Cum se schimba prioritatile

Se spune ca in viata nu le poti avea pe toate. Dar m-am incapatanat sa nu cred vorba asta, stiti, incapatanarea aceea a tineretii, care iti spune ca tu vei fi cum altii nu au reusit sa devina, ca vei darama muntii numai pentru ca esti TU?

Pustoaica fiind, imi doream ca, in acelasi timp, sa am unghii lungi, abdomenul plat si parul sa-imi stea bine. Cand le-am avut pe toate (Dzeu sa dea clienti si sa tina deschise toate beauty center-urile din lume!), nu am fost impresionata, deja prioritatile se schimbasera: doream acum, bani, cariera si o relatie ca-n povesti.
Ca sa le iau pe rand, ca asa stiam eu ca trebuie facute lucrurile, m-am concentrat mai intai pe job, mi-am construit o cariera frumoasa in Resurse Umane, cariera care imi aducea bani mai mult decat suficienti, dar, pe drumurile pe care se ducea viata mea, departe de casa trei saptamani din patru, nu am putut convinge nici un barbat ca merit sa-mi fie aproape pe termen lung. Cand am crezut ca mi-am gasit Alesul, am renuntat la cariera pentru un job de birou, ca sa dau o sansa vietii sentimentale, dar Fat Frumos s-a dovedit un broscoi obisnuit care, oricat l-am sarutat, tot nu si-a schimbat pielea raioasa. L-am intalnit in final pe Mr Perfect (sau cel mai perfectibil, ca sa fiu sincera pana la capat), dar greutatile financiare din ce in ce mai chinuitoare ma apasa mai mult ca niciodata si imi erodeaza elanul catre fericire.
Pe scurt, mi-am dus viata ca in jocul acela cu lupul, capra si varza si mi-a lipsit, se pare, mereu, strategia necesara pentru a duce la un liman fericit si animalele si buclucasa leguma.
Lupii alegerilor mele ma urmaresc inca, gata-gata sa-mi manance capra, in timp ce multumirea de sine se muta nehotarata, de pe un mal pe celalalt, amestecata varza de trairi contradictorii, pe care nu reusesc sa le pun in ordine.
Secretul jocului imi ramane strain. Voi l-ati gasit?

37 COMENTARII

  1. Danuta,
    greutatile financiare si fericirea vietii sentimentale, din pacate se-mpaca greu, mai ales azi…asta si pt ca-n societatea in care traim este al dracului de greu sa nu te uiti in gradina altuia si sa nu te intereseze daca merele lui o sunt mai mari si rosiile mai coapte. Trebuie sa fii al dracului de puternic ca sa n-o zbarcesti si sa reusesti sa-ti mananci poamele tale mai sarace, multumindu-te ca ai armonie, intelegere si liniste. Si un umar onest si cald pe care sa-ti odihnesti gandurile. Iar eu sunt convins ca tu ai maturitatea necesara pentru asta.
    E povestea aia ca secretul nu e sa fii fericit cu cat ai mai mult, ci cu cat si ce ai de fapt.

    Nu dispera, in doi (dar cu adevarat IN DOI) se pot face multe daca exista intelegere, in timp, e drept. Poate chiar mai multe decat vecinii cu mere frumoase si rosii coapte, care s-ar putea sa nu fie chiar atat de fericiti…:)

    • Tot ce spui tu aici stiam deja. Sau speram. Desi e placut sa o mai aud o data, ca sa fiu sigura ca nu uit lucrurile pana la urma ESENTIALE. Cand aud povestea asta cu "in timp" parca il aud pe barbatul meu. Banuiesc ca nimeni nu intelege ca as vrea sa am de ieri ceea ce voi obtine, poate, peste 5 ani…:)
      In sfarsit, ideea articolului era exact sentimentul acela legat de joculetul logic cu cele trei persoanaje, sentimentul ca oricum o dai, nu merge, ori capra e mancata, ori varza…Viitorul va dovedi daca pana la urma o sa reusesc sa il rezolva si altfel decat teoretic.

