Citeam, acum vreo doua zile, amanunte despre o campanie centrata pe un card de asistenta rutiera in care targetul, avand in vedere ca se apropie 1 martie, este femeia. Dincolo de ideea in sine care pe mine, in calitate de fost posesor de autoturism, ma pasioneaza mai putin spre deloc, mi-a atras atentia declaratia organizatorilor, care spuneau ca isi doresc sa atraga atentia asupra faptului ca barbatul din viata unei femei are un rol diferit. M-a umflat rasul. Nu, serios, are you kidding me? Ce dezamagire pentru reprezentantele sexului frumos (si uneori slab, norocoasele dracului) care traiau linistite cu gandul ca au gasit in sfarsit o utilitate, (cea de depanator auto) pentru barbatul care le umple casa, viata si patul.
Stateam apoi si ma gandeam, deviind de la subiect, lucru care in ultima vreme a devenit ocupatia mea favorita, ca femeia si barbatul sunt animale ale caror creiere, ca mecanisme in sine, functioneaza total diferit. Asta nu inseamna neaparat ca unul e rau si unul bun, unul corect si altul gresit, inseamna pur si simplu altfel. Antagonic. Atat de diametral opus (de parca ar avea diametral asta termen de comparatie, iata ce inseamna exagerarea feminina) incat cred cu toata puterea ca, daca nu ar exista sadit adanc in noi instinctul de perpetuare a speciei, am fugi unul de altul ca dracu’ de tamaie.
De exemplu, atunci cand el, ingenunchiat de presiunea sociala pune (in sfarsit!!) mirifica intrebare care incepe cu “vrei sa fii…” si primeste emotionatul si previzibilul raspuns, masinaria infernala care locuieste sub coama/lipsa de par incepe automat sa se framante si sa arunce cu dileme existentiale: cu cat la suta va scadea numarul de seri petrecute la bere cu baietii? Oare asezatul colacului la WC provoaca, in timp, impotenta? Oare cum as putea acuza /inventa o alergie cu origini bizare pentru a scapa de ingrata si rusinoasa sarcina a dusului gunoiului?
Ea viseaza, fix in acelasi timp, la cai verzi pe pereti, toti albi si purtand mereu unul si acelasi print fermecat, la intinderi nesfarsite de rochii albe de dantela si matase si o armata de prietene pe margine, care ii arunca priviri sclipind de invidie. Armasarii cu pricina nu vor gasi de cuviinta sa coboare pe pamant decat dupa cel putin a douasutepaispea camasa calcata si a saizecisidoua soseta aruncata aiurea de el si stransa de manuta-idelicata, lucind inelar si (parca nu asa de) triumfator a verigheta.
Sau, tot de exemplu, cand una viseaza, cu o mana pe testul de ovulatie si cealalta pe cel de sarcina, la familie adunata in jurul mesei de sarbatori, casa, un caine si doi copii, baiat si fata, altul se intreaba cvasi-retoric cu cate numere la sutien si alungire in centimetri, gravitational vorbind, va afecta o sarcina perechea de airbag-uri a nevestei din dotare, pereche pe care tricoul de bumbac se mula pana acum, daca nu impecabil, macar oricum, multumitor.
Cand aud termenul de masina, ce a visurilor, ca realitatea e inca reprezentata stoic de mijloacele de transport in comun, ea se gandeste la o buburuza portocalie, rotunjita si dragalasa, cu un colant desenat in forma de labute de pisica pe portiera stanga, in timp ce el vede cu ochii mintii piese originale skoda.
Si cate ar mai fi! Plus bancurile aferente, seci sau nu, care incep de la pe pamant exista oameni si femei si pana la bancurile cu soferite sau blonde. As mai povesti, zau, cu voi, dar trebuie sa termin ciorba, fac lectii cu ala micu’, bagat o massina de rufe, plus un brat de ovaz de dus in grajd, pentru calul alb al Fat Frumosui personal, care momentan a atipit pe canapea.
