Decat cartofi. Pledoarie pentru Educatie.

scoalaBanc:
La aprozar, copilul cu 10 lei in mana:
-M-a trimis mama sa iau cartofi.
– De cat? intreaba vanzatoarea
– Da, decat cartofi! raspunde copilul.

Nu va cer sa va amuzati, nici eu nu ma amuz neparat, important este sa intelegeti ideea. Sau poanta, desi imi e cam greu sa o numesc asa, ca nu imi vine deloc sa rad altfel decat amar. Cei care n-au inteles nu stiu daca mai are rost sa citeasca in continuare. Sau, ma rog, poate sunteti obositi, va invit sa o luati de la inceput.

Jocul de cuvinte de mai sus ascunde o problema amara: o gramada de tineri din ziua de azi ies de pe bancile liceului si termina si o facultate, fara sa stie sa redacteze o cerere, fara sa reuseasca sa vorbeasca/scrie corect. Nu se pot nici descrie coerent.

Zi de zi si urechile si retina imi sunt zgariate, cu scrisul sau cu vorba, de cuvinte folosite aiurea, de ortograme maltratate, de sensuri chinuite, scalciate. La servici, pe strada, la televizor. Si nu pentru ca am fost eu profa ‘ de romana acum o suta unu ani. Acelasi lucru il simteam si inainte de a face meseria asta, inca de cand eram numai o pustoaica. Diferea, e drept, intensitatea. Asa de mult mi se inmultesc in jur exemplele si exemplarele ciudate, incat am tendinta uneori de a ma intreba, cu toata seriozitatea, daca nu cumva sunt eu defecta. Cica atunci cand doi iti spun ca esti beat te duci si te culci. Dar nu pot dormi, fir’ar sa fie. Nu pot.

Nu sunt o moralista, nu cred ca scoala care se face in Romania te pregateste prea mult pentru viata (ma refer in special la liceu aici, cu facultatea poate fi alta poveste, am sa o dezvolt subiectul cu alta ocazie), dar chiar nu inteleg cum poti termina X clase fara sa deschizi o carte, nu inteleg ce rost au mediatiile inca din clasa a 9- a ( practica ajunsa frecventa, dupa cum am auzit), nu inteleg asa de multe lucruri incat ma intreb cum am sa imi cresc copilul. daca mai intarzie mult, risc sa ma transform intr-o batranica incruntata care spune “hehehe, maica, pe vremea mea…”

Nu pot pretinde nimanui sa il citeasca pe Cicero in original, sa iubeasca simetria lui Caesar in “De bello Gallico” (colegii mei de liceu stiu ei bine ce spun) sau adoarma cu “Nunta in cer” a lui Eliade sub perna sau sa viseze pe replici din “Steaua fara nume” a lui Mihail Sebastian si nici sa imi ridice statuie mie pentru ca am facut toate astea. Nu cer nimanui sa fie ca mine. Pentru ca nici eu nu sunt la fel ca nimeni. Dar se poate va rog, sa nu mai aud in jurul meu: ” Am facut decat cutare lucru”. Daca vreti sa folositi un adverb restrictiv, folositi-l pe doar, iar daca il iubiti pe decat, iubiti-l DOAR in grup si folositi-l cu NEGATIE!

In fine, ca m-am infierbantat…De asta am hotarat sa lupt pentru Educatie, cu articolul Profa de pe Facebook, asa cum pot si stiu eu. Prin Iron Blogger si campania BlogalInitiative acum. Poate voi gasi si alte modalitati in viitor, blogul de fata chiar ma inspira. Si BlogalInitiative la fel.
Nu ma pretind talentata. Nu pretind ca uneori degetele nu imi aluneca pe taste, creand monstri. Multumesc celor care ma avertizeaza. Sunt recunoscatoare celor care au delicatetea sa o faca in mod elegant. Cum stie sa o spuna omulvaly, primul meu sustinator. Sunt placut impresionata de cei care, cu modestie, imi arata ca si ei pot gresi, ca sa nu ma mai simt mizerabil. Cum a facut-o Irealia, cu o clipa inainte de a-mi deveni draga. Constient insa, nu reusesc sa fac, nici in scris nici in vorba o greseala MAJORA. Nu pot sa fiu ca multi cei din jur. Nu pretind nici macar ca fac parte dintr-o elita. Pentru ca nu e asa. Vad numai ca suntem din ce in ce mai putini. Si mai tristi.