Sunt doua zile de cand nu am mai scris si trei de cand nu am mai scris ceva ca lumea si acum, cand o spun, simt ca imi iese precum celor care vin in fata, la intalnirile alcolicilor anonimi, sa spuna: Sunt X si nu am mai baut de nu stiu cat timp. Cred ca in primele zile in care nu consuma si ei au aceeasi frustrare ca si mine acum. Nu mandrie, ci frustrare ca nu se pot lasa prada tentatiei.
Nu am mai scris pentru ca am stat sa citesc, nu carti, ci bloguri si am gasit atatea lucruri frumoase si mi-au aparut din senin atatea idei si ganduri de impartasit, incat aveam nevoie de putin timp cat ele sa se aseze in mine si sa se decanteze si sa fiu sigura ca vorbesc cuvintele mele si nu ale lor, celor pe care i-am citit.
De obicei cand ma asez la calculator, o fac fie ca sa scriu, fie ca sa invat ceva de la cei pe care ii citesc. Cel mai des caut sa invat aspecte tehnice, astea-s momentan partile care ma pun cel mai mult in incurcatura si tot de obicei sfarsesc prin a citi. Mai intai popesesc pe un blog din cele pe care le am adaugate la mine. Acolo, nu citesc numai articolul, ci si comentariile la el si cand gasesc unul care imi merge la inima, ma duc catre casuta autorului de comentariu si explorez. Si gasesc vreun articol care imi place, il citesc si apoi comentariile si tot asa mai departe, deschid file de internet dupa file si savurez. Si ma simt cumva in afara timpului a spatiului. Asa mi se intampla in copilarie, cand ma puneam mama sa imi fac curatenie in camera si eu incepeam cu stersul prafului in biblioteca mea si scoteam, nici nu stiu cand, o carte si ma asezam pe covor si citeam si citeam pana cand intra ea sa vada ce fac, nedumerita de atata liniste. Uitam de tot. Uit si acum. Se face pranzul, nu am nimic de mancare in casa, Mr SF a facut deja un pic de ordine, a intins rufele si acum butoneaza telecomanda cu o figura usor infometata.
Si atunci da, am un sentiment acut de vinovatie, nu pentru ca mi-am lasat barbatul nemancat si ca nu petrec nici macar cateva ore cu el in weekend, cand se presupune ca avem mai mult timp amandoi, ci pentru ca ma simt atat de bine, atat de eu, citind sau scriind pe blog. Iar cand cineva ma intreaba ce faci in weekend, nu reusesc sa spun nimic, pentru ca stiu ca raspunsul risca mult sa primeasca niste sprancene dezaprobatoare ridicate. Si nu am timp sa ma las judecata de nimeni.
