Am primit sarcina delicata sa fac parte din juriul ultimei probe a competitiei SuperBlog Spring 2014. Sentimentul se asemana cumva cu cel avut in primul an de facultate, cand, prin bunavointa fostului meu diriginte, am avut ocazia de a preda, in propriul liceu pe care il absolvisem cu sase luni in urma, cateva ore de latina si greaca. Doar corpul meu era la tabla si la catedra, intra in cancelarie, semna condica, lua catalogul si intra in clasa. Sufletul meu era in banca, amintirile tot acolo.
Proba a carei cerinta consta in scrierea unei povesti/ scenariu de film in care concurentii sa fie personajul principal si care trebuie sa includa in context minim 3 dintre partenerii media si/sau bloggerii parteneri, nu este una usoara deloc, tocmai prin libertatea pe care o ofera. A fost insa propusa si votata de concurenti, deci macar de data asta ar trebui sa nu se planga. Prea tare.:)
Poveste poate sa insemne aproape orice, termenul este generos, deviaza cu gratie de la definitia intiala. La modul propriu inseamna o chestie cu cap si coada, cu actiune, mai stiti partea de la scoala cu momentele subiectului? Cerinta este clara, dar permite interpretari. Ce, din lumea asta, nu permite? Iar libertatea mai tare incurca, de cele mai multe ori. Eu insami as fi fost incurcata. Tin minte si acum proba lui Manuel Cheta, cu povestea amuzanta, din toamna. Mi-a dat mari batai de cap si nu am obtinut decat vreo 90-92 de puncte.
Stiu insa si de aceea sarcina de a juriza ma flateaza si ma incanta, stiu ca voi gasi sclipiri. Stiu ca voi zambi sau ca ma voi infiora. Sau amandoua. Si mai stiu ca fiecare rand peste care ochii mei de fost profesor (nu chiar asa de) exigent vor trece, va fi un rand muncit si plin de suflet. Pentru asta multumesc SuperBlogului si anticipat concurentilor.
