Ii simt lipsa si ma bucur

femeie-in-patSotul meu lucreaza pentru prima ora in tura de noapte. Prima oara de cand suntem impreuna, de fapt, ca are el multi ani de munca in spate, cu ture dintre cele mai diverse. De cand ne-am adunat unul pe altul de pe drumuri si din doi esuati am facut un intreg rotund si viabil, nu am dormit departe unul de altul decat o singura data, prin 2013, in noaptea cand am plecat la Straja, sa imi iau premiul de la Superblog. Iar acum afara ploua, in casa e frig si eu sunt singura.

Eh, mare chestie, o sa spuneti si o sa aveti dreptate. Nu e mare chestie ca e la munca, ca eu stau si scriu pana imi vine somnul. Mare chestie este altceva: sentimentul asta de stinghereala, de ceva e in neregula pe care il resimt. Nu mi-a urat, nu sunt speriata, am dormit singura in casa de sute de ori in tumultuoasa mea viata, chiar daca uneori era doar dupa ce conduceam pe un mereu alt el pana la usa, ca nu imi placea deloc sa ramana la mine dupa. Imi iubeam casa si de una singura nu ma plictiseam niciodata. Numai ca…de data asta, fara el, casa mea nu mai e a mea, nu asa cum o stiam. Omul asta s-a insinuat in toate colturile ei si ale inimii mele, asa ca niciuna nu mai suntem la fel.

Dragostea noastra o simt batrana, veche, asezata, cum imi imaginez ca este dragostea care ii leaga pe cei care si-au petrecut o viata impreuna. O dependenta acceptata, calma, care nu doare si nu ridica intrebari. Simt lipsa omului meu si ma bucur. Ma bucur ca mai pot sa simt asa, ca nu m-am blazat, ca nu m-am obisnuit, ca greseam cand ma dadeam mare ca nu am nevoie de nimeni si nu mai cred in nimic. Azi cred in atat de multe…

Maica-mea si-a gasit jumatatea pe la 50 si ceva de ani. Am luat-o! Eu nu am umblat dupa bucata mea lipsa decat vreo 35. Da’ bezmetica am umblat, nu altfel: facand cele mai proaste alegeri si apoi insistand in ele cu anii, cu incapanarea omului care nu vrea sa accepte ca a dat-o in bara grav. Mama imi spunea ca pierd un timp pretios, in care as fi putut fi fericita. Nu pierdeam timpul ala, uite, mama, ca asa s-a aruncat pentru mine zarul, trebuia sa stau si sa ma coc ceva mai mult ca altele, pana sa imi recunosc printul, ca intelepciunea nu vine odata cu ridurile, desi tare ar fi bine, ca de pe la 20 de ani aveam cateva pe frunte, da’ eu eram tot gasca proasta.

Omul meu a plecat la munca de noapte. Eu ii simt lipsa si ma bucur ca ii simt lipsa. Am ales bine.

4 COMENTARII

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord