Prietenul meu fara blog, Tantalaul 73 revine cu o poveste. De data asta o poveste din delegatie, nu lacramatie.
In urma cu doar vreo 6 anisori, cand era baiatu’ ceva mai tinerel, lucram intr-un departament mai mult tehnic al unei banci oarecare. Printre joburile frecvente il aveam si pe ala de a instala diverse automate bancare, in prima auditie si de a invata personalul muncitor din diferite zone ale tarii cum se utilizeaza. Drept urmare, intr-o perioada anume am bagat delegatii pe banda rulanta, fie la instalari,fie la cursuri. De altfel, datorita jobului si la un curs de genul asta mi-am cunoscut si prea frumoasa-mi sotie.
In concluzie, la vreme aia, neinsurat fiind, n-aveam nici obligatii si nici altceva mai bun de facut decat sa cutreier tara. In general, mergeam in echipe de 2, ca dracu’, unu’ singur s-ar fi plictisit.
Povestea mea ne trimite la o astfel de drumetie in interes de serviciu, in care am mers in S. impreuna cu colegul meu Chelu’. Baiat bun de alfel, mutra bonoma, usor citit, haios si smecheras, Chelu’ era companionul ideal.
Spre deosebire de mine care am fost un inocent toata viata si care musteam de candoare si nevinovatie – ca vorba aia, m-am insurat partial virgin -, Chelu’ era un mic golan, mai mereu cu alica la el, doar doar o pica vreo caprioara…si cum era simpaticut, frumusel si bun de gura, de regula-i pica cate una pe fiecare teren de vanatoare, indiferent de regiunea tarii. Ma uitam ce-i drept cu oarecare invidie la el, dar nu aveam nici curajul si nici vorbele-i mestesugite – io cand deschideam gura in fata unei femei frumoase venea unu’ repede c-o basculanta cu prune si mi le proptea printre toate maselele. Unde mai pui ca asta-i si frumusel, blondut cu ochii albastri, iar io, in comparatie, pricajit, uratel si cuminte (ma credeti sau nu, sunt genu’ care-i face pachetelu’ nevestii dimineata si-i cumpara pantofi, care – culmea ! – i se si potrivesc.)
Dupa cum spuneam, am ajuns in orasul S, am instalat diverse prin vreo 2 agentii, dupa care ne-am indreptat constiinciosi spre ultima din plan pe ziua aia. Pe Chelu-l cam vedeam foindu-se nemultumit si dandu-si ochii peste cap de cand ajunsesem in oras…. Ma – zic io-n gandu meu- o fi mancat asta micu’ oarece si i-a picat nasol, ce dracu-i e cu el ?
Ajungem in agentia X, descarcam magaoaia tehnica si ne pregatim de instalare. Spre noi vine informaticiana din zona care ne-nsotise toata ziua (o femeie absolut normala, haioasa, spre 40 de ani) si ne roaga sa mai asteptam o colega de-a ei care vrea sa vina s-o invatam din tainele sculei ce urma s-o montam.
– Ok, zic , hai sa stam o tzara sa ne hodinim.
Chelu’, pe langa mine tropaia.
– Ce dracu ai ma, de te-mprastii p-acilea ca popcornu’? , zic io.– Ba frate – imi raspunde Chelu – io n-am vazut oras ca asta.. toate urate…una mai rasarita sa-mi sara si mie-n fata , sa-mi clipeasca geana a floare-albastra …– Deh, Ba Chelule, sunt femei normale , acu’ la ce te-astepti , sa dai nas in nas cu Andreea Raicu in fiecare zi ??? (acu’, ca o paranteza, desi pentru mine toate femeile-s frumoase, chiar superbe, trebuie sa recunosc ca asta micu‘ avea dreptate…nu erau urate, da’ nu vazusem macar una d’aia sa dam cu capu-n stalp, deci cu toata lipsa mea de experienta intr-alte donjuanitului, ii cam dadeam dreptate).– Pai da ba frate, io-nteleg, da nici macar una, dracu’ ?? Sa ma bucur si io de viata ,continua Chelu’ morocanos.
Exact in timpul asta, cand Chelu’ bombanea de zor in barba, apare informaticiana insotita de colega ei, care- ghici ce ? – era tot o femeie absolut normala, care nu iesea cu nimic in evidenta…Incepe sa ne prezinte: colegii nostri de la Bucuresti, bla bla, bla – retineti, Chelu’ bombanea inca nemultumit, in legea lui. Dau io mana cu colega si ma prezint, vine randu colegului, isi spune asta numele si incercand sa fie totusi polititicos tranteste magistral ceva de genul: Chelu, Imi pare rau !
– Stiiiiti, asta micu-i cam tampitel, nu-l duce mintea prea mult si in plus se gandea c-a pierdut Steaua campionatu’!
Cucoanele zambesc usor stramb, mai ales a doua si se fac ca inghit scuzele mele. Chelu’ amutise rosu la fata, deschidea gura ca pestele , ii fluturau ochii-n cap ca fanioanele si se chinuia sa baiguie : Aaa, ma scuzati, sa vedeti, am vrut sa zic Imi pare bine, da’ ma gandeam la altceva….Pana la urma, ne-am linistit, am instalat, le-am invatat si ne-am despartit prieteni (mai ales eu). Dar mult timp in birou ne-am salutat cu “imi pare rau, ba… Chelule…”