  2. Povestea cu lupul, capra si varza e ca o utopie, adica sa vrei sa obtii totul din cat mai putine miscari. Eu zic ca doua din trei ar fi excelent, trebuie sa sacrifici ceva in viata.Prea mult bine cred ca strica.Nu ca as fi simtit pe pielea mea.:))

    • Adelina, raspunsul tau mi-a mers la suflet. Nu stiu sa iti explic foarte bine de ce, poate pentru ca nu m-am gandit la treaba asta cu miscarile putine, poate pentru ca te banuiesc la randul tau incarcata de diferite nemultumiri si te admir pentru ca reusesti sa le imbraci in atata umor. Poate pentru ca imi esti draga orice ai spune. Cred ca varianta din mijloc e cea cu cele mai mari procente, dar nu le exclud deloc nici pe celelalte.

  3. dana, părerea mea e una singură: dacă ceea ce faci acum, profesional vorbind, te nemulţumeşte, eu cred că cel de lângă tine va înţelege că îţi doreşti (şi că poţi) altceva.
    ai muncit destul de mult timp ca şi trainer, ai cheile necesare, ca să nu ştii ce trebuie făcut. so… walk girl, walk! ne vedem la cursuri, da?

    • Cel de langa mine intelge orice imi propun eu sa fac. Din pacate stiu ce e de facut, dar meseria asta, daca nu o faci intr-o companie mare, ca trainer intern, este destul de nesigura. Nu ma vad PFA, cum cer anumite companii care m-au ofertat candva, in vremurile de aur in care nu se auzise de criza. In plus, anii astia care urmeaza sunt dedicati unei noi vieti pe care sper sa o aduc pe lume, daca voi putea, daca ma va lasa organismul si va vrea Dzeu, asa ca problema unui nou job iese din duscutie. Pe urma compania pentru care activez ma tine destul de strans din diverse motive si ar fi greu sa ma plateasca cineva atat cat ar fi nevoie ca sa imi dea impulsul necesar sa o parasesc. Tot ce fac e sa mai dau si eu in clocot din cand in cand.

    • Tu esti un model de dulceata de fata, Bianca. Si iti multumesc din suflet. Iar dupa scris, crede-ma, poate fi cunoscut un om mai bine decat in multe alte feluri. Aici pe blog chiar sunt eu, cu sperantele si esecurile mele. Poate cu refulari cu tot. De fapt nu 'poate", ci "sigur".

  4. Nu stiu daca l-am gasit, dar cred ca am avut noroc. Mie intotdeauna mi s-au intamplat lucurile…cand aveam nevoie sa se intample. Nici nu mi-am dorit vreodata ceva in special ci 1000 de nimicuri realizabile. Eu sunt de parerea aceea prusaca ca orice plan este realizabil atat timp cat il descompui in sarcini minuscule, undirectionale si cu rezultat clar. Chiar si probleme complexe de genul slujbei, curei de slabire si tot asa. Adica, inca o data, pana acum am realizat tot ce am vrut si m-am bucurat de ce-am realizat fiindca s-a intamplat la momentul oportun cand aveam nevoie sa se intample. Asa ca nu pot da sfaturi care chiar sa si conteze.

    • Iar ce spuneai tu acolo eu predam pe vremea cand eram trainer si se numea "tehnica feliei de salam" ceea ce este o dovada in plus ca lucruile pe care le spui si sfaturile pe care le dai conteaza.

  5. Eu cred aşa…că nemulţumitului i se ia darul!Şi când zic asta nu îti vorbesc de vreun exemplu banal gen "nu mi-a plăcut nunta, mă ridic şi nu mai dăruiesc", nu!
    Atunci când intervine nemuţumirea "ţi se ia", uneori de tot! Nu cred în trăirea între rigori, sarcini ş.a.m.d. şi nici în domnu' Perfect. Cred în domnu' Neghiob, Nerecunoscător…glumesc! 🙂
    Aşa cum zicea Vladimir mai sus, cel mai important e să vezi că-ţi vine "un ceva", oricât ar fi el de minuscul, atunci când îţi trebuie.

