viseaza-in-continuareAm o vaga banuiala certa ca, pe masura ce inaintezi in varsta, e tot mai greu sa iti gasesti un barbat. Cei buni au fost deja luati de altele, mai atente si/sau mai prevazatoare, iar site-urile de matrimoniale gem de parasute care cauta sa vanda placere la diverse preturi, astfel incat doar cu greu ai putea convinge un tip ca lumea sa se inscrie acolo, ca sa ridice el cumva piata aflata in cadere libera.
Dupa ce am incercat totusi si varianta asta, nu de alta, dar ca sa ma conving, a venit o vreme in care m-am hotarat sa raman in vecii vecilor amin singura si neconsolata, ca ofertele pe care le gaseam ma tentau la fel de mult ca sexul oral dupa o masa copioasa sau ca un sarut frantuzesc nespalata pe dinti.
Niciodata nu am avut mai plenar sentimentul ca sunt complet idioata ca atunci cand primul barbat cunoscut acolo, dupa ce se dovedise si cult si educat si toate cele m-a intrebat daca nu  vreau sa incercam cyber sex, iar eu aveam de ales intre a fi nepoliticoasa si a-i raspunde ca oferta lui ma interesa la fel de mult ca anunturile de mica publicitate in ziarul Obiectiv Vocea Brailei, eu fiind de loc din Bucuresti si nemanifestand nici o intentie spre alta zona a tarii.
E mai usor sa iti mobilezi casa, decat sufletul, e infinit mai simplu sa gasesti un sifonier din lemn masiv la un pret acceptabil decat un partener din esenta tare de OM. Iar la o anumita varsta fie intri in panica, fie te resemnezi. Am cunoscut destule femei singure si disperate ca sa imi dau seama usor de asta, ba chiar, intr-o anumita perioada a vietii mele, era suficient sa ma uit in oglinda ca sa vad una. Dupa X si Y experiente as fi dat zece ani din viata pentru un pumn de iluzii, dar nu le-am gasit de vanzare nicaieri. Am tras concluzia ca, fie nu prisoseau nimanui, fie in buzunarul existentei mele nu mai existau acei zece ani – moneda de schimb pe care eram dispusa sa-o ofer si asta se vedea de la o posta.
Am gasit fericirea intamplator, cam la fel cum dai peste o moneda de 50 de bani intr-o haina pe care nu o mai purtasesi din toamna trecuta. N-am nici un merit pentru ca acum o am, asa cum nu aveam aproape nici o vina ca o pierdusem. Posed insa un noroc porcesc, pe care mi-l trambitez pe toate drumurile (blogurile), il agat in piept asa cum pensionarii veterani isi agata medaliile care pentru restul lumii nu inseamnau nimic, dar pentru ei echivalau cu o lume.

2 COMENTARII

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here