Dependenta de blog

blogBuna, numele meu este Dana Lalici si sunt dependenta de blog.
Am multe alte metehne de care ma simt agata ca un purice de blana cainelui si nu imi pasa sa scap de nici una, indiferent ca lumea zice ca mi-s nocive. Si fumez o tigara in timp ce scriu asta, asa, ca sa intelegeti mai bine si neuronii sa se aprinda mai cu foc. Imi pastrez metehnele pentru ca imi fac bine sufleteste…si uneori exagerez. Exagerarea imi face bine, in final, pentru ca imi da o lectie pe care nimeni nu mi-ar putea-o da, m-am incapatanat mereu sa nu invat din lectiile altora, sa astept cu fruntea pregatita propriul meu prag de sus.
Si a venit acum cateva seri pragul meu. Sub forma unui joc tampit pe Facebook, Candy Crush, pe care am click-ait cu pasiune si fara mila pana la ore mici din noapte. Asta in loc sa scriu pe blog, in conditiile in care am vreo 10 articole in draft, vegetand intr-o faza tranzitorie oarecare intre idee si aproape realizare. Si atunci am inteles: am nevoie sa ma si relaxez.
Un val de reactii in partea de blogosfera in care ma invart m-a determinat sa scriu despre asta. Iuliana face franc diferenta intre a avea un blog si a fi sclavul lui, Vienela se revolta impotriva celor trei stapani ai sai, Sonia dezbate in timp ce joaca Nu te supara frate. Fetele astea cauta un echilibru si eu le impartasesc parerea . Avem nevoie de moderatie.
Marturisesc ca nu prea stiu sa ma relaxez. Am de reparat o multime de prostii facute in ultimii ani,  am nevoie sa arunca o galeata de succese peste suma de alegeri gresite care m-au intovarasit o perioada si pentru ca vreau totul si il vreau acum, mi-am interzis relaxarea. Dar si interzicerea este o alegere gresita. La naiba, nu pot sa cred ca tocmai Candy Crush m-a facut sa realizez asta. :)Pe de alta parte, recunosc ca imi permit acum sa ma relaxez. Mi-am gasit drumul si numai timpul poate face mai mult decat am facut eu in ultimele 5 luni: am crescut 4 copilasi, pe unul il iubesc de nu mai pot, caci e construit dupa chipul si asemanarea mea, ceilalti trei par ca vor raspunde multumitor scopului pentru care au fost nascuti.
Asa incat, am de gand sa ma relaxez, ceea ce va doresc si voua. Nu stiu inca exact cum o voi face, dar pentru voi, dragii mei dragi care ma cititi, declar urmatoarele:

  • Daca nu comentati la un articol al meu, am sa imi imaginez totusi ca l-ati citit sau ca il veti citi in urmatorul cincinal si zau ca nu ma deranjeaza chiar daca il ratati, pentru ca daca voi nu spuneti nimic, eu nu  raspund nimic si uite cum castigam noi timp 🙂
  • Din cand in cand am sa las pe la voi un comentariu tampit, in care va urez o zi bun, pur si simplu pentru ca vreau sa va las un semn al trecerii mele si nu am altceva nimic inteligent de zis, nimic care sa completeze cu ceva ce ati zis voi pe-acolo.

Povestea asta cu bloggingul trebuie sa fie una frumoasa, nu chinuitoare…si pana la urma parca uneori suntem victima propriului nostru succes, atunci cand timpul ne goneste de la spate.Asta pentru ca nu stim noi sa il gestionam.

Imi e drag ca va am, nu imi e teama ca v-am pierdut daca nu mai apareti o perioada. Sau daca o faceti mai rar la modul vizibil. Stiu ca imi ramaneti aproape pe termen lung. Avem o relatie matura, in fond Ne permitem sa nu mai stam chiar bot in bot, nu?  🙂

 

18 COMENTARII

  1. Bravo, Dana, pentru articol! Si succes si tie in gasirea echilibrului si a moderatiei 🙂
    Facem parte, se pare din aceeasi categorie: nu invatam decat din greselile proprii.

  2. Bună, sunt Sonia și sunt APROAPE dependentă. Ai scris cu umor despre lucruri serioase. Cred că asta începe să ne lipsească când ne agățăm cu disperare de ideea de succes în blogging. Umorul. Și atitudinea relaxată.
    Povestea merge mai departe, depinde numai de noi dacă e una frumoasă sau dacă după colț ne pândește Lupul cel rău sau Baba cloanța.
    Felicitări pentru articol!