    • Da, sa privesti jumatatea plina a paharului…stiu 🙂 Uneori insa imi e prea sete pentru numai o jumatate. Stiu ca nu nu mai mie.

  6. Dana dragă, azi au râs cu lacrimi ai mei când m-au apucat lamentările despre cât de nedreaptă e viața asta, dacă pe vremea când eram cât un fir (și frumoasă foc, he he) nu mi-a prea făcut nimeni poze la mare, iar acum, când nu-i cazul, gata, merg peste tot, am aparat digital, mi se fac poze, dar nu-mi mai plac! Păi vezi?! Ce-am făcut eu când n-am mai suportat să stau în învățământ? Mi-am dat demisia. A fost greu, dar nimic nu-i mai greu decât să faci ce nu-ți mai place. E ca și cum ai sta cu om pe care nu-l suporți. Pentru că poți să fii pâinea lui Dumnezeu cu toată lumea, dar dacă pe unu/una n-o ai la inimă, ești numai venin vizavi de el/ea, așa suntem toți. Mie îmi pare rău și azi că atunci când bla bla bla, n-am putut să merg la mările astea frumoase, să am de-acolo niște poze color, știu, știu, e copilăresc, dar e sincer. Baftă și numai alegeri bune!

  7. M-am nascut intr-o familie saraca si cu o boala grea, asta nu m-a descurajat, din contra, m-a facut puternica. Am luptat cu prejudecatile, greul, sanatatea subreda ca sa ajung acolo unde am vrut. Am urmat facultatea visata si-am crezut ca de la absolvire inainte lucrurile se vor schimba, m-am inselat. Am fost marginalizata si defavorizata fiind constransa sa renunt la vise. Nici atunci nu am renuntat, cu bani putini am incercat sa fac altceva. Am atras atentia asupra mea datorita seriozitatii cu care-s inzestrata, m-am repliat si am facut orice ca sa fie mai bine. Mai binele nu a fost niciodata atins, dar nu am renuntat. Anul asta s-a intamplat inexplicabilul, am aflat ca voi mama dintr-o data, stau si ma gandesc de multe ori ce o sa-i ofer financiar lui David si cate reprosuri imi va face cand se va mari, nu am o casa, nu sunt sanatoasa, dar totusi stiu ca sunt puternica. Iar pentru baiatul meu pot sa merg si pe sarma, stiu ca de mine are nevoie, restul sunt detalii.

  8. Viata este o continua incercare de impacare a celor din jurul nostru sau de echilibrare a evenimentelor la care luam sau nu parte.

    Mie mi-a ramas in minte o expresie celebra:
    "Am inceput sa fiu fericit in momentul in care nu am mai incercat sa-i impac pe cei din jurul meu."

  9. Nu știu cum o să ți se pară sfatul ăsta pe partea financiară, dar pentru că nimeni nu s-a pronunțat în acest sens, ți-l dau oricum.

    Ca și salariu, nu stau strălucit. Dar pentru că nu cheltuiesc prea mult (deși evident mă costă mâncarea, întreținerea etc), mă descurc nu doar să nu fie necesar să mă uit vreodată dacă mai am bani pe card, ci chiar să pun deoparte. Am în schimb un prieten care câștigă semnificativ mai mult decât mine. Dar câștigând, a început să și cheltuie, și nu o dată – când a vrut să-și cumpere ceva serios (gen mașină), i-am dat împrumut.

