Esecul este cheia succesului: fiecare greseala ne invata ceva

castigator
Sunt puternica? As vrea sa fiu puternica…

Prima oara am baut pe aproape de majorat. Da, exact asa de copil cuminte am fost…cel putin pana la un punct. Am inceput cu vodca, era la moda printre liceeni la vremea aia, asta insemnand acum 20 de ani, cand Romania abia scosese nasul in Occident dupa revolutie si Stalinskaya tocmai se lansa la noi in tara. Mi-a placut: un pahar de alcool m-a facut indrazneata, m-a incurajat pe mine, care nu indraznisem sa-mi scot pana atunci prea mult capul dintre umeri, sa imi spun cu voce tare si clar parerile si culmea, ceilalti ma ascultau. Senzatia era ametitor de placuta. Din seara aceea de demult mi-am dorit sa ma construiesc in asa fel incat sa devin mereu, nu doar putin incurajata de bautura, femeia aceea  stapana pe ea, dreapta si puternica, femeia care stie exact ce vrea de la viata, care respira ordine si echilibru prin tot ceea ce face. N-a fost asa, sau, cel putin, n-a fost asa din prima.

Am facut greseli. Multe. Si am platit pentru toate.

Sunt puternica. Trebuie sa fiu puternica!

Esti o carpa, nu valorezi nimic – am auzit in toti anii relatiei mele, transformata necugetat in prima casnicie, exact in felul asta formulat si inca in vreo zece alte moduri, pe care nu le redau aici, ca hartia asta, chiar virtuala, nu le suporta. Asa cum eu nu am suportat clipa in care abuzurile nu au mai fost numai verbale si emotionale, ci au devenit fizice. Am avut un declic atunci : m-am vazut ca intr-o oglinda, intr-o secunda, una singura, lunga si dureroasa si am inteles ca devenisem exact asa cum imi spunea el ca sunt : o carpa.

Nimerisem peste un psihopat si nu folosesc termenul in sensul jignitor, ci in cel strict medical. Nu o spun eu, au spus-o unii care au facut studii serioase inainte de un asemenea verdict. Am stiut aproape de la inceput ca ceva nu e in regula cu el, dar totusi nu am reusit sa stau deoparte. Voiam sa ma marit, imi ticaia prostul ala de ceas biologic si presiunea sociala ma apasa in tample ca o migrena, ca trecusem de 30 de ani si tot singura eram.

A fost greu sa divortez de el. Greu pentru ca ma apasa gandul ala cu « ce va zice lumea », ca lumea il vedea bun si bland si glumet, cum era, de fapt, cu toti. Cu toti in afara de mine.  Si, presupunand ca ar sti adevarul, ar spune tot lumea aia ca am fost proasta, ca trebuia sa stiu mai bine, sa vad si sa nu ma bag. Dar m-am bagat.

A fost greu pentru ca a trebuit sa imi refac toate actele pe care viitorul meu fost sot mi le luase, tocmai ca sa ma impiedice sa fac oficiala despartirea noastra. Greu pentru ca nu am angajat un avocat, ca nici bani de unul nu aveam, m-am dus singura sa-mi spun povestea in fata Instantei si, cu toate termenele, despartirea cu acte a durat aproape un an. Si, in sfarsit, a fost greu pentru ca era o ratare, inca una, care ma apasa. Parintii mei esuasera in casatoria unul cu altul, iar eu nu imi propusesem in viata cariera, nu bani, ci familie sa am. Si uite, nici atat nu mi-a iesit. Nu din prima. Cu mintea de acum stiu ca incercarea asta dubla – cu casnicie si divort – m-a slefuit, m-a facut sa vad altfel lucrurile si sa apreciez altfel oamenii, sa fiu mai putin superficiala, sa privesc in profunzime, sa evoluez. Imi amintesc ziua in care am plecat de acasa catre tribunal, sa depun actele de divort, chiar de ziua mea era: in clipa in care am inchis usa casei in urma mea mi-am spus “Sunt puternica. Trebuie sa fiu puternica!

In seara aceea am baut cu sete, am baut vodca. Curata, clara, ca o lama fierbinte, fluida si aromata, bautura imi cobora pe gat si se oprea in stomac. Luasem un pahar inalt si apoi m-am gandit ca daca il umplu cu alcool nu ma mai ridic de jos. Un strop de tabasco, suc de rosii, putina lamaie, gata cocktailul, un bloody mary, bloody, da, ca afurisit de sangeranda mea inima, Doamne, ce bine i s-a potrivit vodca aia atunci ! Stalinskaya era in cauza, cea care, fata de vremea majoratului meu, evoluase, castigase teren. Citisem ca aproape jumătate din vodca ce se consuma in baruri, cluburi si restaurante apartinea acestei marci. Eu nu de asta o cumparam insa. O cumparam pentru ca gustul puternic, de neconfundat si cu sloganul ala al ei «Pentru cei puternici» parca se amestecau, deveneau adevaratul cocktail si impreuna ma faceau sa ma simt mai bine cu mine. Si pentru aripile deschise de pe sticla, aripile care voiau sa inspire pe fiecare in parte sa avem puterea, increderea si curajul de a ne ridica si de a ne atinge visele.

bloody-mary

Sunt puternica. Stiu ca sunt puternica.

Nu e greu sa fii puternic atata timp cat realizezi de e anume iti e teama. Si dupa ce realizezi, privesti teama aia in fata, o iei in pumni, o descompui si o absorbi, intre tine si ea e o infruntare si stii ca daca nu o sugrumi tu, atunci, vei fi tu cel care nu va mai putea respira. Eu am facut-o. E adevarat, daca ma uit in urma vad mai multe esecuri de neuitat decat succese cu care sa ma laud. Dar, de la un punct, esecurile pe care le depasesti, peste care pasesti cu capul sus, devin victorii.

