Dat fiind ca unul dintre subiectele principale ale acestui blog este economisirea, v-am prezentat, an de an, costurile vacantelor noastre, astfel incat sa va puteti face o idee prevind preturile in fiecare sezon si sa va faceti propriile calcule pe anumite destinatii turistice. Continuam cu aceasta serie pentru ca de putina vreme am revenit de pe litoralul romanesc unde am sarbatorit, cu drag si spor, un an de casatorie si aniversarea de 42 de primaveri a dragului meu sot. Ne-am casatorit cam in aceeasi perioada in care ne-am si cunoscut si datorita acestei duble sarbatori, e al treilea an la rand cand deschidem sezonul pe litoralul romanesc, doi indragostiti tomnatici si gata sa respire si sa absoarba relaxare si aer sarat prin toti porii.
Chiar daca nivelul nostru de trai nu este foarte ridicat si, plini de rate, ca majoritatatea celor din jurul nostru, ne permitem in general destul de putine chestii care nu sunt absolut necesare, ne-am propus ca la anumite lucruri sa nu facem rabat: nu ne refuzam niciodata: o vacanta pe litoral pe an, chiar daca la inceput sau sfarsit de sezon, cand sunt preturile mai mici, avem parte de doua sesiuni de shopping (primavara si iarna), chiar daca le facem la targul Vitan, unde gasim de obicei oferte senzationale la imbracaminte, ne cumpram din cand in cand cate un obiect casnic de calitate, cum ar fi o oala in bucatarie de peste 100 de lei sau o masa de calcat in genul acesta, chiar daca cea din urma achizitionata in rate (traiasca celebrul Card Avantaj).
Revenind la vacanta noastra: am deschis si anul acesta sezonul pe litoralul romanesc, la sfarsitul lunii mai, cu o saptamana petrecuta la Eforie Nord.
Impresii de la un hotel cu un excelent raport calitate pret
Cazarea am avut-o la Hotel Carmen. Am facut rezervare din timp si am negociat putin, dat fiind ca la final de mai in mod cert nu era inghesuiala de turisti. Cei de la hotel erau dornici de oaspeti si am facut si noi si ei o afacere buna: noi pentru ca am beneficiat de un tarif mult redus, adica 80 de lei pe noapte pentru un apartament (hotelul nu are camere duble, ci numai apartamente) fata de pretul de 120 lei/noapte afisat pe site-ul turistinfo.ro si 150 lei/noapte afisat la receptie, e adevarat insa ca ne-au cerut un avans de 50%.
Hotelul are recomandari excelente de la turisti si la ele am adaugat-o si pe a noastra. Ok, pretul nu este un chilipir, dar se prezinta ca excelent in raport cu calitatea serviciilor.
Iata ce ne-a impresionat:
–Pozitia hotelului, imediat langa plaja Belona. Practic, este intre plaja si centru, nu exista pozitie mai buna pentru cazare. Are restaurant la parter si peste drum este Autoservirea Imperial, deci aproape la orice ora gasesti ceva de mancare, de baut sau tigari.
– Confortul apartamentelor si dotarile lor. Faptul ca are doua camere, cu o sufragerie si un dormitor, face ca daca unul dintre membrii familiei se trezeste mai devreme sau se culca mai tarziu, poate sa isi bea cafeaua sau sa se uite la TV fara sa il deranjeze pe celalalt. In plus, este foarte mult spatiu. Are doua dulapuri mari, asa incat hainele noastre, frumos netezite de acasa cu un astfel de aparat de calcat, au stat cat se poate de lejer. In baia cu cada gasesti 6 prosoape care se schimba foarte des, se pune hartie igienica sa ai si de rezerva, fara pic de zgarcenie. Pot parea lucruri de amanunt, dar dupa un an in care muncesti, in saptamana aceea de concediu pe care ti-o permiti in sfarsit e foarte placut ca altcineva sa aiba grija cu adevarat de tot ca tu sa te simti bine.




Pe balcon sunt doua scaune mari de ratan (noi am scos si o masuta ) si e o placere sa stai seara la un pahar de vorba. In sufragerie exista o canapea extensibila pe care se poate dormi, noi atipeam la televizor si ne mutam apoi in pat. Cam ca si acasa 🙂 Foarte important: are un minifrigider (nu racitor, ci frigider cu congelator, rafturi si cuva pentru fructe si legume) destul de incapator unde poti sa tii mancare, inghetata, bauturi, etc. Pentru cei care vor sa faca economie si sa nu mamance numai la restaurant, conteaza foarte mult. La fel si pentru cei cu copii mici care trebuie sa tina la frigider laptele, de exemplu.
Paturile sunt foarte confortabile, salteaua este tare, perfecta pentru cei cu probleme cu coloana, asternuturile nu aluneca.
– Curatenia impecabila ( se aspira zilnic, se goleste cosul, se spala in baie)
–Amabilitatea personalului (de la receptie, cameriste si pana la paznicul de noapte si personalul de la restaurant, toata lumea vorbeste frumos si se grabeste sa isi ofere ajutorul).
Nu stiu cum este in toiul verii, dat fiind ca, din pacate, nu exista aer conditionat in hotel, dar in luna mai a fost racoare ( ne-am invelit cu doua paturi ) si cum hotelul este inconjurat de brazi si de tei, sunt sigura ca si cel putin in iunie nu este necesara folosirea aerului conditionat. In plus, fiind aproape de mare, se aud valurile si se simte briza. Ne-am simtit excelent si speram sa reusim sa ajungem din nou in septembrie.

