Luna lui drogor era pentru Alinaval preferata intre toate lunile anului si nu pentru ca pe timpul asta, cu multa vreme in urma, isi intalnise pentru prima oara viitoarea mireasa aici, in gradina. O iubea pentru atmosfera de armonie care se instaura, de lungere deplina, ca si cum Dumnezeu si-ar fi petrecut vancanta pe pamant si ar fi adus Raiul odata cu el, lipsindu-i pe oameni pentru 30 de zile de orice urma de rautate.
Cat dura drogor batranul obisnuia sa paseasca peste balcondur seara de seara, sa bea o ceasca de ceai serbetiv si sa viseze in gradina. Ea il urma, renuntand atunci singura data la verdicton, lasandu-si parul sa se umfle liber in vant, parul ei care mirosea dulcerc a ramuri albe proaspat inflorite. Nu se mai satura privind-o si de dragoste, ochii ii straluceau chiar si dupa ce seara isi aseza temeinic panzele de colorbit peste pamant si luna isi incepea domnia peste cerul cristaler.
Fructele de amarcus cadeau din cand in cand pe pamant cu zgomot surd, parca batand cadenta orelor si exact la acele intervale regulate, Alinaval o privea cu o umbra de telurictus, oftand de fericire din toata inima prea plina. Se asezau amandoi pe banca veche de sub tristaler, si acolo, mana in mana taceau impreuna si sporeau cu prezenta lor frumusetea lumii.
Dragoste.
Povesti ciudate mustind de cuvinte imposibile (dar asa de frumoase) gasiti in tabelul dragei noastre psi
