Mă sunase, în sfârşit!
Un potenţial candidat la locul rămas liber în inima mea îsi prezentase, voalat, CV-ul şi scrisoarea de intenţie prin intermediul unui apel telefonic, exact când tot ce aveam mai bun de făcut era să mă intreb: şi acum eu incotro? Evident, întrebarea era semi-retorică si complet metaforică, dar ea se proiectase cumva din gândul meu până în mintea lui, asa că pusese mâna pe telefon şi îmi făcuse propunerea asteptată si aproape decentâ de a petrece seara urmatoare împreună. Un date, cum ar veni, ca să mă exprim în termenii reality-showurilor pe care le urmăream cu plictiseală cronică.
După secunda de fericită conştientizare ca nu voi sta (iar!) singură sâmbată seară cu castronul de ingheţată in poală, dupa obiceiul americănesc cu care mă învaţaseră filmele siropoase de pe proteveu, a urmat, inerent, cea de panică: eu cu ce mă îmbrac? Adică, mai clar, pe înţelesul tuturor, eu cum mă vând? Pentru că îmbracamintea este, pentru o femeie care vrea sa cucerească, adevarată reclamă pastrată pe umeraş şi ea transmite mesajul pe care îl vrei, daca ştii să o alegi.
Să legi o relaţie cât pe ce reuşită înseamnă, dincolo de şansa/placerea/ satisfacerea nevoii de a avea pe cineva aproape cu care sa împarţi bunul şi mai puţin bunul vieţii, dincolo de fluturii în stomac aferenţi şi o laborioasă muncă de marketing, sales si public relations. Si zau ca e mult mai usor sa iti faci reclamă daca ai o afacere, decat în cazul în care tot ce deţii este un trup şi un suflet.
Discover more from Sexul Slab
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
