Incepusem intr-un articol anterior despre divort sa va dau detalii despre acest subiect, despre divortul prin acord si divortul fara acord ce si cum se face. Vorbesc din experienta si nu ma dau desteapta nevoie mare. Dar as fi vrut sa stiu niste lucruri de la inceput, nu ca mi-ar fi schimbat hotararea, dar as fi fost mai abila in situatia de fata.
As vrea sa spun inca de la inceput ca in cazul unui divort fara copii si fara partaj te poti descurca de unul singur, dar recomand totusi sa iti cauti un avocat. Te scuteste de multa cheltuiala energetica, te scuteste sa te simti a nimanui, neputincioasa, nestiutoare….dar te costa. Nu stiu cat, dar daca ai banii aia de dat….merita.
Daca totusi optezi din cine stie ce obscur-financiar motive pentru reprezentarea de un singura, iata mai jos cam cum poate sa decurga.
Ramasesem la momentul in care te infatisezi la instanta de judecata pe raza careia ai domiciliul si iti inregistrezi actiunea. Tanti de acolo iti da un numar de dosar, numarul de complet de judecata si un termen. Amandoua sunt de notat. Cu termenul ca sa stii cand te prezinti pentru reprezentatia din categoria “In lumea circului”, iar cu numarul ca sa poti afla de pe internet ceva vesti despre actiunea ta (pe postal.just.ro, poti cauta dupa judet/sector si vezi in ce stadiu se afla cauza). Daca ai uitat numarul sau termenul, tot pe net poti sa iti resuscitezi memoria, la portalul mai sus-amintit, se poate face cautarea inclusiv dupa nume.
La data mult asteptata, vii la aceeasi judecatorie (ora 8.30) , afli sala la care se distreaza completul tau. La intrarea in sala vei gasi un panou cu dosarele din ziua respectiva. Iti cauti numarul si il tii minte. Poti intra in sala in intervalul 8.00-8.30, grefierul este acolo si daca doresti poti sa iti examinezi propriul dosar pe care il obtii lasand la schimb buletinul. Nu ai voie sa iei sau sa depui nimic la el, poti numai sa il vezi si nu trebuie sa parasesti sala cu el sub brat. Eu l-am luat si am aflat din dosar ca actiunea fusese anuntata catre sotul meu la adresa corecta, ca nu fusese gasit acasa si ca i se lasase in usa instiintarea cu pricina. Apoi am inapoiat dosarul grefierului si mi-am recuperat buletinul.
Dupa intrarea judecatorului si a grefierului in sala, mai marele curtii intreaba daca exista cauze pentru amanare. In situatia respectiva se afla de exemplu dosarele incomplete, cauzele in care una din parti nu s-a prezentat si era nevoie neaparat sa apara sau diverse alte situatii ( pe care nu ma straduiesc sa mi le amintesc, ca nu au importanta pentru subiectul de fata), care in teorie ar trebui sa fie putine, in practica pot sa fie o treima din cele de pe lista de la usa. Si se discuta amanarile o ora, doua trei, in cazul meu a fost de fiecare data pana la pranz. Dupa ce se termina amanarile (ala e momentul in care trebuie sa fii neaparat in sala, daca nu vrei sa ajungi aqcasa de la tribunal direct la o cina tarzie) judecatorul intreaba ce cauze sunt in sala si atunci trebuie sa iti strigi numarul (acela pe care l-ai memorat de pe panoul de la intrare) si el sa il noteze. Cand le termina de notat le ia in ordinea numerelor de pe tricou.
In cazul meu reclamanta (povestitoare) era in sala, paratul nu. Mai dispuneam de un martor, adus degeaba in prima faza. Cand mi-a venit randul, judecatorul a vrut sa se faca re-instiintarea paratului in privinta actiunii, ca, vezi doamne, nu ar fi fost adresa buna. Eu am dat adresa pe care sotul meu o avea in buletin, alta decat cea comuna si nu am avut inspiratia sa aduc si o copie de buletin de-a lui, cu care as fi adeverit ceea ce spuneam si in actiune si credeam si cu tot sufletul: ca il doare fix in dos de casnicia asta. Mai ales ca stiam exact ca i s-a adus la cunostinta divortul. Neavand alt argument in afara cuvantului de onoare, judecatorul mi-a amanat cauza si a refuzat sa imi audieze martorul, cat sa scape si el de o grija si sa nu se mai tarasca pe drumuri inca o tura. Mi-a dat termen din octombrie pana in ianuarie, din noua aceeasi poveste, ca divorturile fara copii sunt minimum de urgenta pe orice lista de prioritati din lume in afara de a mea, bineinteles.
