Luna lui drogor era pentru Alinaval preferata intre toate lunile anului si nu pentru ca pe timpul asta, cu multa vreme in urma, isi intalnise pentru prima oara viitoarea mireasa aici, in gradina. O iubea pentru atmosfera de armonie care se instaura, de lungere deplina, ca si cum Dumnezeu si-ar fi petrecut vancanta pe pamant si ar fi adus Raiul odata cu el, lipsindu-i pe oameni pentru 30 de zile de orice urma de rautate.
Cat dura drogor batranul obisnuia sa paseasca peste balcondur seara de seara, sa bea o ceasca de ceai serbetiv si sa viseze in gradina. Ea il urma, renuntand atunci singura data la verdicton, lasandu-si parul sa se umfle liber in vant, parul ei care mirosea dulcerc a ramuri albe proaspat inflorite. Nu se mai satura privind-o si de dragoste, ochii ii straluceau chiar si dupa ce seara isi aseza temeinic panzele de colorbit peste pamant si luna isi incepea domnia peste cerul cristaler.
Fructele de amarcus cadeau din cand in cand pe pamant cu zgomot surd, parca batand cadenta orelor si exact la acele intervale regulate, Alinaval o privea cu o umbra de telurictus, oftand de fericire din toata inima prea plina. Se asezau amandoi pe banca veche de sub tristaler, si acolo, mana in mana taceau impreuna si sporeau cu prezenta lor frumusetea lumii.
Dragoste.
Povesti ciudate mustind de cuvinte imposibile (dar asa de frumoase) gasiti in tabelul dragei noastre psi
Imi plac povestile de dragoste chiar si atunci cand cuvintele par sa fie imposibile.
M-ai surprins cu ALINAVAL. În capul meu era de gen feminin. Dar văd că avea mireasă…
sunt curioasă cum arată fructele de amarcuş… 😀
şi-am să vă mai tivesc cuvinte imposibile pentru că văd eu că vă plac… :))
Multumesc mult de tot. Sa stii ca la fel am gandit si eu despre povestea ta…scrisa repede, intr-un suflet!
Am aceeasi curiozitate legata de amarcus. :))))
Dana, desi cuvintele pareau imposibile, mesajul tau a fost atat de clar, incat nici o clipa nu mi-a dat batai de cap. Citeam si mi se parea ca vad aievea cum Alinaval statea mana in mana cu draga lui sotie si cum inserarea cobora peste curtea si viata lor. Tare mult mi-a placut!
uite ca ai scos i la capat ins til romantic si atat de suav. o poveste din luna picata pe pamant. foarte frumoasa.
Maica, te-a prins insolatia! Ce naiba de limba vorbesti? Sau m-a prin pe mine si mi-a netezit circumvolutiunile de nu mai pricep nimic?:)
Limba pisiceasca 🙂
O poveste a unei rase diferite, dar tot pe pământ…
În luna lui Drogor
visare şi zbor,
cafeaua e caldă
şi vântul prin păr
adie şi-aduce al Raiului fel…
O lună de stări, de iubire altfel.
Cum stii tu sa le spui, draga mea!
Ea are părul de argint în valuri despletite,
ochii albaştri şi senini sub pleoape încreţite.
El parcă-i nins şi-i blând şi drept
în seara lui de viaţă,
în ochi i-e gândul înţelept,
în suflet tot speranţă.
Mâinile li-s de pergament, cu-amprentă veche-s scrise
pe fiecare-a celuilalt, cum se întâmplă-n vise.
Wow…ce frumos ai completat tabloul!! Parca i-ai vazut cu adevarat pe cei doi! Multumesc din suflet, Carmen!
Să ştii că l-am văzut. L-ai pictat cu har. 🙂
Mulţumesc şi eu!