De ziua ta, tata…

emil laliciAzi ar fi fost ziua ta, scumpule. Nu a trecut nici un an de cand nu te mai am decat in amintire, nici un an in care poate s-au scurs vreo doua sau trei secunde in care nu mi-a fost dor de tine. Iarta-ma, tata, pentru secundele acelea, probabil ca eram prea ocupata sa-mi plang celelalte tristeti si am uitat de tine, am uitat ca peste noi doi a trecut in bocanci o moarte. O moarte in fata careia am stat mana in mana, stransi, dragule, intr-o sambata lumanarie. Era multa lume acolo, dar n-a trecut nimeni, n-a indraznit sa treaca peste ultima noastra clipa impreuna. Ne-au lasat singuri si clipa a curs si tu erai acolo cu mine pana cand deodata n-ai mai fost si eu nu mai stiu de atunci sa fiu toata.

De cand ai plecat nimic nu se intampla la fel in lume, tata drag. De cand ai plecat nu ma mai citeste nimeni cum ma citeai tu, nu imi mai spune nimeni puicuta, nu imi mai iarta nimeni greseli inca inainte de a le face. Ciudat, cand erai aici nu m-am simtit atat de indarjit carne din carnea ta, nu mi-a clocotit prin vine sangele unor sarbi mandri, ca acum, cand esti acolo. Cat te aveam parinte, ma mai simteam copil, acum cand te am inger, ma simt neputincios de batrana.

Imi spun in fiecare zi ca o despartire ca a noastra, de numai cateva zeci de ani nu ar trebui sa fie izvor de lacrimi. Dar nu plang pentru ca nu mai esti, plang pentru ca uite, azi am venit sa-ti aduc flori la piatra pe care ti-ai trecut numele si n-am stiut daca sa iti spun la multi ani sau altceva si daca ai fi fost aici as fi stiut ce se spune.
Tata, tata drag, daca mai sunt si alte vieti dupa asta, sa stii ca nici una nu merita sa fie traita daca eu nu ma mai nasc fiica ta din nou…

32 COMENTARII

  1. "Niciodata toamna nu fu mai frumoasa
    Sufletului nostru bucuros de moarte"

    Atat mi-a iesit in seara asta….si nici macar nu-mi apartin cuvintele, dar am primit permisiune sa le simt si eu….
    Lumea lui Lapte….am citit de 3 ori ce mi-ai scris…si n-am gasit inca un nume pentru ce simt. Fiinta olimpiana, cum de nu iti e tie frica sa te bagi in sufletul omului? De unde stii care portita, inchisa in nas pentru altii, se ve deschide doar la simpla apasare a mainii tale? De unde stii, stii tu bine…
    Uite, nu mai sunt buna sa scriu nimic nimanui in seara asta, in afara de tine. ma duc la culcare si o sa-ti datorez somnul meu lung din noaptea are a inceput…
    Multumesc.

  2. Puicuţă, uite, pentru nou născuţii din noi, nişte cuvinte mai vechi(n-am ştiut să nasc unele noi, mai ales că în cuvintele-ţi am găsit şi "morţii" mei)

    Motto:

    “Research has determined most people are happiest at 7:26 PM on Saturday night”

    Când m-am născut, am simţit întregul:

    întreg, pământul pe umeri,

    întreg, soarele în călcâie,

    întreagă luna, în podul palmelor.

    Lumea lui Lapte…

    Bine-ai venit, sugaciule! îţi strigă ferestrele,

    uşile se deschid şi ele, se vântură vizitatori,

    şi flori, multe flori.

    Pe urmă cald, rece şi plutire, multă plutire, mult albastru, multe braţe.

    E bine, pe nări intră, iese aer şi printre degete…

    Apoi, după un timp aerul se transformă în cuvinte binecuvântate: mama, tata.

    Pe urmă frate, soră, prieten, prietenă, iubit, iubită,

    unii dintre ei te lasă mai încolo fără aer, nu înainte să-ţi iasă dinţii.

    Biscuiţi, miere, mere, ceai…

    Palma făcută căuş si mirosind a orice,

    mirosul pielii altuia şi muzica, mai ales muzica…

    Apoi îndărătul ferestrelor se negociază iubiri,

    mai dă, mai lasă…

    ce se termină azi în ochii lui, începe mâine în ochii ei

    pe urmă întunericul,

    număratul stelelor,

    număratul treptelor,

    urcuş trist, coborâre veselă,

    poate invers,

    degetele de la picioare,

    fluxul sângelui,

    pe urmă iar mama, poate numai mama, poate numai tata…

    o pisică,

    un câine,

    şi aşa mai departe…trec, trece…

    O imensă energie nevăzută trezindu-se în tine,

    ca şi cum un râu ar curge prin tine pentru ultima oară.