    Indiferent pe ce nivel ești, dacă îți vei face o analiză onestă și obiectivă, probabil o să găsești o serie de direcții în care cheltui bani oarecum fără folos. Renunțând la o parte din ceea ce nu-ți e necesar (spre exemplu la unele obișnuințe costisitoare sau chiar vicii), o să obții un surplus consistent de bani și în același timp o să duci o viață mai simplă și mai sănătoasă. Nu e în spiritul nobleții umane să fii sclavul unor tabieturi, preocupări sau plăceri mărunte, mai ales când ele îți fac o gaură în buget. 🙂

    În sfârșit, fruntea sus! 🙂 În general persoanele care se plâng tot timpul de bani, respectiv au o mentalitate de a se lamenta, ratează chiar și șansele care uneori li se oferă de a câștiga ceva. Tocmai din cauza pesimismului lor și a convingerii că nu se poate. Eu nu te văd așa! 🙂

    E adevărat că e greu în ziua de azi, mai ales în România, dar – de bine de rău – încă n-am văzut cazuri la televizor de angajați morți de foame sau frig. Iar lumea găsește uneori portițe chiar și să-și ia un aparament, gen. Nu-i ușor dar nici imposibi.

    • E, vezi ca m-ai lovit aici, la partea cu viciile. Plin de bun simt comentariul tau si practic. Mi-a placut foarte mult, atat de mult incat parca mi-ar veni sa fac o analiza intr-un articol in directia asta. Pentru ca oricat de mult mi-ar placea argumentarea, am tendinta de a nu fi de acord cu ce spui tu. Cred ca micile vicii sau tabieturi sunt cele care iti fac viata frumoasa.

      Pe urma cred ca eu nu am fost clara. Nu ma plang neaparat pentru partea financiara sau a carierei. Povesteam ca nu am reusit sa le am pe toate odata…niciodata. Aici e dilema mea..

    • Ba da, ai fost clară. M-am extins eu puțin, dacă tot am pornit în direcția aia. Era la modul general.

      Scrie articolul, cum să nu, mai câștig un link. Păcat că în blogosferă suntem așa de mulți comentatori (unii la alții) dar ne preluăm atât de puțin sau ne continuăm ideile. Într-un fel formăm fiecare bisericuțe separate, sau cel puțin asta e senzația mea.

      În sfârșit, legat de toate la pachet, nici Peter Brabeck (președintele grupului Nestlé) nu era fericit că încă n-a reușit să transforme apa potabilă în vin, adică ăsta, în produs comercial. Cu alte cuvinte, cine crezi că le are pe toate? 🙂

    • Ei, pentru modul general, desfasoara-te, esti invitatul meu.
      Nu visez imposibilul lui Mr Nestle, ci doar ca bucatile sa se adune. Le-am gustat pe toate separat: ceva bani, nu cat sa imi iau masini, ci o bere exact cand am chef sa o beau ( par exemple), cariera – un job care sa mi se potriveasca, un om bun aproape; dar am avut maxim doua din ele in acelasi timp, cu alte cuvinte, am dus fie varza si capra, fie lupul si varza pe celalt mal…pe toate niciodata.

  10. Dana, eu am gasit solutia!Te asezi frumos pe mal, in poziti lotus, fixezi obiectivele cat mai intens cu putinta si incepi sa cugeti. Daca nu gasesti solutia dupa primele minute de focalizat, te invat eu cum sa faci. Varza o dai caprei ca sa se ingrase,nu toata, opresti una de samanta, apoi tai capra si-l opresti pe lup la masa.Nu -i dai tot ca astia is cam nehaliti,respecti proverbul cu "cine-mparte, parte-si face". Satui si evident multumiti de cele faptuite , purcedeti la trecerea raului, cu varza de samanta in brate. Te-ai facut frate cu lupul, adica sora, cum ai ajuns pe malul celalat il pui la treaba, ca de"Frate, frate, da capra-i pe bani".Pana la capra, pune-l la sapat, insamantat de toamna, ierbicidat, sa poata creste varza ca fat-frumos si ca aia de import. Stai sa scurtez poteca…vinzi varza, pastrezi samanta, cumperi capra. Cu lupul vezi tu ce faci…ori inveti ceva de la capra, ori astepti vreun vanator. Gata povestea, cam lunga pentru zambetul pe care vreau sa ti-l daruiesc.