  3. Se pare că şi eu am ajuns destul de dependent! Dar, deocamdată nu sunt pregătit să vorbesc! 🙂
    Ce aveţi fraţilor (pardon! …surorilor)? De abia m-am încins şi eu, şi acum citesc numai de relaxări…

  4. Eu am ajuns la faza asta cu relaxarea de ceva timp. Numai ca nu v-am anuntat 😉 :)) E drept, sunt ceva mai veche prin peisaj.
    Dana, prietenii sunt aceia cu care daca te intalnesti dupa luni de zile discuti ca si cand te-ai fi despartit de ei ieri. 🙂

  5. Sunt Vienela si dependenta mea este atat de grava, incat in ziua in care am promis solemn ca voi respecta un program, pentru a-mi lasa timp si pentru altceva, am stat pe net pana la 1 noaptea. A doua zi, adica astazi, am stat la calculator 12 ore (pana in acest moment), timp in care am scris 4 articole si… cam atat, ca sunt epuizata si nu ma pot concentra la nimic. Mihai ma ameninta ca imi taie netul daca nu ma odihnesc atat cat as avea nevoie. :)))
    Acum am mai baut o cafea si am inceput sa colind pe la prieteni. Sa vedem cat rezist. :)))

  6. Eu sunt Maya. Nici nu stiu daca sunt dependenta de blog, dar stiu ca sunt dependenta de scris. Scriu in gand, scriu pe servetele, scriu in agenda, scriu pe-o coaja de cartof. Scriu si apoi transcriu dand nastere unor vise ce flutura liber pe crengi de copac.O vreme nu mi-a pasat daca place sau nu place ce scriu. Acum imi pasa pentru ca am vazut ca unele suflete se regasesc printre randuri si eu le gasesc in mine ca o completare. Asa te-am gasit pe tine si pe alti multi dragi, de aici din lumea blogurilor. Acum nu scriu numai pentru mine, scriu si pentru tine, si pentru ea, pentru ei si El. Va sunt datoare pentru ca imi completati golurile cu bucati din voi.

  7. Aproape de dependenta sunt, daca scriu cu atat mai mult vreau, mai ales daca vad ca am si spor. Dar si cand am alte treburi nu-i duc dorul. Ma mai trezesc sa spun asta ar fi buna de mentionat pe blog :))
    O perioada am avut parental control pentru ca nu reuseam sa dorm 😀

  8. Când dependența mea devenise demnă de un program intens de dezintoxicare, am murit. Virtual. Și-am înviat după un an. 🙂 Cred că mai am 8 vieți, ca pisica. 🙂

  9. Sunt dependentă de multe lucruri, de ce n-aş fi şi de blog? Dar am nevoie de odihnă aşa că mai sar şi peste. Un lucru nu aş face: promisiuni. Nu! Indiferent ce se va întâmpla cu mine, vă ţin la curent! Dar chiar Candy Crash, măi, Dana?

    • Am scris cu vreo sase luni in urma un articol pe un alb blog despre asta….si atunci ma miram. E un mod de relaxare, nu ma tine mult…:)
      De fapt, acum, dupa ce am ajuns pe la nivelul 50 incep sa ma satur…;)

  10. Nu mi a placut sa fiu depenta de mimic niciodata de aceea in tot CE FAC imi IAU liberate due a renunta cand e necesar. Pentru relax are si deconectare vara pasta am ales picturà.orice numai butoane sa nu aiba. Scz incoerenta pls scriu we pe tableta si constant ca e un cosmar, deci mai nine pictez, zau. Dar macardde citit mai pot citi.

  11. Am cam trecut de momentul acela in care imi pasa ce simte/crede/ cineva si cu toate astea as putea scrie macar odata pe luna un articol in care sa explic ce simt fata de blog, vizitatori si cum imi distribui eu vizitele.

    Mi_am dat seama ca daca nu reusesc sa ajung la acel liman in care sa pun dorintele mele pe primul plan , nu am cum sa scriu texte bune care ma reprezinta. Sunt fericita ca pana acum am reusit sa fac lucrul asta fara sa ii jignesc pe vizitatori in mod …vizibil . Cat despre anumite reguli nescrise ale bloghingului, functionez total aiurea, ca multi altii 🙂

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here