Buna, numele meu este Dana Lalici si sunt dependenta de blog.Am multe alte metehne de care ma simt agata ca un purice de blana cainelui si nu imi pasa sa scap de nici una, indiferent ca lumea zice ca mi-s nocive. Si fumez o tigara in timp ce scriu asta, asa, ca sa intelegeti mai bine si neuronii sa se aprinda mai cu foc. Imi pastrez metehnele pentru ca imi fac bine sufleteste…si uneori exagerez. Exagerarea imi face bine, in final, pentru ca imi da o lectie pe care nimeni nu mi-ar putea-o da, m-am incapatanat mereu sa nu invat din lectiile altora, sa astept cu fruntea pregatita propriul meu prag de sus.
Si a venit acum cateva seri pragul meu. Sub forma unui joc tampit pe Facebook, Candy Crush, pe care am click-ait cu pasiune si fara mila pana la ore mici din noapte. Asta in loc sa scriu pe blog, in conditiile in care am vreo 10 articole in draft, vegetand intr-o faza tranzitorie oarecare intre idee si aproape realizare. Si atunci am inteles: am nevoie sa ma si relaxez.
Un val de reactii in partea de blogosfera in care ma invart m-a determinat sa scriu despre asta. Iuliana face franc diferenta intre a avea un blog si a fi sclavul lui, Vienela se revolta impotriva celor trei stapani ai sai, Sonia dezbate in timp ce joaca Nu te supara frate. Fetele astea cauta un echilibru si eu le impartasesc parerea . Avem nevoie de moderatie.
Marturisesc ca nu prea stiu sa ma relaxez. Am de reparat o multime de prostii facute in ultimii ani, am nevoie sa arunca o galeata de succese peste suma de alegeri gresite care m-au intovarasit o perioada si pentru ca vreau totul si il vreau acum, mi-am interzis relaxarea. Dar si interzicerea este o alegere gresita. La naiba, nu pot sa cred ca tocmai Candy Crush m-a facut sa realizez asta. :)Pe de alta parte, recunosc ca imi permit acum sa ma relaxez. Mi-am gasit drumul si numai timpul poate face mai mult decat am facut eu in ultimele 5 luni: am crescut 4 copilasi, pe unul il iubesc de nu mai pot, caci e construit dupa chipul si asemanarea mea, ceilalti trei par ca vor raspunde multumitor scopului pentru care au fost nascuti.
Asa incat, am de gand sa ma relaxez, ceea ce va doresc si voua. Nu stiu inca exact cum o voi face, dar pentru voi, dragii mei dragi care ma cititi, declar urmatoarele:
Asa incat, am de gand sa ma relaxez, ceea ce va doresc si voua. Nu stiu inca exact cum o voi face, dar pentru voi, dragii mei dragi care ma cititi, declar urmatoarele:
- Daca nu comentati la un articol al meu, am sa imi imaginez totusi ca l-ati citit sau ca il veti citi in urmatorul cincinal si zau ca nu ma deranjeaza chiar daca il ratati, pentru ca daca voi nu spuneti nimic, eu nu raspund nimic si uite cum castigam noi timp 🙂
- Din cand in cand am sa las pe la voi un comentariu tampit, in care va urez o zi bun, pur si simplu pentru ca vreau sa va las un semn al trecerii mele si nu am altceva nimic inteligent de zis, nimic care sa completeze cu ceva ce ati zis voi pe-acolo.
Povestea asta cu bloggingul trebuie sa fie una frumoasa, nu chinuitoare…si pana la urma parca uneori suntem victima propriului nostru succes, atunci cand timpul ne goneste de la spate.Asta pentru ca nu stim noi sa il gestionam.
Imi e drag ca va am, nu imi e teama ca v-am pierdut daca nu mai apareti o perioada. Sau daca o faceti mai rar la modul vizibil. Stiu ca imi ramaneti aproape pe termen lung. Avem o relatie matura, in fond Ne permitem sa nu mai stam chiar bot in bot, nu? 🙂
