Exista in latina o sintagma numita ablativ absolut, care in traducere are tupeul de a imprumuta unul dintr-un set de vreo sapte sensuri, de la circumstanta temporala pana la cauzala, consecutiva sau finala. Si eu de unde stiu pe care trebuie sa o aleg?, am mormait imbufnata catre profu’ de latina, inainte de prima mea olimpiada. Ai sa iti dai seama din context, mi-a raspuns el, impaciuitor si l-am crezut in asa hal incat nu m-am mai panicat pana nu am terminat de tradus intreg De bello Gallico al lui Cezar. Asta era exact inainte sa aflu ca viata insasi e plina de ablative absolute, iar traducerile – inerent tradatoare.
Partea cu dedusul din context si incertitudinea nu m-a deranjat o buna bucata de vreme, probabil aceea in care stralucitoarea mea personalitate era inca in (de)formare, ca marile dubii au inceput mai tarziu si mai abrupt. O vreme am dat vina pe fluturii din stomac, crezand ca trebuie intretinuti cu portii moderat-temporare de ingrijorare, altfel ii pui in cui si imbatranesti cu insectarul, numai ca, la un moment dat, m-am trezit ca lucrurile incetasera sa mai fie amuzante.
Certitudinea nu inseamna casatorie, asta e clar. Am avut fix trei relatii care s-au terminat prin preajma altarului. Pe primul l-a ferit pana la urma Dumnezeu sa ma ia de nevasta si in felul asta ne-am facut fericiti unul pe altul, apoi el s-a insurat tot cu una pe care o chema Dana, lucru care m-a distrat, nu stiu de ce, copios. E fericit acum, actuala Dana ii este cu mult mai potrivita decat as fi putut sa ii fiu eu vreodata. Al doilea fost mai putin inspirat si a rostit fatidicul DA la Starea civila, lucru care m-a costat un divort care a durat de patru ori mai mult decat casatoria in sine. La a treia abatere lucrurile par sa mearga bine de vreo 5 ani, dar aici nu am nici un merit, o spun fara modestie, pur si simplu s-au aranjat astrele si am dat peste ultimul cel mai bun barbat singur de pe pamant, pe care l-am luat initial fara prea mare convingere de sot. Si, din greseala…nu am gresit.
Am fost, pe rand: iubita, logodnica, nevasta, amanta si proasta satului, nu numai o data si nu neaparat in aceasta ordine, asa incat era inerent sa imi invat la un moment dat lectia. In general vorbind, am jumulit cu ocazia furtunoasei mele vieti sentimentale un camp intreg de margarete, fara sa aflu, de fapt, daca nefericitul care provoca dureri de cap si alunecari de teren de sub picioare nefericitei de mine, chiar ma iubea. Asa incat in momentul in care am empatizat cu Camil Petrescu si eroul lui care se plange ca fără certitudine nu există adevăr şi nu există frumuseţe pe lume, fericirea care nu durează nu e fericire, e un mizerabil stupefiant, nu am facut-o pentru ca predasem Limba si Literatura Romana la liceu cativa ani, ci pentru ca mi-o luasem pe coaja de suficiente ori.