Al doilea sot al meu este un om absolut normal, dar stiti voi ce impresionanta, ce importanta, ce nemaipomenit de frumoasa este normalitatea ?

La inceput, ii multumeam de fiecare data: cand spala vasele, cand ma intampina cu un zambet – si numai asa stia sa ma intampine-, cand eram obosita si tracasata si pusa pe cearta, iar el ma lasa in pace pana imi reveneam….cand greseam si el nu evidentia greseala, ci revenirea. Ii multumeam si imi respingea vorbele: nu trebuie sa imi multumesti, nu fac nimic special. Traiesc si eu aici in casa, suntem doi in casnicia asta, e normal sa o fac, sa fie asa. Si avea dreptate. Omul asta minunat si incredibil de bun m-a ajutat sa descopar normalitatea si odata cu ea, a adus echilibru in sufletul si in viata mea. Mai multumesc si acum, dar nu numai lui. Azi multumesc sortii care mi l-a scos in cale.

Ieri, de exemplu, a fost o super zi. Dupa ce de aproape doua luni si eu si el lucram in nestire, cate 7 zile pe saptamana, sambata asta am fost liberi si m-a luat de mana si am plecat la Piata Obor. Fara nici o treaba, pur si simplu sa cascam gura la targ. Ne-am plimbat de mana printre tarabe, am comparat preturi, ne-am sfatuit ce fel de carne o sa cumparam de Craciun, am cumparat doua cescute noi de cafea de la o pravalie ieftina si o bucata de slanina afumata de la asa-zisii sibieni. Si ajunsi acasa, am taiat slana si ceapa si am baut un paharel impreuna. Stalinskaya din nou, ca tuica nu ne place. Vodka a alunecat fierbinte si tot fierbinte, cu dor, gura lui s-a asezat pe a mea. Iar cand sarutul s-a sfarsit si am deschis ochii, victoria din de sub gene a fost aceeasi cu a lui. Victoria celor puternici.vodka

De-a lungul timpului, am ascultat sfaturile celorlalti, dar de invatat cu adevarat, am invatat numai din propriile mele greseli. Esecul este, de fapt, cheia succesului: fiecare greseala iti da o lectie pe care nu o uiti. Sunt oameni care, pe drumul vietii, te ghideaza, oameni cu care te intalnesti pentru ca e scris sa joace un rol in piesa ta, dar greselile sunt, de fapt, cele care aduc contributia esentiala in construirea personajului care esti, care devii cu fiecare zi, cu fiecare prag. Fierul este, la baza, plin de impuritati care il slabesc, insa prin prelucrare el devine otel si este transformat intr-o lama ascutita de sabie. Fiintele umane se dezvolta dupa acelasi model. Nu am scos-o de la mine pe asta, am citit-o undeva, dar stiu ca e adevarata cum o stiti si voi.

Cu ceva vreme in urma mi-a scris o tanara femeie care imi citise articolele despre divort pe blog. Avea si ea unul din asta exact in fata (divort, nu blog 🙂 ) si imi cerea cate un sfat, cate o lamurire suplimentara. Parea curajoasa, mai curajoasa decat fusesem eu, candva. Ne-am corespondat, apoi ne-am gasit pe o retea sociala. Numele de pe mail a capatat o fata reala. Mi-a scris dupa primul termen, dupa al doilea si la final. Fericita, atat cat poate fi fericit un om care tocmai a incheiat o etapa ca asta.

Sa ma anunti cand termini de pupat broscoii si iti gasesti printul, i-am spus fetei de pe mail ultima data cand ne-am scris. Voiam sa o fac sa inteleaga ca se poate, ca o sa vina timpul ala si pentru ea, ca fericirea este posibila, indiferent ca vine la 20, la 30, la 40 de ani. Voiam sa o incurajez sa isi intinda aripile. Si vad, din pozele si statusurile pe care le afiseaza zilele astea pe Facebook ca se apropie de momentul ala. A avut curajul sa spere, sa caute, sa incerce din nou, sa creada ca experientele ei au intarit-o, au facut-o mai buna, mai inteleapta. Asta e un lucru pentru care merita sa ciocnesti. Victoria se sarbatoreste cu ceva tare. Victoria aia care te arde, nu pe gat, ci in suflet si te lasa alta decat te-a gasit, alta decat ai  crezut ca ai poti sa fii. Te transforma in cea mai buna varianta a ta. Asa arata evolutia celor puternici.

vodkaSi stiti ceva? O sa caut sticla asta noua de la Stalinskaya, aniversara, o sa o cumpar si o sa beau din ea fara sa sarbatoresc nimic. Uite asa, o sa torn in paharul cu gheata vodca curata, neamestecata si o sa inchin in cinstea normalitatii. Pentru ca azi cred ca normalitatea este o victorie. Intr-o lume de multe ori stramba, cei care reusesc sa ramana normali si drepti sunt cei puternici.

Provocarea rememorarii de aici a venit de la Stalinskaya, care aniverseaza 20 de ani in Romania in acest an. Dar victoria imi apartine integral.

Preparata conform unei retete traditionale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.

vodka

2 COMENTARII

  1. doamne ce frumos ai scris! M-ai emotionat! Nu iti stiam povestea, partea asta m-a daramat.

    O imbratisare calda! ai reusit, vei reusi, nu pentru ca esti puternica fizic sau psihic ci pentru ca ai invatat si actionezi. Bravo, doamna!

    • Da, asta este una din marile mele prostii. Ma bucur ca a impresionat textul, este real pana la litera, eu si alegerile mele. Si da, sunt fericita ca am avut puterea de a da un final bun pana la urma. Afurisita lectie a fost!

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here