Jur ca viata ar fi mult mai simpla daca femeile, in marea lor majoritate, nu ar avea la job description partea cu gatitul. La serviciu cand apare seful al mare si le arunca apoteotic in plina criza “la mine nu veniti cu probleme, veniti cu solutii” e joaca de copii fata de eterna si fascinanta dilema a muierii de conditie medie in prag de weekend.
Pentru ca dansa, oricat de emancipata s-ar da prin ograda multinationalei la care semneaza statul de plata, cand ajunge pe vineri seara asa, are ditamai to do list: spalat rufe, calcat (daca e praf de ghinionista), aprovizionare, plus gatitul unor feluri de mancare diferite de ultimele trei saptamani (ca sa fie variatie), ieftine (daca se poate; si daca nu se poate tot ieftine, ca numai o data pe luna pica weekendul la cateva zile dupa leafa) si bineinteles, delicioase, ca aia ii este menirea.
Sa ne intelegem. De multe ori nu munca in sine de a prepara o mancare ne exaspereaza pe noi, femeile, ci ideea de a gasi din multitudinea de variante si infima varietate a produselor din rafturile camarii proprii ceva bun, posibil sanatos, care sa tina macar trei zile (ca nu stii cand tre’ sa prestezi ore suplementare neplatite si frigiderul se goleste cu viteza luminii din reclama la crema de ciocolata). Plus sa poata fi mancat si neincalzit, in cazul in care urangutanul sot nu a facut scoala de pornit cuptorul cu microunde.
Mai pe la inceputul cazniciei (nu, nu am gresit, e “z” acolo!) madam a indraznit sa il intrebe pe monsieur, bineinteles, dupa ce a terminat cu arsenalul de mancaruri invatate de la mama: iubi, ce sa mai gatesc saptamana viitoare? Si a ramas apoi asa, in expectativa, rasfoind mental preventiv pe Sanda Marin, ca de Jamie Oliver nu avusese bani nici cu gandul. Iar el, fata in fata cu dilema, intr-o pana de idei fenomenala, accentuata de apropierea orei de debut a meciului din campionat, i-a raspuns rapid, tandru si docil ca un pisoi care cere lapte: ce vrei tu, iubi. Adica nici macar nu a facut un minim efort de a pretinde ca sta pe ganduri, in timp ce butona telecomanda, ca el nu e Napoleon sa faca mai multe lucruri dintr-o data si daca Doamne-fereste gresea programul?
Pe bune? Nici macar o idee?
A, ba da, ti s-a parut ca auzi una, mai demult, intr-o secunda de inspiratie divina, pe cand stimabilul era putin somer si cauta pe net naiba stie ce afaceri profitabile:
ce zici de oua de prepelita? Tu, fericita, ai crezut ca el chiar te-a ascultat si te-ai repezit sa cauti urgent cea mai ieftina oferta si te-ai bucurat sa gasesti un furnizor care pe langa ele, mai livreaza si carne, in doar cateva ore, personal, ca sa excluda perisabilitatea. Dupa ce l-ai gasit pe Prepelitu, adica tata crescatorilor de pasari d-astea, dupa ce ai comandat tot ce-ti trebuie, inclusiv
foarfeca oua de prepelita (atat de necesara pentru a evita nervii si coaja de ou faramitata), ai copiat tot de pe site-ul lui o reteta uluitoare si ai pus in scena o sesiune de gatit demna de Masterchef, varianta cu vedete, te trezesti ca monsieur spune candid:
da’ ce are puiul asta, ca parca e altfel?
Pai clar ca e altfel, ingratule, ca puiul asta nu e pui, e prepelita si nu doar ca e gustoasa, ci si sanatoasa, are de 5 ori mai mult fier si de 2 ori mai mult fosfor decat carnea de gaina, ca sa nu mai vorbim de cantitatea de vitamina C, care e numai de 12 ori mai mare. Si nu, nu o mananci ca sa slabesti, ci pentru ca mai presus de silueta si de economia pe care ai putea sa o faci cumparand pui de la aprozar hypermarket, sanatatea este pe primul loc. Dar na, de unde sa stie monsieur atatea? El nu stie nici ce vrea sa manance maine.
sursa foto: www.prepelitu.ro