Cat te costa mancarea pe litoralul romanesc in 2016?
Ca turist, ai doua variante: ori sa mananci la terase si restaurante, ori sa iti cumperi din magazinele mai ieftine si sa mananaci in camera. dat fiind ca in Eforie Nord exista Lidl si, chiar in perioada in care eram noi acolo, s-a deschis un hypermarket Profi, noi am imbinat cele doua variante, ajungand sa nu ne golim chiar de tot portofelul, dar nici sa facem economie la maxim. La Lidl/Profi preturile sunt exact acelesi ca in orice alt oras mai putin turistic, plus ofertele de rigoare. Noi am luat pui la rotisor (cred ca am prins o promotie cu 13 lei kg, ca la Carrefour sau Mega Image ste in jur de 17-18 lei in Bucuresti), plus castraveti murati cu vreo 4 lei borcanul, bere la doza si am facut un picnic pe plaja de toata frumusetea. Ne-am rasfatat mereu cu inghetata de la Lidl, ori din cea pe bat, ori din cea la cutie, pentru ca frigiderul din camera avea congelator foarte bun si o puteam tine la rece.
La autoserviri nu am ajuns, in schimb am mancat de mai multe ori la Pizzeria Corner. Am luat pizza pe vatra care costa in jur de 17 lei, in functie de sortiment, si te saturi din ea. Nu e cea mai buna pizza pe care am mancat-o vreodata, dar nici cea mai rea. Are blatul subtire, iar eu il prefer pe cel pufos, de aceea nu i-as da punctaj maxim. In afara de pizza, la Corner mai au niste meniuri fixe destul de bogate si delicioase, fiecare la 17 lei. Poti alege oricare din variantele cascaval pane/ceafa la grill/carnaciori/ mititei, fiecare cu cartofi prajiti, salata si paine, toate foarte-foarte bune.

Am mai mancat de cateva ori si la alta o terasa pe care o iubim pentru gratarul proaspat mereu, gratar pe carbuni adevarat, nu grill. Se numeste Benida si este situata langa bisericuta din Eforie Nord. Nu e o terasa eleganta, are banci simple, de lemn, dar preturile sunt rezonabile: 7 lei /100 g ceafa la gratar, 3 lei un mic (superbun), 5 lei berea Ursus/Timisoarea la sticla, 3.5 lei salata. In plin sezon tin minte ca la aceasta terasa cantau un fel de lautar, ceea ce ne-a facut, cand il auzeam, sa o ocolim, dar la inceput si final de sezon din fericire este liniste. Totusi, tin sa precizez ca numai gratarul este foarte bun acolo. In partea acoperita, Terasa Benida are si autoservire, noi am incercat anul trecut in primavara si ciorba si pizza si tochitura si inca vreo cateva chestii, toate ni s-au parut destul de nasoale, nu le recomand deloc.
Si la restaurantul hotelului nostru, Carmen, existau meniuri fixe, cam la 18 lei, cu felul I si felul II (chiar si meniu percaresc la pretul asta), dar nu le-am incercat. Am mancat in schimb guvizi ( 7 lei/100g) si hamsii ( 6 lei/100g), au fost proaspeti si buni.
Am incercat si shaorma – cea mare costa 12 lei – exista 2 shaormerii pe strada principala (restul nu erau deschise), impresia a fost mizerabila, am aruncat jumatate la gunoi.
Plajele refacute din Eforie Nord
Plajele (ca sunt mai multe, cu denumiri diferite) ne-au placut foarte mult. Late, foarte late, nisipul nu era fin chiar peste tot, dar oricum am vazut ca se instalau peste tot sezlonguri, asa ca nu conta prea tare. noi preferam sa facem plaja in zona Belona, ca era la o aruncatura de bat de hotel, dar ne-am plimbat foarte mult. Daca vreti sa adunati scoici, gasiti unele foarte frumoase, maronii, in zona de plaja refacuta, cea dinspre Acapulco. Noi ne imbogatim in fiecare an colectia. In afara de plaja, in Eforie Nord s-a refacut si zona de promenada de pe faleza, acum sunt foarte multe banci, peste tot cosuri de gunoi. Acolo stateam seara si beam bere sau vin cumparate din supermarket, privind marea. La final de mai era setul de pustiu, pariez pe multa animatie in sezon.
Ce cheltuiala doare cel mai tare pe litoralul romanesc?
Fara nici o umbra de indoiala, cea mai aiurea cheltuiala si singura de care ma doare inima este transportul. Costul unei calatorii cu trenul Bucuresti-Constanta este de aproximativ 50 de lei (deci 200 de lei pentru 2 persoane dus intors) si asta cu biletele cumparate din timp si cu ceva reducere pentru plata cu cardul online. Mi se pare mult la numarul de kilometri existenti si din aceasta cauza este greu spre imposibil sa ne permitem si genul acela de mici escapade de weekend care sunt atat de bune la incarcat bateriile. Microbuzul si el are tarife similare si sunt convinsa ca se intampla datorita destinatiei, nu de alta, dar am batut tara in lung si in lat ani de zile cu microbuzul si am avut ocazia sa constat ca pe alte trasee, chiar mai lungi (gen Bucuresti-Iasi sau Bucuresti -Sibiu), tariful este mai mic. Singura sansa de a face o economie serioasa in acesta directie ar fi sa ai o masina cu un consum mic si sa pleci la drum cu inca doua persoane, impartind cheltuielile legate de transport.
Cam astea au fost impresiile unei saptamani pe litoralul romanesc. Am cheltuit in total, cu tot cu drum si cazare, in jur de 1500 de lei, fara a lua in calcul si tigarile, pe care l-am avut de acasa.