    Apoi îţi zici că pentru orice lucru există clipă prielnică,

    clipa prielnică te-alege să vezi pentru ultima oară pe cineva anume,

    brusc, sec…

    Te ridici,

    te ridici din fotoliu,

    zaţul cafelei e încă cald,

    la revedere e alunecos, aruncă speranţă în urma ta,

    te urci în taxi, pe urmă în tren,

    îţi lipeşti faţa de fereastră,

    poate plouă, poate ninge,

    niciodată soare, ai observat?

    Departe…poate cea mai grea parte.

    În mintea-mi încă mai despic poduri în căutarea celor pierdute,

    plutirea-mi e şi ea bine-mersi, la taifas cu coada de mătură_

    uneori călăresc mătura pe deasupra unor păduri bizare_

    sunt zile când mă-nfrupt din plăsmuire până mă podideşte plânsul,

    zile când mă dor notele care nu m-au compus încă…

    Ca astăzi, ca noaptea asta, ca şi cea de ieri când nu-l ştiam pe azi.

    Dar nu stau toate în puterea noastră?

    Cu nebunia lunii,

    Cu năduşeala soarelui,

    Cu greutatea pământului…

    Cu puterea lui pentru ultima oară.

  3. Eu te-am culcat, eu te scol, Laliciule! 😛 Bună dimineaţaaa! Eu nu văd uşile închise niciodată. Văd, fie zidul, fie uşa întredeschisă. Eu sunt dona Chiota, văd floricele pe câmpii şi acolo unde nu-i decât beton armat.

    • Buna dimineata, dona Chiota! Hai sa trec eu la treaba si la aruncat cu ochii!
      Cat despre tine…revin la ceva ce spun eu des…frumusetea e in ochiul privitorului, in primul rand.

  4. Regăsindu-mi durerea printre lacrimile tale, mă-ntreb:

    De ce, când plâng
    Cu mine-şi scutură petala
    Şi crinul alb şi trandafirul,
    Şi-ntregul cer de stele
    păleşte-n triste lacrimi?
    O, triste rege!
    Ţi-e chipul alb şi rece
    şi mâinile de gheaţă!

    De ce, când plâng
    cu mine plânge-o lume-ntreagă?

    De ce nu mişti? Trezeşte-te,
    Zâmbeşte-mi şi dă-mi
    suprema mângâiere!
    Dar tu nu mişti,
    ci taci …
    Tăcere blestemată!
    Tu mi-ai adus şi vestea
    că scumpul rege moare
    sau … a murit …

    De ce, când plâng
    cu mine plânge-o lume-ntreagă?

    Dacă-mi permiţi, în acelaţi ton funebru, mai am o poezie pe care o ataşez durerii tale şi-a mele cândva:

    Era o noapte
    cu cerul – pată de sânge
    şi luna- palid chip de mort
    cimitirul – regat pustiu
    cu sicrie goale.
    Unde-s morţii?
    Pe alei, dansează
    în ritmul surd de clopote
    Mamă, unde pleci?
    Afară bate vântul,
    afară plouă.
    Mamă, unde pleci
    în miez de noapte?
    Nu vezi umbre ce păşesc
    în ritm de moarte?

    Şi-am rămas să privesc
    funebrul convoi
    ce-o ducea pe mama …

    În zori de zi
    pe-alei pătate
    de lacrimi şi sânge,
    am păşit.
    Vântul – glas de clopot
    cimitirul – regat pustiu
    cu sicrie-nchise.

    Unde-i mama?
    Un nume scris în marmură
    pe-o cruce nouă
    e-al mamei …

    Iertată-mi fie stângăcia versificaţiei de copil. Nu se ridică la nivelul sublim al comentatoarelor tale. De asta poate-au zăcut fără lumină aceste versuri, pe care acum am simţit nevoia să le împărtăşesc cu tine.

    • Nivelul tuturor comentatorilor mei, deci si tu, este acelasi: minunat, de nemasurat cu nimic si nici intre ei,al unor oameni care simt frumos si eu pentru asta ii apreciez in primul rand, pentru darnicia de a se risipi in cuvinte si pentru mine, pentru curajul de a-si trimite gandul in largul internetului catre mine, pentru bucuria de a-i sti aproape.
      Iti multumesc Antonela: gandurile frumoase fac toate cuvintele sa devina mari. Faptul ca le-ai pus aici e un gest de atata delicatete si compasiune si empatie si…drag, incat nu-mi gasesc bine cuvintele in a-ti multumi.

