E incredibil cum in fiecare luna, in ziua de salariu sunt atat de binedispusa de zici ca as fi castigat la loto, nu ca mi-as primi banii meritati, munciti timp de o luna. De fiecare data urmez acelasi ritual: calcule, cat mai e euro, cat a venit intretinerea, cu ce datorii ne-am mai ales, facem etichete din post-it-uri galbioare, ca sa ramanem organizati, unele mai groase, altele mai subtirele si de atata organizare, la final, cand termin banii, tot mai am biletele lipicioase care astepta la coada inutil. Curat ghinion, nu alta! Rolul asta de ministru de finante al casei mele mi se potriveste totusi si recunosc, imi place. Nu pentru ca am eu tendinta asta de a controla pe toti si toate, ci pentru ca traiesc repetat, in stil butterfly effect, ca voi reusi de data asta sa fac altfel totul si sa ies macar pe zero, daca nu pe plus. Mr SF depune pe masa leafa si apoi ia pozitia de drepti, asteptand, soldateste ordine. Pe care sa ii ia si unde sa ii depuna? De fapt el cred ca e curios si el cum reusesc sa o carpesc si luna asta, e ca un fel de film de actiune in ziua de leafa, numai ca reusim sa ne prefacem de fiecare data ca finalul e imprevizibil.
Fara sa ma dau vreo specialista, am sa va spun totusi ca de cand fac totul pe biletele (am incercat cu un excel, dar nu mai am cui explica negru pe alb ce si cum, iubitul meu uraste calculatorul, cred ca e un pic gelos pe timpul pe care il petrec cu scula respectiva, asa ca nu se apropie de el decat sa il stearga de praf), bugetul familiei imi este mult mai clar, nu ma mai intreb niciodata unde si pe ce se duc banii.
Iar in momentul acela, inevitabil, in care ne ramane prea multa luna la sfarsitul banilor, experimentam 101 metode de a gati cartoful, facem dragoste, apoi poştim o tigara si iesim la plimbare prin parc, unde dam de mancare la ratele de pe lac bucati din painea care era gata-gata sa produca mucegai si nu mergea sa o innobilam cu ceva bulion si transformam in bruschete.
Cumva, postarea asta nu e despre economie, ci despre optimism. Si speranta.
