ma cocotasem sus, in capul listei admisilor la facultate: mai pune si tu mana pe carte! Nu realizasem in tot acest timp ca mama se referea la cartea de bucate, uite de aia se si vorbeste atata de prapastia intre generatii!
Povestea asta mi-a venit in minte dupa intalnirea de ieri cu un vechi si drag om, unul din putinii si cel mai bun prieten barbat din viata mea. Un om cu care am ras, am plans, am petrecut nopti de betie si taclale, intelegeri dureroase si marturisiri adanci, in timp ce iunbeam paralele, dar ne tatuam impreuna. Nu il mai vazusem de vreo trei ani
Reflexul a facut ca, dand cu ochii de el, sa imi revizuiesc intr-o secunda tinuta si sa realizez ca amintirea trebuie sa sape adanc ca sa gasesca, in ratusca leganata care sunt azi, fantoma divei de odinioara. Ridicand privirea, i-am vazut tamplele usor inghiocite si imediat ce a deschis gura, vocea lui, cu exact o nuanta mai putin bataioasa ca in vremea neresemnarii noatre dulci, a alunecat pe obrazul meu si mi-a mangaiat o lacrima imaginara. Si undeva, deasupra, sufletele noatre s-au luat de mana si au pornit sa alerge pe drumuri pe care le stiau doar ele.
Am suspinat adanc si drag, a recunoastere.

8 COMENTARII

  1. „…asa cum bebelusul isi aminteste sa inoate chiar si dupa ce este expluzat din acvaticul pantec matern, la fel si abilitatile de gospodina trebuie existe pe undeva latent in genele unei femei – deci si ale mele.” – Oh! Asta-i o veste proastă! Decid hotărâtă să nu le caut în veci! Să moară de ciudă, nedescoperite! 😉

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here