In perioadele din viata mea in care am fost grasuta / la regim (o, si au fost destule) ma revoltam impotriva unei sorti vitrege care nu avusese pic de mila si ma lasase sa ma nasc pe la o mie sase sute si ceva, perioada in care stiam sigur ca, multumita unui barbat deosebit de inteligent si dotat cu un talent aparte pentru pictura pe nume Rubens, as fi fost considerata o femeie de o frumusete uluitoare si cu proportii ideale. Faptul ca s-au perindat tousi prin viata mea sentimentala destui barbati care s-au declarat urmasi ale sus numitului renascentist si care mi-au admirat cu vorba, privirea si mainile rotunjimile, nu au fost de natura sa ma impace cu soarta. Ca sa spun asa, prea multe concursuri de gatit pe toate canalele de cablu, prea putin motivante sali le de fitness/ pe kilogram patrat si prea dese fast-foodurile pe drumul meu de la servici acasa deci, presiunea sociala e prea mare!
In perioadele din viata mea in care am descoperit ca un bronz frumos tine loc de cateva kilograme in minus, am binecuvanatat soarta ca fusese milostiva si nu ma lasase sa ma nasc pe la 1900 sau chiar un pic mai tarziu, atunci cand te duceai la plaja ca sa stai la umbra si pretiosul ten alb era pastrat chiar cu sacrificiul de a purta un fel de colanti cumplit de ciudati la plaja si o rochita care ar fi fost considerata culmea indecentei in orice alt loc. La ce bun marea si soarele si vantul care iti bate prin par, daca tot ce faci e s te acoperi? Pe vremea accea as fi renuntat bucuroasa la cat mai mult din materialul elastic care acoperea zonele X si Y, de parca soarele ar fi putut sa ma topesca cum topea bunica untura cand se pregatea sa imi prajeasca cartofi.
In perioadele din viata mea in care eram indragostita, ma rugam de aceeasi soarta care se aratase capricioasa pana atunci sa ma lase sa castig la loto, ca sa plec intr-o croaziera in tari calde si indepartate cu iubitul meu si vaporul nostru imens si luxos asemeni Titanicului ( nu zambiti, comparatia nu e intamplatoare) sa se scufunde, toti pasagerii sa se refugieze in barcile de salvare all inclusive si foarte curnd sa fie salvati, numai noi doi, eu si iubitul meu de atunci sa ne departam de grup si sa ne pierdem si sa esuam pe plaja alba a unei insule cu vegetatie luxurianta si cu cascade care se arunca pe stanci. Sa ne construim, precum Robinson Crusoe, un adapost cu acoperis din frunze de palmier si sa ne hranim peste fript si cu nuci de cocos si banane si dragoste.
Au trecut vremurile de care va vorbesc si de mult nu mai mai cert cu soarta. Am descoperit ca indiferent de ce vrea ea sa imi ofere, pot gasi un lucru bun, cat de mic, in orice experienta traita, in orice obstacol imi scoate in cale. Bronzul si kilogramele nu mai sunt un capat de tara. Se cheama ca mi-am extins teritoriile, nu?
Mi-as fi dorit, desigur, sa ma trezesc dimineata si sa primesc un pachet frumos ambalat, sa il deschid curioasa savurand si bucuria cadoului si placerea surprizei si sa gasesc inauntru un costum de baie cu un biletel de la mult iubitul meu pe care sa scrie” “Ghici unde plecam maine?” Si costumul de baie sa fie frumos tare si imbracata in el si sa ma duca mintea la o plaja alba ca cea din insula viselor mele, la un golfulet unde sa ancoreze o barcuta alba si ea si zvelta. Sa sarim de pe podul de lemn direct la bordul barcutei si sa iesim in larg, unde sa facem baie, sa ud in apa sarata frumusete de costum.
Ok. Inapoi pe pamant. Viata reala e putin altfel. Cel putin pentru mine. Stiu ca sunt nororcoase care primesc un astfel de pachetel, bravo lor, ma bucur pentru ele si nu le invidiez, rog sa fiu crezuta, pentru ca linistea si fericirea vietii mele se masoara nu in vacante exotice pe plajele Mediteranei sau cine stie unde si in omul pe care il am alaturi chiar si cand merg la piata duminica dimineata si care stie mai bine ca oricare altul sa aleaga cea mai prospata salata si cele mai fragede ridichi.
Fericirea poate fi cu el la pescuit la tara, unde, la o pereche de pantaloni scurti care au fost acum cativa ani niste blugi super cool, am asortat sutienul de la costumul de baie de anul trecut (si de acum doi ani, de fapt, ca atunci l-am primit cadou) si iubitul meu imi ia mana care miroase usor a peste si mamaliga pe care am folosit-o ca momeala la undita (ultima urma de Robinson Crusoe din noi) si mi-o saruta si imi spune ca sunt sexi. Si il cred.
SuperBlog Spring 2013