  11. Asa cum te stiu eu ,in tot ce te-ai implicat tu a fost la superlativ ,chiar daca n-a durat o vesnicie -poate d'aia a fost frumos .Esti persoana care nu arunca fragmente din fiinta ei in cate un domeniu ,se dedica total si pana la capat .Si iar …si iar …alimentata de propria energie benefica mediului din jurul tau !

    • Ma bucur ca ma stii asa, ca tare bine mai suna, dar tare mi-ar fi placut sa stiu cine ma stie asa de bine 🙂

  12. Ba, legat de partea financiara, eu-s pro vicii de orice fel. Banii sunt facuti ca sa fie cheltuiti nu stransi si au exact valoarea lucrurilor pe care le cumperi cu ei. Traim o singura data si nu vad la ce ne-ar ajuta sa fim asceti in vreun fel. Placerile, de orice forma (de la vicii la placeri intelectuale) fac sarea si piperul vietii, in opinia mea. Iar banii, de extrem de multe ori sunt necesari ca sa realizam dorintele/placerile. Eu unul nu traiesc ca sa-mi cumpar casa sau masina si nu le consider sub nici o forma mai importante decat o portie de cartofi prajiti atunci cand ti-e foame sau o vizita in muzeul unde se afla pictura preferata chiar daca ala e la 2000 km departare. Masina si casa sunt necesitati bazice care n-ar trebuie sa ne ocupe nici macar un neuron din timpul nostru. Placerea de a manca ceva bun, de a incerca ceva nou, de a bea un vin exceptional sau de a privi o pictura exceptionala nu e echivalata de nici un depozit in banca. Viata e menita sa fie traita si banul sa fie cheltuit.
    Cat despre echilibrul dintre munca si bani, eu zic ca poate fi stabilit. E total fezabil. Poti munci ceva placut, castiga bine, avea o viata de familie foarte bogata si trai tot cea ce-ti doresti. Echilibrul asta tu il stabilesti. E ca un dans cu sefii. Trebuie sa fii ferma cu timpul tau si in acelasi timp suficient de utila cat sa nu fie tentati sa scape de tine pentru cineva mai maleabil.

    • Obiecția mea legată de vicii (la care probabil ci comentat parțial) nu ține atât de bani cât de direcția în care-i cheltuiești. Banii în sine nu justifică viciile, sigur că Hagi Tudose era în eroare 🙂 dar între a urma modelul lui și a-i arunca pe geam există calea de mijloc a utilizării lor înțelepte.

      Iar ce zici tu cu cartofii și vizita la muzeu nu-s vicii, decât metaforic.

    • Pai notiunea de "intelept" variaza in populatie :). Ce considera unul intelept, altul considera prostesc. Eu sunt inclusiv pro-vicii standard, gen alcool, tigari si altele. Cred ca fiecare dintre noi trebuie sa-si traiasca viata exact in modul care-l face cel mai fericit. De asemenea fiecare este liber sa-si cheltuiasca banul asa cum crede de cuvinta (evident si sa suporte consecintele care vin la pachet cu libertatea asta).
      Din nou, "aruncatul pe geam" e o notiune foarte-foarte relativa. Fiecare avem alta lista de prioritati si daca, de exemplu, pentru unii colectia mea de iepuri de vinil poate parea de un infantilism remarcabil, ba mai rau o irosire de bani si resurse ce ar putea fi folosite mai bine in alte directii, pentru mine e foarte pretioasa si merita orice investitie. Fiindca imi da o stare de bine si ma calmeaza.
      Mie mi se pare o neobrazare sa dau sfaturi cuiva despre cum sa-si cheltuie banii. Nimeni nu stie mai bine decat el. De asemenea consider ca n-am caderea sa judec ceea ce face altcineva cu proprii bani. N-am eu de unde stiu nevoile lui interne, ce face viciul, colectia, placerea aia pentru el. Evident, avand parerea asta, in general astept aceeasi curtoazie adica in rarele ocazii cand cineva imi da indicatii despre ce ar fi fost mai bine sa fac cu banii, i-o tai scurt.

