Imi place in general agitatia, dar nu si atunci cand eu sunt centrul si motivul ei. Si minim o data pe an sunt, trebuie sa fiu, pentru ca e ziua mea e nastere. De obicei imi iau concediu, ca sa mai micsorez din agitatie, tot de obicei sper in secret ca voi trece neobservata, dar nu e chip sa ma strecor, Facebookul asta tradator are metoda lui de a aminti celor din lista de prieteni ca azi, na, a mai intinerit cu un an cineva.Anul acesta tata mi-a cantat la multi ani in vis, dupa ce 34 de ani l-am bombanit ca ma trezeste cu noaptea in cap, tot nu se lasa si ii multumesc. Stiu precis ca ma aude, asa cum aud si eu perfect tot ce-mi ureaza de pe umarul unde s-a asezat, ingereste.
Vremea a fost ploioasa, ca ma simt de tot bine, iubesc ploile de mai, asa ca m-am uitat la stropii care se desenau pe asfalt si mi-am baut cafeaua gandindu-ma ca eu in viata mea sunt aproape acolo unde vreau sa fiu si mi-au trebuit 36 de ani ca sa ajung. Lung drum.
Tot azi ( na, ma laud!) va aparea si un interviu pe care Emil cel Minunat mi l-a luat si a avut darul de a scoate ce e mai rau din mine. Pentru ca am spus cu sinceritate ce gandesc, asa cum fac mereu si nu intotdeauna lucrul asta da bine. Dar imi asum tot ce sunt si mai am si tupeul sa o fac cu mandrie, asa ca, daca sunteti curiosi, luati de cititi.
Multumesc, Emil!