La al doilea termen, din nou distractia cu numarul de ordine, cu amanarile, cu lista celor prezenti. Cand mi-a venit randul, recunosc, tremuram ca o frunza. Aveam in fata o judecatoare, o femeie si inca una careia ii nutream o simpatie dupa modul in care vazusem ca investigase cauzele dinaintea mea, dar ea avea puterea de a taia un lant invizibil care ma lega de un nume si un statut care-m devenisera nesuferite. Asadar, tremuram, cum spun. M-a chemat, nu m-a intrebat mare lucru (paranteza, am uitat sa precizez ca de fiecare data cand ajungi in fata instantei cu cauza la judecata, trebuie sa prezinti grefierului cartea de identitate), mai mult s-a uitat pe ceea ce scrisesem in actiune. M-a intrebat de martor, l-am adus. O purtasem pe drumuri pe biata maica-mea, care avea ghinionul sa fie vecina de palier cu mine si cu caminul conjugal. Draga mea martora a jurat cu mana pe Bibilie sa spuna adevarul, judecatoarea i-a pus cateva intrebari, menite sa aduca amanunte suplimentare apropo de cauza judecata, m-a intrebat pe mine daca vreau sa o intreb ceva. Nu voiam, asa ca grefiera a pus mana si a consemnat, dupa dictare, ce declarase mama, apoi a pus-o sa semneaze declaratia.
Ca o concluzie, judecatoarea m-a intrebat ce solicit. Am raspuns cuminte, cum repetasem in gand de cel putin un milion de ori: “solicit desfacerea casatoriei si revenirea la numele purtat anterior casatoriei”. O alta paranteza: putin imi pasa din vina cui se desfacea. Pot sa accept ca dreptatea e la mijloc, pot sa accept cam tot ce va trece prin minte, numai sa ma vad divortata mai repede, dar onorata instanta m-a lamurit usor enervata ca factorul timp (la care eu tineam asa de tare) nu conteaza in justitie, esential este adevarul si ca trebuie sa spun clar si raspicat ce cred eu, profund subiectiv. Eu profund subiectiv credeam ca ar trebui sa-l ia mama naibii pe cel de care ma legasem cica pe viata si pe mine odata cu el ca proasta mai fusesem. Aceasta optiune personala mi-am exprimat-o cerand desfacerea casatoriei din vina lui. Daca ar fi venit sa ma ajute sa grabim demersul, acceptam ca sunt vinovata inclusiv de foametea din Somalia. N-a fost sa fie, cauzele foametei inca se mai studiaza!
Finalul apoteotic care mi-a adus lacrimile in ochi a fost atunci cand am auzit: “Prea bine, retinem cauza in pronuntare”, minunate cuvinte, care insemnau pe romaneste ca nu imi mai dadea un nou termen si ca urma sa se ia hotararea. Care hotarare a fost luata peste 3 saptamani, am vazut asta pe net, pe portalul de care tocmai v-am povestit.
Am asteptat pana la finalul lunii mai (din ianuarie, notate bene!) ca hotararea sa imi ajunga acasa. Din ziua in care ajunge, se numara alte 30 (termen de recurs) si in a 31-a, daca nu s-a cerut recursul (iar verificare pe net) se merge la tribunal pentru a cere legalizarea hotararii devenita definitiva. Inca nu am facut asta, dar daca totul merge bine, la inceput de iulie 2013 sunt divortata; depunerea actelor de divort: 14 mai 2012, de ziua mea.
Inchei aici povestea unui divort in Bucuresti.
Repet ce am mai spus si la articolul anterior: daca este cineva care simte nevoia unor amanunte suplimentare, poate sa imi scrie pe mail sau ca un comentariu la aceasta postare. Nu ma dau desteapta, daca eram nu ajungeam la divort; dar, pentru ca am ajuns totusi….macar sa ii invat si pe altii cum se face.