    • Multumesc, psi, pentru melodie. Mi-e dor si cateodata dorul asta impunge…Am simtit nevoia sa il pun aici, sa imi fie aproape…

    • Te pot crede. Cum sa nu te cred. Dupa ce s-a dus tata, m-am dus la mama, am strans-=o in brate si am spus: "te rog frumos ca, orice ai face, sa ai in vedere ca eu am nevoie de tine si ca nu ma simt in stare sa mai pierd pe cineva curand. Asa ca nu te grabi." Si ea mi-a raspuns : "Iti promit ca o sa fac tot posibilul". Poate sa para pueril, dar parca m-a mai linistit asta.

    • Dana, cat regret pierderea ta nu stiu daca ma poti crede. M-a ferit Dumnezeu si n-am pierdut pe nimeni drag vreodata, ma pregatesc insa, ca Eminescu sa invat si Ea, reaua, sa nu ma surprinda. Am doua"obsesii" in viata, Ea si cuvintele. Textul tau m-a emotionat.

    • te înţeleg, dana. te înţeleg… şi deşi tatăl meu mai este cu mine, iartă mâţul că nu spune mai mult decât acest cântec…
      pentru că doare.

  5. Plang si eu cu tine… Stiu ca nu foloste dar ii plang si eu pe ai mei odata cu tine. Nu le mai spunem "la multi ani"ci "Domnul sa-i aibe in paza Lui"! Ii tinem in amintire si ii poménim mereu si mereu… Gandul meu spre tine si spre toti céi ce isi plang parintilor!

  6. Mi-au dat lacrimile Dana. Dumnezeu sa-l ierte. Am o poza exact asa cu tatal meu, si el seamana cu al tau, si are si mustata si geaca de piele si burta si zambet bun…Imi pare rau de pierderea ta pe care nu o poate compensa nimic…

    • Ce frumos l-ai descris: "geaca de piele si burta si zambet de om bun". Iti urez sa te bucuri de al tau cat mai mult, daca il mai ai…si imi pare rau de lacrimile tale…

  7. Danutza draga, mi-ai inundat sufletul c-o tristete inimaginabila! Asa vorbe frumoase spuse din inima…sunt sigura ca tatal tau, acolo unde este, te vegheaza si te iubeste la fel de mult. Si daca e sa fie o alta viata tot fiica lui vei fi!

    • Anuska, nu am vrut sa te intristez, am vrut sa mai alin din tristetea mea si sa il pun aici, pe blog, sa il am aproape. Dar confirmarile tale imi fac tare bine si iti multumesc pentru ele.

  8. Draga Dana, te inteleg perfect. Stiu cum e sa te simti mai acut acum, decat oricand alta data, "carne din carnea lui". Tata a venit intr-o toamna, pe la inceput, cu parfumul unei copilarii pe vremea razboiului. crescut la tara, pus la muncile campului, pe la 16 ani, ajunge sa muneasca pe santiere iar la 24 de ani, mergea la facultatea de filozofie, cu tenisii gauriti in talpa. A fost un visator frumos si sursa mea de inspiratie. Am un singur mare regret, ca nu a citit niciodata ce scriu, nici acum, nici alta data, pentru ca scrisul meu a venit mai tarziu, dupa ce o alta toamna, cu o adiere de vant l-a luat. A ramas in urma lui parfumul de mere coapte, de struguri si podul casei plin de carti de filozofie. "Mami, bunicul a plecat si nu mi-a terminat de spus Povestea lui Harap Alb" mi-a spus fiul meu. Avea dreptate, dar eu stiam atatea povesti frumoase despre el si nu le-am uitat, desi au trecut de atunci multe toamne, 20 la numar.
    Eu ii spun "La multi ani!" tatalui tau, pentru ca el va trai vesnic in sufletul si constiinta ta, asa cum nu l-a cunoscut nimeni altcineva.

    • Nimerise la Spam, nu stiu de ce, de aiai nu l-ai vazut. Cum l-am gasit acolo l-am pus la locul lui de drept.
      Iti multumesc pentru confirmarea cu "La multi ani", asa am spus si eu si asa am simtit, ca el traieste totusi intr-un loc in care il vreau multi ani de acum incolo: sufletul meu.
      Intr-adevar, din ce povestesti, tatal tau a fost un visator frumos si a plecat repede, din pacate. Sunt sigura insa ca te citeste de unde este, de acolo cred ca are puterea de a citi cuvintele dininte de a fi puse pe hartie, imediat ce ele ies din suflet. Sa aiba viata vesnica in mintea ta, Gabriela draga!

  9. Danuta mea, dorul nu dispare niciodata, dar timpul ne invata cum sa traim cu el si cum sa ne bucuram de fiecare clipa fara a ne lasa coplesiti de acea durere surda ce nu vrea sa plece. Anul acesta s-au implinit 27 de ani de cand mi s-a trezit un dor ca cel despre care vorbesti aici. 🙁

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here