    • Neobrazare este sa ii impui sau macar sa ai pretentia sa incerci, Vladimir. Parerea mea.
      Sa ii dai sfaturi cuiva nu e nimic rau, dimpotriva. Chiar daca nu i se potrivesc, un om cand povesteste ceva (sau scrie, uite, cazul meu) asteapta mai mult sau mai putin constient, pe undeva, un feedback, ca altfel ar tine pentru el cuvintele alea, povestile alea.
      De exemplu, Lotus a pornit de la exemplul personal, ceea ce mie mi se pare important. Nu spune lucruri din burta, le impartaseste pe cele experimetate de el.

      Pe de alta parte , tare bine spui ca "fiecare este liber sa-si cheltuiasca banul asa cum crede de cuvinta (evident si sa suporte consecintele care vin la pachet cu libertatea asta)". O, da, micile placeri/vicii sunt cele care dau farmecul vietii. Atata timp cat o limita exista in placere/viciu. Adica incerc sa exclud din discutie drogurile periculoase sau placeri cu alura patologica.

    • Aoleu, sper ca nu s-a inteles ca as zice ca Lotus e neobrazat, eu ma refeream la modul general. Tot la modul general eu zic ca e bine sa oferim sfaturi atunci cand ne sunt solicitate, nu inainte. Nu de alta, dar inainte de a fi solicitate mi se par a fii o incalcare a intimitatii cuiva. Evident nu ma refer aici la relatii de parteneriat sau la relatia cu parinti/bunici. Dar, de exemplu, ma refer la relatiile intre frati.
      Si eu tot din experienta vorbesc. Dar de pe partea cealalta a baricadei. Adica eu am fost sfatuit de multe ori in legatura cu moduri mai bune de a-mi cheltui banii. Si n-am apreciat. Si tocmai fiindca n-am apreciat, de aceea n-as face-o vreodata. Fiindca nimeni nu stie necesitatile reale ale unui om mai bine decat le stie el. Orice incercare de sfat (nesolicitat) e aroganta. Tu l-ai solicitat oarecum, de asta nici nu m-am legat de Lotus ci de anumite detalii concrete din ce a scris el si anume ca viciile sunt "aruncat de bani". Pentru el, poate. Si din perspectiva lui asupra vietii. In perspectiva mea viciile sunt ceva necesar. Ca si mofturile. Asta fiindca functionam diferit. Drept care comentariil de genul "nu e bine" sau "e bine" sau "asa ar trebui" sunt de regula inutile. Banii ar fi aruncati pe fereastra numai daca el…i-ar da pe un viciu personal :D. Fiindca in capul lui asta ar fi irosire. Nu-s aruncati pe fereastra daca ii dau eu pe un viciu. Fiindca in sistemul meu de principii cumpar ceva cu ei.

  13. Niciodata nu le putem avea pe toate, din pacate.
    Dar putem sa nu avem chiar nimic. Sunt exact in situatia asta…cu nimic. A, ba e aiurea sa zic ca n-am nimic. Am sanatate. Daca ma plang, mi-e teama ca imi poate fi luata si ea…Asa ca tac.
    Nu stiu cum sa te incurajez. Dar cred ca vei reusi sa depasesti si nemultumirile. Sa vina bebe si cred ca uiti de orice suparari 🙂
    Te pup!

  14. Pretentiile mele au fost intotdeauna micute si asa m-am putut bucura de tot ce a venit in plus, ca de un cadou neasteptat. Abia acum, de cativa ani, am tot inceput sa visez la calatorii peste mari si tari, lucru care nu se poate intampla prea curand (asta ca sa nu spun ca nu se va intampla niciodata).
    Stii si tu ca nu le poti avea pe toate in viata!

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here