Se spune ca in viata nu le poti avea pe toate. Dar m-am incapatanat sa nu cred vorba asta, stiti, incapatanarea aceea a tineretii, care iti spune ca tu vei fi cum altii nu au reusit sa devina, ca vei darama muntii numai pentru ca esti TU?
Pustoaica fiind, imi doream ca, in acelasi timp, sa am unghii lungi, abdomenul plat si parul sa-imi stea bine. Cand le-am avut pe toate (Dzeu sa dea clienti si sa tina deschise toate beauty center-urile din lume!), nu am fost impresionata, deja prioritatile se schimbasera: doream acum, bani, cariera si o relatie ca-n povesti.
Ca sa le iau pe rand, ca asa stiam eu ca trebuie facute lucrurile, m-am concentrat mai intai pe job, mi-am construit o cariera frumoasa in Resurse Umane, cariera care imi aducea bani mai mult decat suficienti, dar, pe drumurile pe care se ducea viata mea, departe de casa trei saptamani din patru, nu am putut convinge nici un barbat ca merit sa-mi fie aproape pe termen lung. Cand am crezut ca mi-am gasit Alesul, am renuntat la cariera pentru un job de birou, ca sa dau o sansa vietii sentimentale, dar Fat Frumos s-a dovedit un broscoi obisnuit care, oricat l-am sarutat, tot nu si-a schimbat pielea raioasa. L-am intalnit in final pe Mr Perfect (sau cel mai perfectibil, ca sa fiu sincera pana la capat), dar greutatile financiare din ce in ce mai chinuitoare ma apasa mai mult ca niciodata si imi erodeaza elanul catre fericire.
Pe scurt, mi-am dus viata ca in jocul acela cu lupul, capra si varza si mi-a lipsit, se pare, mereu, strategia necesara pentru a duce la un liman fericit si animalele si buclucasa leguma.
Lupii alegerilor mele ma urmaresc inca, gata-gata sa-mi manance capra, in timp ce multumirea de sine se muta nehotarata, de pe un mal pe celalalt, amestecata varza de trairi contradictorii, pe care nu reusesc sa le pun in ordine.
Secretul jocului imi ramane strain. Voi l-ati gasit?
